Da, toate mamele obosesc şi au voie să se plângă. Chiar şi cele cu un copil

1 Comentariu
Da, toate mamele obosesc şi au voie să se plângă. Chiar şi cele cu un copil

Astăzi a fost o zi din aceea în care ai  vrea să uiţi cine eşti, ce faci pe lumea asta şi să fugi pe o plajă pustie. Astăzi a fost o zi din aceea în care am crezut că o să îmi sap singură o groapă în nisip şi să mă ascund acolo. Şi nici măcar nu a fost o zi, au fost câteva ore. Dar ore în care nu m-am înţeles cu copilul meu deloc. 

Nu a dormit bine la prânz, a aţipit foarte puţin şi s-a trezit când a auzit copii pe afară. Iar din cauza asta, mai mult decât sigur că din cauza asta (altfel nu-mi explic) cooperarea a fost zero. Nul. Nema. De la două-trei până seara la 8, când am reuşit să îl adormim cu maşina, a plâns la orice limită pe care i-o impuneam. Refuzuri peste refuzuri, mâţâile peste mâţâieli, lacrimi peste lacrimi.

Nici măcar nu am ridicat tonul la el, mi-am păstrat – habar nu am cum – calmul. Am aplicat toate tehnicile pe care le ştiam: urmărirea nevoii de control, conectare şi competenţă, conectare prin joc, aflarea opiniei, îi dădeam alegeri, îi ofeream explicaţii. Însă el…nimic. Copilul cel mic, din burtică, din interior, mă lovea şi mă durea, copilul cel mare din exterior ţipa şi voia să mă lovească. 

“Aoleu, dacă acum te plângi, stai să vezi la toamnă, când o veni al doilea!” 

Da, sunt convinsă că va fi mai greu, nu am cum să contest ceva ce nu am trăit încă. Dar asta nu înseamnă că greul meu de acum este fără însemnătate. Asta nu înseamnă că durerea pe care o simt în piept nu există. Că neputinţa de a-mi înţelege copilul nu înţeapă adânc.

Sunt zile şi zile. Zile în care ne înţelegem de la răsăritul soarelui până la apusul lui, dar sunt zile, ca cea de astăzi, când mă simt de-a dreptul depăşită, epuizată, stoarsă de puteri.

Şi nu pot decât să mă încurajez că mâine o să fie mai bine şi o să avem timp să le rezolvăm pe toate.

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

 

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.