Browse category by Amintiri

A fost odată un Paşte

0 Comentarii
A fost odată un Paşte
Mă cuprind emoțiile copilăriei când îl văd pe Luc cum doarme, liniştit. Când conştientizez că mai sunt câteva ore şi umează să vină bunicii lui, părinții mei, taman în Tokyo, la Capătul Pământului. Să facem Paştele împreună, aici, în țara cea mai apropiată de Soare. Cred că niciodată nu am lipsit din Voineasa de Paşti. Eu, darămite ai mei. Deşi sunt aici, mă văd foarte clar printre mieii lui tataie şi mamaie. Mă închipui în casa

Interviu cu mamaie. Cum era să fii mamă acum 60 de ani (II)

0 Comentarii
Interviu cu mamaie. Cum era să fii mamă acum 60 de ani (II)
V-am spus că acum câţiva ani, înainte ca mamaia mea bună să moară, i-am luat un interviu şi mi-am propus să fac multe poveşti din el. Dar nu mă gândeam că îmi va fi atât de greu. Este lung, savuros, cu limbaj neaoş, în dezacorduri, pe care nu l-aş înlocui. Am încercat, dar nu îmi surâde. Dacă l-aş rescrie, s-ar citi mai uşor, dar prefer să îi păstrez autenticitatea farmecului de atunci. Aşa că, îl voi

Când copilul poate să îți răstoarne pereții, dar îți construieşte cel mai frumos acoperiş

0 Comentarii
Când copilul poate să îți răstoarne pereții, dar îți construieşte cel mai frumos acoperiş
Când am fost însărcinată, am avut două milioane și un pic de gânduri despre cum va fi viața noastră în trei. De cele mai multe ori, aveam în fața pupilelor o imagine idilică, doar cu o lumină plăpândă de lampadar: eram toți trei pe canapea, îmbrățișați și cu ochii atârnați de televizor, uitându-ne la desenele copilăriei. Așa își imagina creierul meu că va fi viața noastră și mi se umplea nasul de bucurie. În mare parte,

Îți dau ție mâinile mele, tată…

2 Comentarii
Îți dau ție mâinile mele, tată…
Tatăl meu are mâinile zbârcite. Sunt atât de muncite, încât șanțuri groase îi străbat degetele precum rădăcinile străbat pământul. Are tăieturi și zgârieturi în podul palmei de au devenit deja tatuaje şi, dacă ar vrea cineva să îi studieze linia vieții, nu ar mai putea, că nu se mai vede. Pielea îi este aspră precum șmirghelul, pentru că niciodată nu s-a dat cu vreo cremă. Ba chiar și le-a frecat de mii de ori cu nisip

Copiii înțeleg mult mai multe decât credem

0 Comentarii
Copiii înțeleg mult mai multe decât credem
Acum ceva timp, Luc mi-a demonstrat încă o dată că înțelege foarte bine ce îi explic. Înțelege că nu e bine să se urce în spatele televizorului şi să îl mişte, spre exemplu, dar o face intenționat şi mă cheamă să îl văd, să testeze limitele. Altfel nu îmi explic de ce doar când intru în cameră începe să îl zgâlțâie. Nu înainte, doar când îl văd. Înțelege că nu are voie să bage în gură

Când copiii se fac din ce în ce mai mari, iar noi…din ce în ce mai mici

1 Comentariu
Când copiii se fac din ce în ce mai mari, iar noi…din ce în ce mai mici
Nu ţin minte să fi stat mai mult de trei ore fără Luc până să mă apuc la începutul anului de şcoala de şoferi. De când a fost cât un dovleac, el nu a acceptat suzetă sau biberon, aşa că întotdeauna a trebuit să îi iau după mine. Dar de prin februarie, de când am început orele de condus, m-am trezit că am lipsit de acasă şi zece ore. Zece. Şi în condiţiile astea nu mai

Copilul meu râde şi cu fundul. Şi asta fac şi eu datorită lui

2 Comentarii
Copilul meu râde şi cu fundul. Şi asta fac şi eu datorită lui
Anul trecut, la nouă luni fără o zi, am fost amândoi cu Luc la pediatru, fiindcă am crezut că are autism (nu, nu are!). Și asta din cauza unui articol de pe internet, în care am citit simptomele condiției şi am asociat câteva dintre ele cu comportamentul lui,  printre care învârtitul mânuțelor (s-a dovedit a fi de fapt entuziasm) și datul cu capul de pereți (voia să pupe, de fapt, nişte abţibilduri de pe pereţi). Am

De ce îmi e teamă să îmi crească altcineva copilul

0 Comentarii
De ce îmi e teamă să îmi crească altcineva copilul
M-am decis şi m-am răzgândit să scriu acest text de cel puţin 123 de ori. Îl am pe suflet demult, îmi creşte ca o ciupercă pe piele tot de-atât. Mi-a fost teamă să scotocesc prin dulapul minții amintiri care poate dor, care poate mă fac de râs. Dar cred că dorinţa de a ajuta oamenii care mă citesc e mai mare decât ego-ul meu. E mai mare decât mine. Scriu, așadar, îndoit, cu speranța că pot