Când ai copil, concediul poate fi perfect doar cinci minute

1 Comentariu
Când ai copil, concediul poate fi perfect doar cinci minute

Ne-am întors din mica noastră escapadă de weekend cu rulota şi mulţi m-aţi întrebat deja cum a fost. Pe scurt, minunat, dar nu prea. O să vă povestesc pe îndelete tot.

Ne-am dus undeva pe lângă Voineasa, la 15 minute de casă, într-o pădure fără semnal, nu pentru că nu am fi vrut un pic mai departe, ci pentru că era plin peste tot de rulote şi corturi. Vreo două ore a colindat soţul meu în sus şi în jos, în stânga şi în dreapta după toate locurile pe care le ştiam frumoase şi îndepărtate şi l-a găsit pe acesta, aproape de casă, dar un pic mai retras, cum îmi doream. 

În prima seară am fost chiar singuri, a doua zi venind nişte puşti cu muzica lăutărească la maximum, de am crezut că sunt la discotecă. Dar nu asta a fost marea problemă. Nici măcar mizeria (despre care o să scriu neapărat, că încă sunt furioasă) pe care am găsit-o pe iarbă nu mi-a scrântit buna dispoziţie. Ci faptul că Luc nu a vrut, sub niciun chip, să mai doarmă în rulotă.

Visam să şed lângă un râu, cu miros de brad în nări, fără telefon vibrând, fără instinctul de a-l verifica şi de a răspunde tuturor mesajelor, citind “Conspiraţia” lui Dan Brown, în timp ce băieţii se joacă cu mingea sau aruncă cu pietrele în apă. Aveam râu, aveam brad, aveam carte, dar aveam un copil urlând că vrea acasă. Că nu doarme în rulotă. 

Vederea din rulota

Era seară când am ajuns, am parcat, am despachetat, am alergat puţin cu Luc, ca înainte cu o oră-jumătate de oră de somn să plângă că vrea acasă. Ne uitam amândoi la el şi ne întrebam de ce? Că doar mai dormise la mare în ea. Pentru că ştia că suntem aproape? Pentru că o fi o perioadă? Cert e că eram tare descumpăniţi şi ne-a picat faţa când, după toate acatistele şi explicaţiile de a-l convinge să rămână, copilul nostru de trei ani jumătate ne spune:

-Mă duc singul! Şi a plecat, nenică, noi rămânând gură-cască. Ne uitam, fără să fim capabili să zicem ceva de uimire, cum se îndepărtează hotărât, pe potecă, fără să se uite înapoi. După vreo câteva momente, când a ajuns la o răscruce, s-a întors şi a strigat, arătând cu degeţelele:

-Acasă e acolo (stânga) sau acolo (dreapta)?

Am leşinat, m-a înţepat inima şi am zis că încăpăţânarea noastră de a-l convinge să doarmă în rulotă nu avea sens. Aşa că i-am spus să se întoarcă, să îl ducem noi.

Aşa că Luc, puiul nostru, a dormit cele două nopţi cu bunicii, acasă, fiindcă nu puteam lăsa nici rulota singură în pădure, iar dimineaţa îl luam la noi, la apă, la iarbă, la răcoarea pădurii. A fost minunat cât am fost toţi trei, dar mi-ar fi plăcut să vrea şi el să doarmă în rulotă.

Oricum, primul instinct a fost să ne întoarcem toți de tot, dar a fost bine până la urmă.

Pe de altă parte, de ce să vă mint, am avut timp de mine, de soț şi de mititelul de mişună în burtică. A fost o deconectare adevărată. 

Şi visez cu ochii deschişi la momentul în care vom fi toți patru şi vom merge cu rulota în concediul perfect. Visez, ştiu :))

PS: voiam să arăt cum ne-am jucat cred că vreo 2-3 ore pe zi încontinuu, că poate mai aveți nevoie de idei. Ascundeam piticii ăştia şi trebuia să îi găsim:

Poze: din weekend, arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.