În sarcina asta am dormit mai mult decât am dormit în toţi cei trei ani ai primului meu copil. Bine, exagerez, dar înţelegeţi ideea că aş dormi chiar şi acum când scriu. Ieri însă a fost apogeul. Fusesem la Vâlcea dis-de-dimineaţă să îmi fac analizele lunare de sânge (toxoplasma), unde m-am consumat foarte tare, că nimeni, dar absolut nimeni nu ţinea cont de nicio distanţare socială şi cei din spate îmi suflau în ceafă.
În fine, o altă poveste.
Ei, şi când am ajuns înapoi acasă, la Voineasa, am simţit cum pic de somn. Îmi era rău de somn, o stare pe care nu o mai simţisem de foarte multă vreme.
-Du-te şi pune capul jos pe pernă, că stau eu cu copilul, mi-a spus mama.
Nu ştiu dacă mă credeţi, dar în momentul acela am simţit cum mi se ridică de pe umeri o halteră de 50kg. M-am simţit eliberată de o tensiune apăsătoare. Îmi era aşa de rău din cauza somnului, că nu aş fi fost în stare să stau cu Luc. Sau aş fi stat, dar probabil nu aş fi fost o companie plăcută.
Şi atunci mi-am dat seama cât de norocoasă sunt, cu toate certurile pe care le mai am cu ei din cauza diferenţelor noastre, că părinţii mei vor să se implice în viaţa copilului meu. Că vor şi pot să mă ajute.
Sigur, nu e obligaţia niciunui bunic să facă asta, toți au dreptul să îşi trăiască viața aşa cum doresc (o pensie liniştită), dar pentru noi, ca părinţi, ei pot fi o gură de aer de munte.
Să te trezeşti cu ciorba încălzită, pusă pe masă.
Să dormi până la 10 dimineaţa.
Să ai timp de o plimbare prin pădure, tu cu bebeluşul din burtă ce va veni.
Să stai pe balcon şi să citeşti Prietena mea genială de Ferrante.
Să fugi până la magazin să îţi iei îngheţată, pe care să o mănânci pe bancă, fără să te vadă copilul.
Să te bucuri de bucuria lui când se joacă cu bunicul pituluşu sau cu bunica cu mingea şi maşinile.
Să ai timp să respiri.
Poate ne ajută fiindcă nu au uitat cum e să fii părinte. Poate ne oferă timp fiindcă nu au uitat cum eram noi mici şi aveau şi ei nevoie de ajutor. Sau poate ne ajută doar din dragoste pentru noi sau pentru nepoţi. Indiferent cum ar fi, să nu uităm să le mulţumim. Nu sunt obligaţi, dar sunt minunaţi.
Poza: mama şi Luc, azi, la strâns de fân
Cu prietenie,
Alexandra
Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.
Ramona
15/07/2020Ma bucur cand citesc ca mai sunt bunici ce vor sa stea cu nepoții. Ce vor sa isi ajute copilul.
Eu am o bebelina de 4 luni jumate si mama inca nu a venit sa o vada😔 cat am stat în spital (la nastere) a venit de a stat cu cele mari,Dar a plecat cu 2zile inainte sa ma externez.
Felicitări mamei tale! Respect!
Alexandra Lopotaru
15/07/2020Off! Imbratisare mare de la mine, desi stiu ca nu ajuta la nimic. Si te admir pe tru curaj. Cel putin 3 copii, banuiesc, wow!
Ramona
17/07/2020E frumos cu 3 copii. Mai ales că sunt toate fete. Cele mari (13si 17ani in curand) din prima căsătorie. 9 ani le-am crescut singura. Iar acum avem mogâldeața mica care ne umple zilele. E foarte linistită si cuminte. Si cele mari au fost la fel. Nu simt ca am copii. Multumesc lui Dumnezeu ca mi le-a dat.
Anca Iuraşcu
16/07/2020Da, am mai auzit asta cu nu sunt obligati. Clar nu prea aveti pe aici bunici prea implicati. Nu sunt obligati, dar drepturi vor, la naiba. Dreptul sa ti spun ca ce copil bun ai, dar tu il strici, dreptul sa ti spuna ca ce stii tu despre crescut copii?
D astia n.aveti? Ce noroc pe voi.
Dupa parerea mea daca vrei sa ai dreptul sa te iei de cum cresc eu copilul sau sa i spui copilului ce si cum sa faca, atunci ai si obligatii, bunicuto, mai pardon! Ca asa sunt, nu? Drepturi si obligatii!
Alexandra Lopotaru
16/07/2020Unii sunt, altii nu sunt. Eu nu ii condamn pe cei care nu. Ne vedem fiecare de vietile noastre. Imi pare rau daca ti s-a spus asta, vine clar de la diferentele de mentalitate. Insa mergem mai departe cu sau fara ajutor 🙂
Any Bacu
16/07/2020Ohooo cata dreptate! Orice medalie are si revers 😁
Victoria
18/07/2020Nu consider ca este obligatia bunicilor sa creasca nepotii ca sa aiba dreptul la cuvantul “bunic/bunica. Este obligatia ta si doar a ta sa il cresti. Cand faci un copil mai trebuie luat in considerare si pusa intrebarea daca poti creste acel copil fara sa te plangi ca nu te ajuta parintii. A ajuta nu inseamna sa ti-l creasca parintii tai. Apropo…voi ce faceti pentru parinti? Aveti pretentii sa va creasca altii copii ..mda ..multa barfa la crescut bebei fara drame de mame eroine 😉
Anca Iuraşcu
27/07/2020Stii, bunica mea, adica a fetitei mele nici nu vrea acest cuvant “bunica”. Vrea ca nepoate sa.i zica pe nume ca asa i modern.
Si nu, nu e obligata sa creasca copilul, dar atunci de ce se baga? Nu e obligata? Pai sa ma lase n pace pe mine si pe copilul meu.
Capatina Elena
20/07/2020Buna! Sunt gravida in 10 sapt si am un baietel de 3ani. Ii multumesc bunicii sotului cu care stam in casa pt o ciorba calda sau un fel 2 de fiecare data cand vin de la munca si eu si sotul…
Atat voiam sa spun….RESPECT….restul nu mai conteaza…micile probleme, clinciuri si diferente de varsta si pareri!!! Plus ca sta cu cel mic si are si 76 ani!!!
Anca Iuraşcu
27/07/2020Dap. A mea are 78, sta in casa cu noi dar nu face nimic. Gateste rar. Iar pentru ea statul cu copiul inseamna sa mi.l inchida in camera la ea cu televizorul pornit pe desene. Iar daca fata se plictiseste si nu mai vrea sa stea, imi spune, pai nu mai vrea.
Dar statul cu copilul presupune ca te tii de curu’ lui nu ca l pui la desene si te.astepti sa stea papusa.
Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 13 – 19 iulie 2020?
22/07/2020[…] Pentru bunicii care se implica in viata nepotilor si ii lasa pe parinti sa respire: MULTUMIM! – https://bebelonia.ro 42290 Facebook interactions […]