Bine ai venit la noi, puiule mic!

Vă scriu de pe patul de spital. Vă scriu cu ochii încețoşați de emoții, fiindcă pe 2 noiembrie, un pic după 12 noaptea, a venit puiul mic. Alec – Gabriel. Un ghem de vreo 3.3 kg şi 50 cm de dragoste.

În principiu, suntem bine. Mie îmi e mai greu, fiindcă – după ce am încercat până în ultima clipă să nasc natural (cu gândul de a mă reface mai repede şi pentru Luc), cordonul ombilical dublu din jurul gâtului nu l-a lăsat să coboare. Aşa că, am recurs la cezariană. Deci pot să afirm clar acum, după ce am încercat amândouă variantele, că ori natural (cum a fost la Luc), ori cezariană – tot e greu. 

La cezariană, acum, e al naibii de dureros după. Când încerc să îl țin brațe, când încerc să îl alăptez, când încerc să îmi schimb poziția. Deşi…când plânge, mă activez ca un popândău şi ignor durerea. Dar o să îmi revin repede, ştiu sigur! 

Iar el…el este foarte bine, ceea ce e cel mai important. Mai sunt lucruri de urmărit, dar, în general, este per-fect.

Este dumnezeiesc de frumos. S-a ataşat din prima la sân, de cum îmi aude vocea cască gurița şi se agită să îl iau în brațe, doarme – aşa cum dormea Luc – cu fundul în sus pe mine şi, deşi îl am de două zile, simt că îl am dintotdeauna.

Şi asta datorită doamnei doctor Denise Borali, un om cald, optimist, răbdător, care râde mult. Imposibil să nu te molipsească. Îi mulțumesc infit!

Doamna doctor, căreia i-am dăruit cărticica mea de poezii ca amintire.

Vă țin la curent şi mulțumesc tuturor pentru gândurile bune pe care mi le-ați transmis până acum,

Alexandra

 

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.