Acuş, în noiembrie, fac doi ani de când am dat drumul blogului. Acestui mic oraş, care a fost, pe rând, o uliță, un sat, o comună şi care a crescut singur-singurel. Fac doi ani de când mi-am deschis sufletul în ochii voştri, de când am zâmbit la fiecare mesaj din partea voastră, de când am bocit la câte-un paragraf, cuvânt, idee, gând ce-mi săgetează mintea. Ce? Credeați că numai vouă vă dau lacrimile când citiți ce
