Browse category by Amintiri

Paradoxul unei mame: să te bucuri că-l vezi cum creşte, dar să suspini că nu mai e bebeluş

2 Comentarii
Paradoxul unei mame: să te bucuri că-l vezi cum creşte, dar să suspini că nu mai e bebeluş
Nu știu ce se întâmplă, dar odată cu al meu copil am devenit mult mai sensibilă, mult mai gânditoare și în sinea mea filozofez de îi întrec pe Platon și Aristotel. Iar cu emoția, cu ea stau prost. Rău de tot. Văd pe stradă o pisică mieunând și instantaneu mă gândesc sau mă întreb dacă are parte de iubire, afecțiune, hrană. Dacă are pe cineva. Și ca să îmi fie mie bine, mă gândesc că are.

Noi facem minuni

4 Comentarii
Noi facem minuni
Sigur v-ați întâlnit cu vechi amici pe stradă, care tocmai au venit din Bahamas. Care tocmai merg în club, care tocmai au terminat un serial, un curs sau o carte. Care vor să plece în weekend la pescuit sau la munte, dar nu s-au decis încă. Prieteni care îți povestesc cât de active sunt viețile lor sociale şi culturale, care se pot relaxa la un cocktail sau pot merge la teatru oricând. Când vor. Care îți

Ziua pe care nu ai cum să o uiți vreodată

2 Comentarii
Ziua pe care nu ai cum să o uiți vreodată
  -Ia-l, zise asistenta, punându-mi-l în brațe. -Gata? -Gata, mamă, poți să-l iei acasă. L-am spălat, l-am îmbrăcat cu hainele de mi le-ai dat, în afară de maioul ăsta alb. De acum, te descurci singură, spuse și îmi închise ușa în nas. Am rămas pentru câteva secunde înlemnită în fața salonului de alăptare cu Luc în brațe. O greutate ca o bilă de tun mi-a căzut din inimă în picioare. De acum, trebuia să mă “descurc

Când pentru restul lumii nu înseamnă nimic, dar pentru noi – totul

0 Comentarii
Când pentru restul lumii nu înseamnă nimic, dar pentru noi – totul
La începutul lui Septembrie, doi prieteni din România au venit la noi, în Tokyo, pentru două săptămâni. Deşi aveam niscaiva emoții pentru ambele tabere, pe de o parte că Luc a început să se ruşineze (chiar sperie uneori!) de adulți, iar pe de alta că amicii mei nu au copii şi nu au mai petrecut niciodată atât de mult timp lângă un puşti de nici doi ani, activ precum un bondar, totul a mers ca uns

De ce aş evita comparațiile între frați

0 Comentarii
De ce aş evita comparațiile între frați
Ştiți că eu nu ofer sfaturi prea multe. Blogul meu este descriptiv, narativ şi mai puțin informativ. Însă, atunci când cred că pot ajuta empiric, prin exemple clare, concrete, cu subiect şi predicat, pentru a evita specifice sau eventuale greşeli, o fac cu cele mai bune intenții. Unul dintre gândurile mele de astăzi se îndreaptă către familiile cu mai mulți copii. Noi încă mai aşteptăm, simțim că am ajuns într-un punct în care ne este atât

Vreau să fiu mama pe care nu ar schimba-o niciodată

0 Comentarii
Vreau să fiu mama pe care nu ar schimba-o niciodată
Când era Luc mai mititlel, obişnuiam să mă uit mereu cu coada ochiului la alţi copii să văd cum şi în ce fel diferă faţă de el. Analizam involuntar greutatea, înălţimea, spiritul, râsul, agilitatea, veselia lor şi le comparam cu ale lui Luc. Ştiam antica teorie – că toţi prichindeii au ritmul lor de dezvolare şi desfăşurare – dar nu mă puteam abţine. Şi pe Luc îl socoteam întotdeauna învingător, cu o bucurie lăuntrică explozivă şi

Mamaia mea şi ciorapii de lână

1 Comentariu
Mamaia mea şi ciorapii de lână
Mamaia mea a murit acum câțiva ani. M-a durut atât de tare, încât mi-am scos din minte ziua, luna, anul şi refuz să mi le amintesc. Sigur, dacă ar trebui să mă gândesc, măcar puțin, aş pune direct degetul pe calendar. Dar permiteți-mi să nu. Ea a fost, fără doar şi poate, inima şi scotchul întregii familii: patru copii, 11 nepoți, opt strănepoți pe atunci. Luc ar fi fost al zecelea. Ea ne lega efectiv. Ea

Despre importanța dascălilor-călăuză

0 Comentarii
Despre importanța dascălilor-călăuză
Aveam articolul în drafts și uitasem de el, până am văzut azi că acasă a început școala. Pe Luc abia la anul o să îl dau la grădiniță, încă nu ne-am hotărât unde, dar nostalgiile nu m-au lovit pentru el de data asta. Nu. M-au lovit pentru mine. Cu toții avem cumpene existențiale și doruri grăitoare, iar pe mine copilăria mă unge de emoții până în străfunduri. Amintirile de la grădiniță până la liceu (au trecut

“My family is everything” sau despre cum un nepalez, la limita sărăciei, era un fericit

2 Comentarii
“My family is everything” sau despre cum un nepalez, la limita sărăciei, era un fericit
La 24 de ani, după o perioadă în care încrederea mea de sine se afla la linia de plutire, după o perioadă în care gândurile profesionale nu se limpezeau, iar creierul era în permanență în căutare de reminiscențe care să îmi ridice moralul (toți avem cumpene existențiale la un moment dat!), am făcut totuși o alegere înțeleaptă şi am plecat trei luni în lume (o lună în Nepal, două în India) alături de Andrei, iubitul meu

N-am fost pregătită să fiu mamă. M-a învățat el

0 Comentarii
N-am fost pregătită să fiu mamă. M-a învățat el
Cine mă cunoaște, știe că am fost dintotdeauna puerilă, ușor iresponsabilă, cu capul în toți norii și cum, necum, m-am descurcat să fiu un copil mare până când m-am măritat. Nici în timpul sarcinii nu m-am schimbat grozav. Vă spun, erau ceasuri în care nici nu realizam că sunt însărcinată. Nu conștientizam, dar nu pentru că nu voiam copil. Nu, nu. Ci pentru că eram adânc fixată, cu o ancoră, într-o nuvelă în care eroul se