Primesc multe mesaje de la voi. Mă onorează faptul că vă deschideţi în faţa mea, că aveţi impresia că vă sunt de folos şi mă minunez când văd cât de asemănătoare suntem. Câte frici comune avem, câte gânduri identice ne bântuie scăfârliile.
Mi-aţi scris că aţi ţipat la copilul vostru şi că plângeţi cu lacrimi amare, că vă pare rău.
Mi-aţi scris că aţi pedepsit copilul şi că vă simţiţi ca un terorist.
Mi-aţi scris că sunteţi la limita puterii, răbdării, că l-aţi lăsat pe copil la televizor mai mult decât ar trebui doar să stați și voi puţin.
Mi-aţi scris – şi m-a uimit sinceritatea – cum vă simţiţi ultimele mame pentru că tocmai i-aţi dat o primă palmă la fund copilului, rugându-mă să vă sfătuiesc cum să nu mai faceţi asta (Ce bine că mi-aţi scris, ce bine că aţi înţeles că violenţa nu e bună!)
Şi mai toate mesajele voastre, se termină în concluzia: sunt o mamă rea. Sunt un dezastru. Sunt un monstru. Sunt o mamă de rahat.
Oho, lăsaţi-mă să vă spun ceva.
Concluzia e eronată.
Dacă nu ai fi o mamă bună, nu ţi-ai mai face griji.
Dacă nu ai fi o mamă bună, nu ţi-ar mai păsa de nimeni, nimic, nici măcar de puiul tău.
Dacă ai fi, într-adevăr, un monstru, un dezastru, o mamă rea, aşa cum îţi spui tu adesea ţie, uitându-te în oglindă, nu te-ar mai frământa insistent atâtea gânduri. Nu te-ai mai stresa că ţi-ai făcut copilul să plângă. Nu te-ar mai bântui remuşcările, nu ţi-ar mai bate la poarta inimii vinovăţia că ai ţipat de te-a auzit tot blocul.
Dacă nu ai fi o mamă bună, nu te-ar mai durea durerea copilului tău. Nu te-ar mai frământa fiecare gest nepotrivit pe care crezi că l-ai făcut. Nu te-ai mai întreba cât de tare l-a afectat greşeala ta, necumpătarea ta, lipsa de contror de ieri sau izbucnirea de aseară. Nu te-ai mai gândi cum să repari. Nu te-ai mai gândi cum să nu mai repeţi.
Nu ţi-ai mai cere iertare, nu l-ai mai pupa cu dor.
Dar ţie îţi pasă, îţi pasă enorm, pentru că îl iubeşti infinit.
Iar faptul că îţi faci griji că nu eşti o mamă bună arată, de fapt, că eşti.
PS: niciodată nu e prea târziu să ne reparăm greşelile.
Poza: arhivă personală
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
