Când vei fi la casa ta şi vei sărbători primul Crăciun în trei, cu colinde de Dean Martin pe fundal, când vei sta în balansoar cu copilul pe piept, ridicându-l şi coborându-l cu fiecare cu mișcare, când îţi vei privi soția la lumina instalației din brad şi când, într-un moment inconştient, te vei gândi la tine de acum, la mine de acum, la familia asta simplă în care creşti, la noi, vreau să o faci cu dor. Vreau să îţi pice nostalgia în cap şi să zâmbeşti la amintiri.
Nu vreau să ții minte cum veneai să te joci cu mine, iar eu te alungam sau te amânam că trebuie să fac sarmale. Nu vreau să ții minte că nu aveam timp de pituluşu, fiindcă aveam geamuri de spălat, că doar vine Crăciunul. Nu vreau să ții minte certurile idioate, fiindcă îmi vărsai lapte pe hainele scoase din maşină sau îmi dădeai cu globurile de pereți. Nu vreau să ții minte lacrimile mele, momentele de neputință în care cădeam ca-ntr-o fântână. Nu vreau să ții minte scaunul sub care te băgai când te supărai sau țipetele pe care mi le trânteai ori de câte ori trebuia să îţi pun un scutec. Sau să te îmbrac. Nu vreau şi nici nu trebuie. Şi, cel mai probabil, nici nu o s-o faci.
În schimb, vreau să îţi aminteşti oamenii pe care îi priveai atât, dar atât de curios când tăiau lemne cu drujba. Aş vrea să îţi aminteşti sania improvizată de tataie, țurțurii ce îţi alunecau din degete, fulgii pe care încercai să îi spargi precum clăbucii de săpun, bățul cu care desenam în zăpadă, mâna mea ce îţi încălzea mânuța ta. Vreau să ții minte draperia după care ne adăposteam de tati, tataie sau mamaie, hârjonelile noastre zilnice de ne dureau şi pieile burții de la râs, vreau să ții minte exact cum puneai capul pe umărul meu când oboseai şi eu ţi-l mângâiam duios.
Vreau să râzi de cum mă chinuiam să îţi construiesc căsuțe din fotografii imprimate, doar ca tu să sufli şi să le dărâmi. Sau de cum îmi puneam pampers în cap şi mă prefăceam că strănut. Vreau, atunci când vei fi înconjurat de familia ta, să te inspiri din bucuriile noastre, să le iei cu o pensetă şi să le plantezi, cu grijă, şi la tine. Să consideri familia noastră un model.
Vreau să îţi aduci aminte de cât eram de fericiți. De cum veneai să mă iei pe mine de mână deşi îi aveai pe toţi ceilalţi în jurul tău. Vreau să ții minte cum îţi spuneam în fiecare zi că te iubesc şi că am să continuu să fac asta şi după ce nu voi mai clipi. Vreau să ții minte dragostea dintre mine și tati, respectul dintre noi și înțelegerea noastră din priviri. Şi chiar şi de neînțelegeri, pe care încercăm să le rezolvăm cu cumpătare. Vreau să nu uiţi că familia este cel mai important dar din viața unui om și, cel mai, cel mai mult, vreau să nu uiţi să mai treci și pe la noi. Măcar de Crăciun.
Poza: arhivă personală, eu și Luc
Cu drag,
mama