Primului meu copil: Mulţumesc că tu ai dus tot greul

9 Comentarii
Primului meu copil: Mulţumesc că tu ai dus tot greul

A plouat azi-dimineaţă mărunt, apoi mai apăsat, apoi iar mărunt şi l-am întrebat pe Luc dacă vrea cumva să meargă afară.

-Mă duc şi oplesc ploaia, că se consumă, mi-a răspuns.

L-am echipat bine, i-am dat cizmele de zăpadă, că pe cele de ploaie nu le-am găsit, pantaloni şi geacă din material impermeabil, i-am pus gluga pe cap şi umbrela în mâini. Umbrelă cu care se juca şi cu care alerga picăturile de ploaie. Îl vedeam pe geam. Aş fi ieşit şi eu, ca alte dăţi, dar aveam de strâns în bucătărie, fiindcă vărsase laptele de migdale, laptele de vacă, laptele acru şi untul în trei vase ca să facă ciocolată de casă, aşa cum făcuse tatăl lui cu o zi în urmă. Şi, deşi îl rog mereu să mă ajute să strângem, de data asta l-am trimis să mai prindă niţică bucurie de ploaie. Am preferat să strâng doar eu.

Chiar când băgam ultimele vase în maşina de spălat, îl aud că mă strigă.

-Maaaami, maaamiiiii!

-Da, puiule, ce s-a întâmplat?

-Vin în casă, că mi-e frig.

Ei, şi în momentul acela, când l-am văzut aşa zgribulit, apropiindu-se de uşă, cu părul de sub glugă ud, când s-a pus în fund să se descalţe singur, deşi avea mâinile îngheţate, când s-a luminat că am venit să îl ajut la dezbrăcat, când mi-a vârât degetele în sân şi şi-a pus capul pe umărul meu, am simţit cât de norocoasă pot fi să îl am.

-Stau şi eu un pic, mi-a zis. 

-Stai, puiule, stai, cât vrei tu, că eu nu mă mai satur, i-am spus, în timp ce am scris în gând rândurile de mai jos…

 

Ştii,

Multe se vor schimba în jumătate de an. 

O să mă fac cât un balon cu aer şi nu o să te mai pot căra în spate, nu o să ne mai putem rostogoli pe canapea. Nu o să mai fim doar noi, noi doi, noi trei, cum suntem acum.

Dar ştii ce am realizat? Că datorită ție nu o voi lua de la zero.

La tine am ţipat până să învăţ cum să îmi mai ţin furia în lesă, pe tine te-am repezit până să învăţ cum să te ascult, la tine m-am speriat când am simţit o nouă dragoste, de aproape să îmi crape oasele, pe tine te-am comparat cu alţii până să înţeleg că asta e cea mai mare prostie, fiindcă tu eşti TU.

Tu ai absorbit ca o sugativă câteva frici ale mele până să învăţ să mi le controlez, la tine am cedat şi am zis că eu nu sunt atât de puternică încât să fiu mamă, atunci când te-ai învineţit de la colici, pe tine mi-am vărsat năduful la început, când nu erai ataşat corect la sân şi mă durea, neştiind pe atunci că există oameni ce mă pot îndruma.

La tine am văzut ce înseamnă un dinte, un vaccin, un prim pas, un primul “mama”, pe tine te-am grăbit câteodată, pe tine te-am rugat să nu mai creşti altădată, la tine am plâns în prima zi de grădiniţă, la tine m-am zbătut cu toţi porii să înfrâng dependenţa mea şi să accept independenţa ta.

Tu mi-ai arătat cu încăpăţânare cât de minunat poţi fi dacă îţi permit şi nu te subestimez, de la tine ştiu, în sfârşit, ce înseamnă magia la sân, dar şi desprinderea blândă, tu ai fost cel care m-a gâdilat să îmi treacă atunci când am avut atacul de panică, de la tine am colecţionat cele mai frumoase amintiri.

Tu ai fost acolo când eu am început să fiu mamă şi datorită ţie, doar ţie, nu o voi mai lua chiar de la capăt. Tu, fără să ştii, ai dus tot greul.

Îţi mulţumesc şi te iubesc,

Mama

Poza: arhivă personală, anul trecut în Tokyo, când Luc se uita la japonezii ce stăteau la picnic sub copaci, să se bucure de căderea florilor de cireş. Procesul se cheamă hanami

 

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

9 Comments

  • avatar

    Cosmina

    04/05/2020

    Mi ai umplut ochii de lacrimi și sufletul de realizarea celor scrise de tine, care în mare parte sunt aceleași trăite și de mine. Am o noua frica acum.. Frica de a nu l îngriji cum trebuie după nașterea bebelui2, de a nu fii prea obosita ca să mai putem fi și noi doi ca acum. 😢 Nu vreau sa l fac sa sufere nicio clipa

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      04/05/2020

      Si eu ma gandesc la asta des. Dar ne vom adapta, se vor adapta. Chiar cred ca ei se adapteaza mai usor decat noi, iar noi vom face tot posibilul sa nu se simta dati la o parte, nu? 🙂

  • avatar

    Teodora

    05/05/2020

    Am iesit si noi afara ieri ..in fata casei sa ne balacim in balti… echipati de ploaie si cu cizme de zapada 🙂 era atat de fericit ca am iesit din casa dupa 2 luni incat numai a plans… “roata motoletei nu se invalte cu tlebuie”… ca a stat atat de mult in pivnita incat s-a uscat praful pe ea… baltile nu sunt ale nimanui ..doar ale lui … a fost o zi grea atat ieri cat si azi… dar tot el imi zice : mami esti fericita? Nu fi supalata…poti fi si fericita !
    Il ador si il iubesc chiar daca zilnic zice : nu vleau sa impart jucariile cu Damian… nu e fratiorul meu…
    Rabdare… rabdare… va trece ..imi spun…si ies afara sa mai trag un plans… 🙁 dar cresc atat de repede ca nu apucam sa le traim toate care am vrea…nu apucam sa inregiatram in memorie fiecare clipa si fiecare zambet al lor…. traim apoi din filmuletele lor ce le facem cu miiile pana umplem memoria telefonului…
    Sunt minunati !
    Te imbratisez… nu vreau sa scriu mai mult decat tine :))))) ca as tot scrie 🙂

    • avatar

      Alexandra

      05/05/2020

      Haha, poti sa scrii linistita, ca imi place sa citesc ce idei si sentimente va strarnesc articolele mele. Multumesc tare, esti o draguta 🙂

  • avatar

    Georgy

    06/05/2020

    Buna! Eu am deja un bebe2 de 10 luni si cea mare de 3 ani si 2 luni. E diferenta mica, tocmai de aceea foarte greu gestionez majoritatea momentele mele cu ei. Tot timpul imi zic ca nu i drept pt cea mare, am impresia ca cel mic nu ma lasa sa ma ocup asa cum ar trebui de ea … si tot asa. Si de aici fel de fel de frustrări. Este un haos permanent, timpul zboara … efectiv zboara, iar faptul ca vreau sa fac lucrurile ” ca la carte” nu ma lasa sa ma bucur de lucrurile cu adevarat frumoase, momente si clipe care nu se mai întorc, de naivitatea loc … de rasul lor pur. Offf …

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      06/05/2020

      Te aud, să ştii. Te aud că e o adevărată provocare şi îți doresc multă, multă răbdare. Dar sigur mai vin momente în care te uiți la ei şi îți spui ca mine. Că eşti norocoasă să îi ai❤

  • avatar

    Paula

    07/05/2020

    Minunat articol, emoționant, profund… A fost o eliberare pentru mine! Nu îmi pot opri emoțiile, așa că le las sa se exprime curgând lin pe obraji… Să fiți bine! Mulțumesc 🌈💗🤗

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      07/05/2020

      Eu multumesc❤

  • avatar

    Placereshop

    25/05/2020

    Foarte emotionant, trebuie sa invatam sa apreciem lucrurile si persoanele pe care le avem..

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.