10 reguli de siguranţă în vacanţa de iarnă pe care toţi copiii ar trebui să le ştie (p)

Am fost mereu precaută cu copiii mei în ceea ce priveşte siguranţa lor. Ca orice părinte. Luc are trecut numele şi prenumele pe etichetele hainelor (am învăţat asta de la şcoală), are şi un ceas cu GPS pe care îl poartă când merge la schi, iar de anul acesta îl învăţ să ştie numărul nostru […]
Copiii care se implică în treburile casei devin adulţi mai responsabili şi independenţi. Ghid de activităţi casnice pe vârste (P)

O bună bucată de vreme, mama a fost casnică. Apoi a lucrat în staţiunea din Voineasa de la cameristă până la administrator de hotel. Ei, şi când mama freca un veceu, vă jur că strălucea mai tare decât un diamant. Puteai să mergi în orice colţişor dintr-o cameră şi să dai cu degetul, că nu […]
Nu banii aduc fericirea, ci ceea ce lași în urma ta! 7 sfaturi financiare de la soțul meu (p)

Țineți-vă bine. Primul articol scris de Andrei, soțul meu, care, de vreo doi ani, iubeşte educația financiară. A lucrat pentru UiPath, cea mai mare şi valoroasă firmă de IT din România, a fost angajat şi apreciat de cel mai bogat român la vremea aceea, Daniel Dines. Acum investeşte în el, la propriu, face cursuri de […]
Naştere naturală sau cezariană, îi iubesc pe amândoi la fel de mult (p)

Articolul a fost scris la invitaţia clinicii Nativia, care a lansat 3 pachete de Sarcină și Naștere. Cu codul BEBELONIA10, aveți un extra discount de 10% la achiziția unui pachet. Mai multe detalii despre ele, dar şi despre când puteţi merge la o consultaţie gratuită, la final. *** “Naşterea naturală este o dovadă de iubire […]
Grija mamei pentru copil nu se încheie la majoratul lui. De fapt, nu se încheie niciodată (P)

„Să îi ceri unei mame să nu se îngrijoreze e ca şi când i-ai cere unei ape să nu se ude”. Am citit asta mai demult şi mi s-a lipit pe interior ca abțibildul. Înainte să fiu mamă, aveam câteva griji mai serioase, în principal legate de serviciu, iar în rest – mii de alte […]
Scrisoare de la Moş Crăciun către părinți: amintiţi-vă cum era când eraţi copii! (P)

Nu ştiu cum sunteți voi, dar pentru mine Crăciunul e mai mult decât un decor cu alb şi roşu, mai mult decât un clopoțel atârnat într-un brad, mai mult decât un colind în surdină sau un foc aprins în şemineu. Pentru mine, Crăciunul este perioada în care îmi amintesc de copilărie. Îmi amintesc de vacanțele […]
În fiecare zi, amintiţi-le copiilor cât sunt de buni şi încurajaţi-i să facă fapte bune! (Exemple de fapte bune, p)

M-am trezit, la un moment dat, cu un mesaj de la educatoarea lui Luc: Astăzi, Luc a ajutat-o pe colega lui să îşi lege şireturile. Iar în pădure, când a căzut, a ajutat-o să se ridice. A fost foarte drăguţ. Iar acasă, mândră de el, am simţit nevoie să îl felicit, să îi spun că […]
Când ai vreme, tratează-te, în casa ta, ca pe cel mai important musafir (P)

Dacă ar fi să mă întrebe cineva despre amintirile mele cu mama, de când eram mică, i-aş spune cu siguranţă despre colecţia ei de bibelouri şi veselă din vitrină. Atât în sufragerie, cât şi în dormitor. Geamurile luceau şi lăsau să se vadă fântâni, oameni, pantofi, diverse figurine şi obiecte din porţelan, pe care, dacă […]
Mami, te joci cu mine? Să nu uităm că şi fratele mare e tot copil (p)

De când are frate, Luc se joacă mult mai mult singur. A început să îşi parcheze singur maşinuţele, să facă trasee singur cu ele prin aer, dă cu bilele singur, la coş, în pălăria mea, iar în momentul în care m-a rugat să îl las în pace, „Mami, dă-te la o parte, că mă joc!” […]
Îmi recunosc copiii cu ochii închişi (P)

Legați-mă la ochi cu o eşarfă pân’ n-am să mai văd nimic. Strângeți-o tare, la spate, cu nod. Apoi învârtiți-mă, învârtiți-mă şi aruncați-mă într-o mare de oameni mici. O să îi recunosc pe ai mei. O să-mi recunosc copiii cu ochii închişi după glas. După țipetele ghiduşe, după „mami” dulce sau „ababababa” hilar. După plescăitul […]