Magia se întoarce: alăptarea celui de-al doilea copil al meu (review pompă de sân electrică Spectra)

0 Comentarii
Magia se întoarce: alăptarea celui de-al doilea copil al meu (review pompă de sân electrică Spectra)

M-am tot întrebat cum să încep articolul: Alăptarea – subiect delicat şi intim? Alăptarea şi norocul meu? Fiindcă nu vreau să întristez mamele care nu au reuşit să alăpteze, nu vreau să credeţi că mă laud cu faptul că eu am putut. Cu greu, dar am putut.

Apoi mi-am dat seama că e în regulă să încep sincer: Magia se întoarce. Nu a Crăciunului, ci a alăptării, fiindcă, pentru mine, această etapă a fost, este şi va rămâne magică. Este uniune, este legământ, este promisiunea de siguranță la piept.

La Luc, primul meu copil, sentimentul a venit târziu. În primele luni, vă spun cel mai sincer, nu mi-a făcut nicio plăcere să îl pun la sân, oricât de dur ar suna. Durerile incredibile mă împiedicau să simt acea “magie”, despre care mă întrebau toți, motiv pentru care îmi puneam la îndoială veleitățile de mamă. Pentru care mă simțeam vinovată. 

Țin minte că îmi muşcam buzele cu dinții de dureri ori de câte ori lua Luc masa şi îmi făcea răni. Încercasem şi cu mameloane de silicon, dar copilul meu nu voia nici măcar să le miroasă. Iar la consultanți în alăptare – de ce să mint – nu am apelat, că nu ştiam pe atunci de existența lor. Singurul remediu de alinare a fost să îi număr gurile de lapte. Pe cuvânt! Număram de câte ori sugea. 

Abia după ce rănile, mastita şi durerile groaznice au început să se diminueze, un nou sentiment a început să se cuibărească în mine. Acelaşi sentiment ce s-a cuibărit de la bun început la Alec, al doilea copil: linişte deplină. Simt că suntem la o întâlnire în doi sau, uneori, în trei, când vine şi frăţiorul. Alăptarea este momentul nostru intim, despre care eu, doar eu, o să îmi amintesc cu drag.

De ce mi se pare acum mai uşor?

Experienţa. Faptul că l-am alăptat pe Luc doi ani şi cinci luni s-a cunoscut. Am ştiut să îl ataşez pe Alec la două ore după naştere, când mi l-au adus.

Cum de am ţinut sub control lactaţia?
  • cu comprese cu foi de varză presate cu o sticlă, insistând pe nervuri, şi puse în frigider, la rece. Să nu râdeţi, dar varza m-a ajutat enorm. Nu am ştiut de acest remediu  prima oară, însă l-am aflat acum, în maternitate, chiar de la un consultant în alăptare.

şi

  • cu o pompă electrică, suficient cât să îmi detensionez sânii. E important de menţionat, pentru mamele la început de drum, că nu e bine să extragi cu pompa mult, că altfel vine lapte şi mai mult, pe principiul cerere-ofertă. Doar suficient cât să nu mai simţi presiune. Sigur, se poate şi manual, dar mi se pare mult mai eficient aşa.
Ce pompă de sân am? 

Pompa de sân electrică Spectra premium DUAL S.

Prima oară am auzit de Spectra la cursul Irinei Popescu, Naşte cum simţi, care menţiona că e unul dintre brandurile recomandate de consultanţii în alăptare. Ulterior, Anca Leibovici, mamă, blogger şi fondatoarea EduClass.ro, mi-a propus sa încerc acest model şi am acceptat imediat. Pe scurt, cu toată sinceritatea, pompa Spectra este minunată.

Când m-a ajutat pe mine cel mai mult?
  • La spital

În a treia zi, când mi-a venit lactaţia în valuri, Alec a fost pus la lampă din cauza icterului şi, astfel, nu a mai fost pus la sân. Exact când aveam cea mai mare nevoie. Mameloanele începuseră să fie dureroase, sânii erau fierbinţi şi mi se întăriseră, aşa că am stat cu compresele cu foi de varză şi am extras lapte cu pompa cât să îi detensionez.

Ceea ce mi-a plăcut la Spectra a fost că, deşi mameloanele erau dureroase, pompa nu mi-a creat disconfort.

Pompa are 15 trepte şi, dacă porneşti de la prima treaptă, poţi să creşti uşor-uşor nivelul intensității până simţi că e cel potrivit. Eu m-am oprit la 4.

  • Acasă

Alec, din păcate, după cum v-am mai spus, se trezeşte des noaptea, de la gaze. Se foieşte pe toate părţile şi mai mult de o oră jumătate – două nu doarme, aşa că dimineaţa sunt chiaună. Ca să mă refac, o dată la câteva zile le las lapte muls soţului meu sau mamei, în funcţie de cine poate, şi dorm şi eu două ore jumătate – trei legat.

Şi economisesc şi timp,  fiindcă pot să extrag din ambii sâni deodată. Nu fac des, asta de teamă să nu stimulez prea tare şi să nu creez confuzia sân-tetină. Dar, din când în când, pentru Alec nu e tragedie, iar pentru mine e mană cerească.

De ce recomand acest model?
  • Spectra oferă extragere rapidă şi fără dureri a laptelui matern, prevăzută, după cum v-am spus, cu 15 niveluri de reglare a vacuumului 
  • Putem alege trepte diferite de reglaj a intensității vacuumului pentru fiecare sân în parte
  • Funcția de stimulare a lactației (masaj) folosită la începutul fiecărei extrageri are rolul de a simula suptul bebeluşului, declanşând secreția de lapte
  • Poate fi folosită pentru extragerea şi stocarea unei rezerve de lapte pentru momentele în care nu putem fi lângă bebeluş
  • Are timer, ce indică timpul de pompare şi se opreşte automat după 30 de minute de utilizare
  • Ecranul cu LCD permite vizualizarea simultană a vitezei şi a puterii de pompare, în funcție de modalitatea pe care este folosită (masaj sau extragere)
  • Pompa este prevăzută cu lampă de veghe cu LED care este utilă în timpul sesiunilor de pompare pe timpul nopții

  • Este dotată cu funcție de memorie – în momentul în care pompa este repornită, aceasta va funcționa conform ultimei setări a nivelului intensității de vacuum ales la funcția de extragere
  • Recipientele de colectare a laptelui (două biberoane cu tetine moi cu debit pentru nou-născuți) pot fi folosite pentru hrănirea bebeluşului
  • Cele două cupe pentru sâni sunt standard, 24 mm, dar Spectra îți permite să achiziționezi şi altă mărime în cazul în care ai nevoie. Puteți vedea în filmulețul de aici cum identificăm mărimea corectă.

 

Pompa de sân electrică Spectra premium DUAL S poate fi găsită aici, alături de alte pompe şi accesorii. Iar acum, în luna decembrie, sunt reduceri, aşa că puteţi să aruncaţi un ochi.

Nu ştiu cum va fi de acum încolo. Nu ştiu cât timp voi reuşi să îl alăptez. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă cel puţin 6 luni exclusiv, apoi până la doi ani sau mai mult. Dar ştiu că voi continua cât ne va fi bine. Cât să îmi umplu sufletul cu incredibile trăiri şi simţiri, ce îmi vor deveni, mâine-poimâine, cele mai dragi amintiri. 

PS: nu este un articol plătit. Este un review onest la pompa de am primit-o şi testat-o.

PPS: despre alăptare am mai scris aici:

Cum am propus un proiect de lege pentru asistarea alăptării în maternităţi

Cum a fost alăptarea primului copil

Cum am înţărcat blând în 11 zile

Poze: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.