Ce-ar fi să nu mai respir, ca să te aud pe tine mai bine,
Ce-ar fi să nu mă mişc, să nu strâng un muşchi, să nu îți deranjez obrazul ce se odihneşte pe al meu,
Ce-ar fi să închid ochii şi să-mi imaginez
Că rămânem aşa,
Tu şi eu,
Mereu,
Ca acum.
Ce-ar fi să îți pun inima mea ție în lăuntru,
Ca să îi simți iubirea mai bine,
Să-i auzi cântarea mai bine,
Să-i vezi împlinirea din toate cele patru camere,
Fiindcă eşti tu,
Suntem noi,
Mereu,
Ca acum.
Ce-ar fi să rămânem aşa,
Chiar aşa, ca acum,
Când îţi pui abţibilduri pe genunchi,
Când mă ții de gât cu mânuțele,
Când îți piteşti tâmpla-n în decolteu,
Nasul – în gulerul cămăşii,
Ochii-n suflul meu,
Când încă aparținem unul altuia
Şi nu lumii.
Ce-ar fi dacă am rămâne aşa, îmbrăţişaţi, înc-un minut,
Înc-o clipire ce nu se gată,
Înc-o secundă ce nu mai trece,
Înc-un puţin ce nu mai sfârşeşte.
Hai, te rog, să mai stăm aşa, îmbrăţişaţi,
Câte-un minut în plus,
De fiecare dată când te sărut,
De fiecare dată când mă săruţi,
De fiecare dată când te aşezi cu totul, chircit, pe pieptul meu.
Să mai stăm în plus ori de câte ori putem.
Fiindcă, oricât de puţin ar părea,
Minut cu minut cu minut îmi vor umple mie din golul de va avea să vină.
Din golul de îl vei lăsa tu.
Poza: arhivă personală, azi
Cu prietenie,
Alexandra