Cea mai mare frică a mea: totul se va schimba?

3 Comentarii
Cea mai mare frică a mea: totul se va schimba?

Până anul acesta, ori de câte ori mă întreba soțul meu când mai facem un copil, îl repezeam şi îl întrebam dacă a înnebunit. Nu îi ajunge doar Luc? Nu îi suntem noi destul? De ce să mai nasc încă dată, la cât de traumatizant a fost (am scris aici)? De ce să o luăm de la capăt, când văzusem atâta greutate pe mamele de doi, trei sau mai mulți copii?

Sigur, toți spuneau că e diferit, că e mai frumos, că se simt mai împliniți, dar epuizarea, incapacitatea de a te clona, certurile dintre frați, nopțile mult, mult mai scurte de care îmi povesteau mă făceau să tremur ca piftia şi să arunc într-un ocean, la fundul lui, orice gând legat de al doilea copil.

Vă mărturisesc că încă sunt ca o piftie plină cu frici, chiar şi acum, cu un măr de 16 săptămâni şi 130g în burtă. Dar mai toate sunt mici, ca pietricele de pe râu, pe când una e cât o stâncă.

Vă mărturisesc că nu îmi e teamă că nu îl voi iubi la fel ca pe primul meu copil. Nu, ştiu că voi face asta! Nu îmi e teamă de nopți albe, roz, negre sau aurii. Nu îmi e teamă de epuizarea de va veni, că nu o să îl pot alăpta, că nu o să reuşesc să îl autodiversific, că nu o să fie fericit cu noi. O să fie, sunt singură!

Nu îmi e teamă nici că nu se vor înțelege ei doi, mereu, fiindcă şi cei mai buni prieteni se mai ceartă. La naiba, nu cred că îmi e frică nici de naştere (şi ştiți doar ce frică îmi e!) aşa cum îmi e de un singur gând: se va schimba relația mea cu Luc? Se va simți mai puțin important în viața mea? Se va simți dat la o parte? Îi va fi dor să fim doar noi doi, doar noi trei? Îi va fi greu să mă împartă?

Mi se sfâşâie sufletul ca o cârpă de geamuri pe care o rupi cu genunchiul, când mă gândesc că relația mea cu copilul meu de acum, relația asta a noastră de o ştiu aievea, se va schimba. Pentru că eu nu i-aş şterge nici măcar praful, o iubesc aşa cum e. Aşa cum ne jucăm cu pernele, aşa cum ne îmbrățişăm minute în şir, aşa cum dansăm fără să ne întrerupă nimeni, aşa cum citim cu picioarele pe pereți, aşa cum…aşa cum suntem acum.

Nu ştiu dacă e o frică normală, dacă e doar inima mea care nu mă lasă să respir decât în suspine. Dar încerc să mă cos singură, să mă mângâi pe burtă, să nu mai plâng şi să îmi spun că nu doar relația mea cu Luc se va schimba, ci – totul. Totul se va schimba. Şi se va schimba în cel mai mare bine.

Poza: arhivă personală, eu şi Luc

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

3 Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.