Azi, patru ani de Luc. Top 20 perle şi povestioare ale copilul meu până acum

0 Comentarii
Azi, patru ani de Luc. Top 20 perle şi povestioare ale copilul meu până acum

Am scris foarte multe despre copilul meu mare, Luc, în toţi acei patru ani, despre cum fără el acest blog nu ar fi existat, despre cum viaţa mea de acum nu ar fi existat, despre cum el a fost startul unui nou Univers. Noului meu Univers frumos. Însă, în seara asta, vă las cele mai dragi amintiri, cele mai amuzante perle şi cele mai dulci povestioare ale lui de până acum. Doamne, ce bine că le-am scris. Fiindcă mi s-a umplut inima recitindu-le. Vă recomand să faceţi acelaşi lucru cu copiii voştri minunaţi.

La mulți ani, iubirea mea!

UN AN JUMĂTATE

Copilul meu a fost foarte cuminte astăzi. A dormit, a mâncat, a pus olița și pantoful meu în frigider, l-a aruncat pe Slavici (bine, cartea lui) în veceu și l-am prins când voia să arunce și castravetele de jucărie tot acolo. L-am rugat să se oprească și să îi fac poză și -ce credeți?- m-a ascultat. V-am spus eu că a fost cuminte.

***

 

-Iubita, vino repede-repede să asculți ce l-am învățat, zice Andrei.

Las farfuriile neclătite în chiuvetă, abia apuc să mă şterg pe prosop, că alerg curioasă.

-Tati, cum face broscuța?

-Oa’oa’.

-Cum face cățelul?

-‘Am ‘am.

-Tati, zice Andrei, cum face mami?

-Muuuuu!

PS: dacă îl întrebați, găina face “coi-coi”, iar pisica “mui-mui”. Iar la ăstea nu l-a mai învățat nimeni.

LA DOI ANI

El era într-o cameră, eu – în alta.

-Maaamiiii!

-Daaaa!

-Maaaamiii!

-Daaaaa!

-Mami, bec!

Am amuțit, am amorțit, mi-a căzut cârpa din mână, am alergat în două suflări. Să-mi fi zis ce am auzit? Să-mi fi spus el că mă iubeşte, pentru prima oară?

-Mami, îi zic, ce ai spus?

-Bec!

Şi ia o baterie şi o aruncă în bec.

***

 

-Luc, mami, care e mingea roşie?

-Aia gabină.

***

 

Nu ştiu ce păcat m-a împins să îi spun lui Luc că mă duc să fac duş pentru că miros urât. Trebuia să îl conving cumva, să mă lase cinci minute să dau măcar cu apă la subsoară. Şi, ca să fiu sugestivă până la capăt, că nu părea deloc convins, i-am spus aşa:

-Puuuu, mami pute, pute! Trebuie să mă duc să mă spăl.

Ce credeți? Copilul a înțeles şi m-a lăsat. Problema e că a înțeles atât de bine, că în fiecare zi, de atunci, trage de bluză şi zice “puuuuu” când se uită la subraț. A fost tare amuzant, până azi, când am avut musafir. A tras de tricou, s-a strâmbat când a zărit subrațul şi a zis cât putea de tare:

-Puuuu, mami pute!

***

 

-Uite, mami, ai dinții albi, albi, îi zic, în oglindă, după ce ne-am spălat toți trei. Eu cum îi am?

-Ga’benă.

-Dar tati?

-Ma’o.

***

 

Luc (2a11l) înainte de somn. Stătea cu capul pe umărul meu, ascultând povestea pe care i-o citeam şi dă un pârț de îmi închide gura. Mă uit la el, el – la mine şi încep să ventilez cu mâna, în jurul nasului, să mă aerisesc.

-Puuu, mami, păi cum spui?

-Cu plăcele.

***

 

-Racheta, racheta, zice Luc în spatele meu.

-Ce zici, mami?

-Racheta, racheta, îmi zice iar, fericit, extaziat, în al nouălea cer, în timp ce mă întorc înspre el.

Cu ce credeți că se juca?

Cu un supozitor.

***

 

-Mami, mami!  m-a strigat Luc din baie. Viiin!

Alerg şi îl găsesc cu bilele din veceu în gură.  Să leşin, nu alta, deşi erau în recipientul lor de plastic, aproape pe terminate.

-Doamne, mami, ăstea sunt toxice. Au microbi, te murdăreşti, hai să le punem la loc. Câââh! Îl spăl pe mână, pe la gură şi dăm să ieşim. Se smuceşte, se duce iar la veceu. Rupe hârtie igienică şi, cu acel pătrățel din mânuță, ia din nou bilele.

-Uite, mami! Nu muldălec.

Aproape să leşin de emoție de data asta. Copilul meu înțelegător crede că, dacă le-a luat cu nişte hârtie, nu îi mai ating mânuța direct şi nu se murdăreşte! Wow, wow, wow!

Şi apoi – pac! – le bagă în gură.

LA TREI ANI

Acel moment când, după ce îl smotoceşti, îl pupăceşti pe spate, pe mâini, pe piept, pe burtică şi obraji, copilul îți spune:

-Mami, pupă-mă-n fund.

***

 

-Doamne, mami, îi zic în timp ce ne giugiuleam, îl pupam şi îl gâdilam peste tot. Curulețul ăsta al tău e mereu apetisant, îmi vine să îl mănânc încontinuu.

-Si pe al lui tati?

***

 

-Du-te, peacă jos, în living! mi-a zis. Mă joc cu tati.

-Nu vrei să te joci şi cu mine? am întrebat încurcată, că tocmai venise de la grădiniță şi voiam să recuperăm timpul nostru pierdut.

-Nu, du-te jos! Du-te jos, apoi mi-a închis uşa în nas.

I-am lăsat pe amândoi în pod, m-am dus în bucătărie să mănânc. Înghițeam singură aşa cum înghite un pui de curcă bile de mălai cu urzici fierte. Un pic mai greu. Dar mi-am pus un serial şi deja răsărise soarele, de ce să vă mint. În 15-20 de minute, vin şi ei.

-Îți pun să mănânci, mami? îl întreb.

-Da!

-Vrei şi iaurt?

-Da.

– Şi după…te joci şi cu mine? zic să mai încerc o dată.

S-a întors, s-a ridicat în picioare pe scaun, m-a privit cu – nu exagerez – compasiune şi mi-a zis:

-Îmi paie iău! Îmi paie iău, mami, îmi paie iău. Mă joc si cu tine. Şi a venit şi m-a pupat.

***

 

Urcam amândoi scările, spre dormitor. Copilul meu, cu febră, obosit, cu tuse enervantă, se uită în spatele lui, după mine:

-Mami, dă-mi mâna, să te ajut.

***

 

-Hai să dormi cu tati!

-Nu, cu mami veau. Cu mami încontinuu.

-Şi la 18 ani?

-Da, si si la 30.

***

 

Cât de greu adoarme, v-am mai spus. Cât de şmecher e, nu prea. După ce a stricat şi reparat cu pila mea de unghii vreo cinci maşini, după ce am citit vreo trei poveşti, după ce s-a ridicat după apă şi lapte de milioane de ori, după ce s-a băgat sub plapumă că îi e frig, după ce a dat-o la o parte că îi e cald, după ce m-am stors ca o cârpă de ultima picătură de răbdare (aveam un text în cap pe care voiam să îl scriu mai repede), îi spun destul de ferm şi vădit exasperată:

-Mami, te rog să te culci, că e foarte târziu. Acum!

La care copilul meu se uită la mine, ridică din sprâncene, zâmbeşte, clipeşte ca un mieluşel şi îmi spune mieros:

-Ne pupăm înainte?

***

 

M-a sunat mama, să îmi spună că băieții, soțul şi copilul meu, au plecat din Voineasa şi vin acasă, la mine.

-Ştii ce a zis copilul de m-a făcut să plâng? m-a întrebat mama.

-Nu, ia zi.

-A dat geamul în jos, chiar înainte să plece şi mi-a zis “mamai, să ai grijă de tine. Să nu cazi şi să nu te loveşti”.

***

 

A stat lipit de mine zilele acestea. Ca un scai de pantaloni, ca un pătrunjel lipit de marginea castronului. Lipit, lipit. L-au durut nişte afte îngrozitoare, pe care le-a ros între dinți de şi-a făcut găuri. A plâns cu găleata, a fost iritat, mâțâit, a slăbit, că abia a mâncat, iar în toată supărarea lui căuta doar iubire. Ne-a îmbrățişat şi pe mine, şi pe tatăl lui de ne-a unit coastele. El suferea, şi tot el ne pupa, se ghemuia în poale ca o pisică, ne mângâia părul, obrajii, mai scotea câte un chiot de fericire printre lacrimi. Iar azi, chiar înainte de poză, chiar înainte să adoarmă, a oftat că încă îl mai doare una în vârful limbii. Apoi şi-a ridicat ochii în ochii mei şi m-a întrebat:

-Mami, tu eşti bine?

***

 

-Mami, gata, zece secunde mai stai în apă, ți s-a răcit pielea şi ți s-au încrețit toate degetele, i-am spus, apăsat, după multe rugăminți. Nu zicea nimic, aşa că insist:

-Mami, vorbesc foarte serios, e cazul să ieşim, număr până la zece.

-Număl eu, mami, număl eu, nu tu.

Şi începe: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17,18, 19, 20, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10.

-Gata. Iesim. Am numălat până la zece.

***

 

Soțul meu şi Luc învățau steagurile țărilor, în timp ce eu înfulecam o clătită.

-Tati, ce țară e asta? l-a întrebat Andrei.

-Curuguay.

***

 

-Ce culoare să caut? îl întreb.

-Maroz.

***

 

Poza: Noi patru, în seara asta. Încă suntem la Voineasa. Mulțumim, Mihaela Fuiorea, că ne-ai făcut rost de baloane 🙂

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply