Şedinţa noastră foto. Ca să le amintesc de primul Crăciun în patru

0 Comentarii
Şedinţa noastră foto. Ca să le amintesc de primul Crăciun în patru

Până la trei ani, eu nu am alte poze cu mine de când eram mică în afară de una în care mă ţine tata în braţe în curtea bunicilor. Cea de jos:

iunie, 1991

Aveam vreo nouă luni pe atunci și se pare că un fotograf ambulant, care cutreiera satul în lung și în lat, ne-a făcut-o. Din greșeală sau din noroc, deci. Puteam foarte bine să nu o am nici pe aceea. E singura poză în care pot să-mi văd încruntarea de pe frunte de bebeluş, încruntare care mi-a rămas şi azi. 

Poate nu-mi convenea că, deşi era iulie, deşi tata era la bustul gol, eu aveam căciulă, şosete şi vestă de lână?

În orice caz, eu nu am poze de la primii paşi, nu pot să văd ce rochiţă am purtat la botez sau la tăierea moţului, nu pot să îmi văd făţuca după ce am ales – aşa cum au zis ai mei – un pix de pe tăviţă. 

Dar copiii mei au şi vor avea şansa asta, prin mii de poze şi videoclipuri. 

Nu îşi vor aminti prima lor întâlnire, prima lor îmbrăţişare, prima noastră noapte în patru,

Nu vor ţine ei minte cum stăteam nopţile în fund, rezemată de patul nostru tapiţat, cocăind, doar să doarmă ei bine pe mine,

Nu îşi vor aminti că acum le sunt tot.

Dar pot să le arăt.

Dacă nu mă vor crede cât de frumoşi sunt acum, o să le arăt.

Dacă nu mă vor crede cât de mult mă iubesc acum, o să le arăt.

Dacă nu mă vor crede că făceam orice, chiar şi să-mi pun scutec în cap, doar să râdă, o să le arăt.

O să le amintesc de toate, dar şi de primul nostru Crăciun în patru.

Este de-a dreptul magic, iar fotografiile de mai jos sunt dovezi incontestabile.

De obicei nu pun pe blog poze cu chipurile lor, dar nu aveam cum să nu vă arăt ce minunății au ieşit din mâinile fotografilor.

Minunatul Alec

Pozele au fost făcute de doi profesionişti, Nicoleta şi Bogdan, fondatorii Little Sunshine Studio şi părinţii a trei copii la rândul lor. Sincer, nu m-am aşteptat ca şedinţa foto să fie atât de migăloasă şi liniştită, mă aşteptam la agitaţie din partea copiilor. Dar a fost minunat! S-a văzut clar experienţa cu nou-născuţi, Nicoleta fiind foarte blândă cu Alec, pe care l-a adormit mai bine decât mine.

Minunații Alec şi Luc

De asemenea, Nicoleta şi Bogdan sunt membri ai asociaţiei Newborn Photographers, iar o parte din fotografiile lor cu bebeluşi au fost distinse la concursuri internaţionale – AFNS Awards şi Baby Photo Awards. 

Îi recomand cu drag, îi puteţi găsi aici sau aici.

Spuneţi voi, nu sunt fotografiile astea de pus în ramă?

Cu puiul mic

Cu puiul mare

Copiii mei

Cu mulţumiri fotografilor,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.