Vrei să spună “te rog”, “mulţumesc”, “scuze” şi “cu plăcere”? Spune tu mai întâi! Bunele maniere la copii (concurs, P)

0 Comentarii
Vrei să spună “te rog”, “mulţumesc”, “scuze” şi “cu plăcere”? Spune tu mai întâi! Bunele maniere la copii (concurs, P)

-Mami, cum se cheamă pisicile din carte? M-a întrebat copilul meu de trei ani şi jumătate zilele trecute.

-Piţchi, Mauli şi Ruli, zic.

-A, mulţumesc, a răspuns şi a plecat.

SAU

-Puuu, mami, zic, ventilând cu mâna, miroase tare urât. Cum spunem când facem un pârţ?

-Cu plăcele.

Sigur, nu foloseşte mereu cuvintele pe care noi le intitulăm magice sau nu le foloseşte mereu în contextul potrivit, dar îi reamintesc constant de ele. Sunt şi momente în care realizează singur importanţa lor, nu le foloseşte automat doar ca pe nişte cuvinte goale, iar asta nu mă face decât să mă bucur că suntem pe drumul cel bun. 

Din punctul meu de vedere, nu există copii obraznici sau nepoliticoşi, ci copii care nu au învăţat anumite reguli încă. În vremurile în care trăim, cred că putem construi o lume mai bună, mai bună în special cu copiii noştri, dacă îi învăţăm pe aceştia de mici ce înseamnă respectul, generozitatea, recunoştinţa.

Aşa cum aţi văzut în exemplul de sus, m-am trezit de multe ori întrebându-l CUM SPUI?, aşteptând răspunsul ca un automatism, dar se pare că trebuie să facem mai mult de atât. E indicat, pe lângă învăţarea acelor cuvinte-cheie, să le explicăm şi de ce ar trebui să le folosim. 

Spre exemplu, îi învăţăm pe copii să spună “te rog” şi “mulţumesc” nu să fie cei mai politicoşi de pe pământ, ci să fie recunoscători: să aprecieze, să recunoască, să valideze ajutorul oferit şi să înţeleagă că el nu izvorăşte din vreo obligaţie (sigur, noi avem ceva obligaţii faţă de ei), ci mai degrabă din bunătate, iubire şi dorinţa de a-l vedea fericit.

CUM ÎI PUTEM AJUTA SĂ ÎNVEŢE FORMULELE MAGICE?
  • SUNTEM UN EXEMPLU

Copiii învaţă cel mai uşor imitând. Aţi văzut că prind imediat din zbor cuvinte nepotrivite sau comportamente mai puţin dorite. Însă fiţi siguri că le vor prinde şi pe cele pozitive, dacă ne văd şi ne aud pe noi:

Te rog să îţi strângi jucăriile;

Te rog să duci şerveţelul la gunoi;

Mulţumesc că ai pus farfuria în chiuvetă;

Scuză-mă că ţi-am dat cu apă în ochi;

Îmi pare tare rău că te-am supărat.

  • REPETĂM CIVINTELE:

Nu degeaba se spune că repetiţia e mama învăţăturii, aşa că dacă observaţi că încep să folosească “te rog”, “mulţumesc”, “scuze” şi “cu plăcere” nu vă culcaţi pe o ureche. S-ar putea ca la un moment dat să uite şi atunci intervenim noi. În loc să îi întrebăm cum spui?, mai bine accentuăm:

-Veau apă, zice copilul.

-Vreau apă, te rog! îi aminteşti.

  • AVEM RĂBDARE CU PROGRESUL LENT

S-ar putea să nu prindă atât de repede pe cât sperai, s-ar putea să îţi faci mii de scenarii şi idei care te vor demoraliza. Dar nu trebuie să îi certăm când uită, ci să fim lângă ei şi să le oferim timp şi de răbdare. 

  • REAMINTIM CĂ LIPSEŞTE CEVA

În ceea ce mă priveşte, am observat că Luc îmi cunoaşte foarte bine anumite gesturi şi expresii faciale. Sunt multe dăţi când uită să mulţumească sau să îşi ceară scuze şi atunci e suficient doar să îmi ridic sprâncenele, să mă uit lung şi să aştept.

-Veau apă!

-Vreau apă…(şi mă uit lung, cum am scris mai sus, eventual şi gesticulând din mâini) 

-Veau apă, te rog.

-Aşa mami, sigur că da.

SAU

Mai apelez şi la tactica de a îi spune eu “cu plăcere” înainte, când văd că nu îmi mulţumeşte.

-Poftim, mami, mănăncă nişte mure. 

(pauză)

-Cu plăcere! zic.

-Mulţumesc!

  • FOLOSIM ÎNCURAJĂRI

Încurajările şi mulţumirile sunt un bun stimul pentru copil, mai ales la început de drum:

Mulţumesc că ai spus te rog

Bravo, te-ai descurcat minunat! Vezi ce fericit e acum tati că i-ai spus scuze?

  • STIMULENTE EDUCATIVE

Recomand cu toată încrederea să nu uitaţi de puterea cărţilor şi poveştilor. De mic, Luc a avut o carte de bune maniere, unde personajul central, un porc mistreţ, nu învăţase încă să se poarte şi făcea numai boacăne. Iar noi, prin imaginaţie, încercam să îl ajutăm. 

-Mami, uite cum porcul mistreţ stă cu fundul pe masă, îi spuneam. Cum ar fi trebuit să stea?

-Pe scaun.

***

-Mami, uite, porcul mistreţ îi deranjerază pe cei din jur că vorbeşte prea tare. Ce ar fi trebuit să facă?

-Să volbească mai încet.

-Da, aşa este. Şi?

-Să zică scuze.

De câteva săptămâni însă, am mai primit o carte faină, pe care o răsfoim ori de câte ori ori putem acasă, iar pe maşină a fost nelipsită în ultima perioadă: Bunele maniere, o carte cu sunete, cartonată, de 16 pagini, care îi arată copilului cum să reacţioneze în diverse situaţii:

-când întâlnim cunoscuţi pe stradă, 

-când vorbesc adulţii, 

-când strănutăm, cascăm, tuşim, 

-când e dezordine acasă,

-când mâncăm,

-când ne jucăm în parc,

-când mergem la teatru,

-când mergem la cumpărături şi traversăm strada.

 

Cartea are 30 de butoane (am observat că doar pagina 10 nu are varianta audio, probabil din lipsă de spaţiu) şi punctează multe dintre situaţiile cu care ne întâlnim zilnic, fiind un mic ghid şi un mic ajutor pentru părinţii responsabili. 

Un scurt video cu ea, aici:

CONCURS

Cartea am primit-o de la Librărie pentru pici, o librărie online, care vrea să aducă pe piaţa cărţilor de copii din România produse educative şi calitative. Toate produsele lor sunt “validate” de către cel mai fidel client al librăriei, piciul lor de trei ani.

Şi, ca să vă convingeţi cât de drăguţe sunt, am o carte cu Bunele Maniere şi pentru voi. Tot ce trebuie să faceţi este să scrieţi în comentarii, pe pagina de facebook a blogului, cum staţi cu copiii la capitolul de “te rog”, “mulţumesc”, “scuze” şi “cu plăcere”.

Cartea Bunele Maniere este realizată în Republica Moldova şi face parte din colecţia Dorinţa, o serie de cărticele cu sunete printre care se mai află şi preferata lui Luc, Alo, 112, unde copiii învaţă cum să reacţioneze în cazuri de urgenţă. Pe aceasta am citit-o de mai multe ori:

Dacă ştiţi că şi puii voştri iubesc cărţile cu sunete, aruncaţi un ochi pe site-ul lor: au cărţi senzoriale, cărţi cu sunete, cărţi cu activităţi şi cărţi pentru lectură: de toate, pentru toţi 🙂

Poze: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.