Da, mami, poți să bați mingea în casă!

Sunt foarte multe lucruri-atât bune, cât și mai puțin bune, dar utile vieții – din copilăria mea pe care le port în spate și acum. Sunt lucruri pe care încerc să le transpun în prezent copilului meu, cum ar fi extraordinara legătură cu natura, cu vietățile sau libertatea de decizie, sunt lucruri din care vreau să învăț – cum ar fi importanța bunicilor în viața nepoților sau lucruri pe care aș vrea să le evit acum că sunt mamă la rându-mi. Iar una dintre acele amintiri care mă bulversează, care m-a marcat de-a binelea de și acum mă rușinez, este bătutul mingii în casă.  

Părinții mei nu ne-au dat voie nici mie, nici lui frate-meu să batem mingea în apartament și, mai mult, m-au făcut să cred că este un lucru total nepoliticos. Nu ne-au dat voie nici la noi, dar nici în casa altora. Țin minte și acum că aveam vreo șase ani când în blocul vecin se mutase o fetiță de aceeași vârstă, Ana, de care mi-a plăcut enorm numai de cum am zărit-o la geam. Și, într-o zi, tata m-a luat cu el în vizită, fiindcă se cunoștea cu tatăl ei. Ei, și Ana – prietenă foarte bună și acum – avea o minge verde la ea în dormitor cu care am început să ne jucăm. Din una în alta, am început să dau cu mingea în perete. Pac-pac-pac. O aruncam, o prindeam. O aruncam, o prindeam. Nici zece secunde nu au trecut că îl și văd pe tata apropiindu-se încruntat, spunându-mi să încetez, că “nu este frumos ce fac”. În acel moment am crezut că a picat tot acoperișul pe mine. Îmi venea să intru în parchet de rușine. Ce o fi zicând Ana despre noua ei prietenă? Că e nepoliticoasă? Îmi părea tare rău şi de atunci nu am mai făcuta asta nicăieri.

Înțeleg de ce a existat această interdicție. Părinții mei își făceau griji să nu deranjez sau să nu dărâm ceva prin casele oamenilor. Iar în ceea ce privea apartamentul nostru, să nu sparg bibelourile mamei. Da, aveam două camere și mii de bibelouri. Nu știu de ce, dar mama le colecționa. Avea cu animale, cu flori, cu te-miri-ce orătănii, puse în vitrină, pe mese, pe mobilă, pe jos (vaze mai mult), peste tot. Și era de înțeles că nu aveai cum să le eviți dacă dădeam vreun șut. Și culmea, la câte erau, știa sigur când dispărea sau ciopârțeam vreunul. Le știa pe toate.  

Nu mă plâng că nu am putut să mă bucur de bătutul mingii în casă, că, slavă Voinesei, mă bucuram afară destul. Dar nu pot să nu remarc cât de mult înseamnă o interdicție din partea părinților. Cât de mult înseamnă educația inoculată de părinți copiilor. Amprenta se resimte și astăzi, fiindcă – deși acum sunt adult cu toate actele în regulă – încă am reticență în a bate mingea în casă. A mea sau a oricui. Mă credeți? Ceva în dosul conștiinței nu mă lasă și crede că e nepoliticos. Or, rațional privind, îmi dau seamă că nu e deloc. E o activitate distractivă care poate fi ținută sub control. Și probabil că d-asta îl și las pe Luc în casa noastră cu mingi (la alții mai puțin, e drept!), să se joace cât vrea. Că îi place, nu mai poate de fericire și nu are ce sparge. Şi chiar dacă ar fi avut, cred că nu e nicio tragedie dacă se şi întâmpla.

Dar știți care este culmea? Așa cred și părinții mei acum. Sunt schimbați total. Când mergem la ei, se joacă – dacă vă vine să credeți – ei înșiși cu nepotul lor cu mingi de toate dimensiunile. În același apartament cu bibelouri. “Eh, niște cioabe! N-are nimic dacă le sparge,” îmi zice mama râzând.

 

Sursa fotoWendy Aros-Routman, Unsplash

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

2 răspunsuri

  1. Eu am fost fotbalista toata copilaria, dar n-am simtit nevoia sa bat mingea in casa, o bateam afara pe maidan, ca era destul loc si chiar imi lipseste atat de mult o partida de fotbal, dar, dupa ce cresc copiii, fii sigura ca imi fac echipa 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.