Cinci activităţi creative şi distractive de încercat acasă cu copiii

5 Comentarii
Cinci activităţi creative şi distractive de încercat acasă cu copiii

M-aţi întrebat cum îl ţin ocupat pe Luc zilele acestea. Vă mărturisesc că, după o lună jumătate de stat în casă, parcă a devenit din ce în ce mai uşor. Pe lângă jucăriile, jocurile şi puzzle-urile pe care le avem, încerc să găsesc tot soiul de activităţi creative, care să îmi placă şi mie, nu doar lui, pentru că altfel nu aş avea răbdare. Sigur, nu stau să mă joc continuu, continuu cu el, pentru că mai am şi eu nevoile mele, iar copilului îi prinde bine să aibă momente de linişte, în care să se joace singur. Dar ca să nu îl uit în faţa televizorului, să ne bucurăm unul de altul şi să ne conectăm real, am descoperit nişte activităţi care pe noi ne ajută. Şi care mie îmi fac mare plăcere, subliniez. Pentru că mai sunt jocuri pe care el le adoră, dar care mie mi se par plictisitoare. Spre exemplu, el ar sta ore în şir să dăm maşinuţe de la unul la altul, dar eu nu rezist mai mult de 15 minute. Nu pot.

Aşa că, vă las cinci activităţi distractive şi creative pentru copii şi părinţi, care ne ajută să ne facem zilele mai zâmbăreţe în autoizolare.

      1. Foarfecă, hârtie colorată şi lipici

Îmi place foarte mult să decupez diferite forme pe care Luc să le potrivească şi să le lipească. Făceam asta des la lucrul manual şi acum îmi prinde tare bine.

Spre exemplu, în imaginea 1, i-am decupat ghiveciul şi părţile florilor, pe care el a trebuit să le asambleze.

Imaginea 1

Iar în imaginea 2, am desenat un băieţel şi o fetită, am decupat articole vestimentare, iar el a trebuit să îi îmbrace.

Imaginea 2 (Să nu râdeţi prea tare :P)

Puteţi să faceţi o maşină căreia să îi pună roţile, un coşuleţ în care să pună ouă sau ce vă trece vouă prin cap.

 

      2. Asociere între obiecte şi formele lor

Primisem de la grădiniţă nişte PDF-uri prin care trebuia să potrivim obiectele cu umbrele lor. Însă, cum noi nu avem imprimantă, a trebuit să mă adaptez. I-am desenat astfel pe o hârtie formele mai multor obiecte, iar el a trebuit să le ghicească. Mie mi s-a părut chiar mai greuţ, fiindcă nu am trasat conturul ca la carte, însă el le-a nimerit pe toate. De atunci, ne jucăm des în acest mod.

   
  3. Parcul de aventură

Foarte, foarte tare ne distrăm cu acest mini-parc de aventură. Copilul are voie să meargă doar pe perne, fiindcă altfel cade în apă şi dă de vreun obstacol: crocodil, broască ţestoasă, elefant, animale de pluş care îl fac să o ia de la capăt. Aproape de final, are de luat o bilă din lumânare, pe care trebuie să o pună pe carusel. Aşa câştigă 🙂

Sigur, asta e închipuirea noastră, urmează să îi fac alte obstacole şi altă misiune de îndeplinit, dar pornind de la sugestia mea, sigur vă vin idei şi mai bune.

 

      4. Plastilină în casă

Unii poate aveţi deja plastilină normală sau nisip kinetic, dar plăcerea e să faci plastilina în casă. Cel puţin, Luc adoră procesul.  Am primit de la grădiniţă această activitate şi ne-a plăcut foarte tare. Mai ales mie 😛

Ingrediente:

  • 1 ceaşcă de făină albă
  •  1/2 ceaşcă de sare fină
  • Aproximativ 1/2 ceaşcă de apă
  •  2 linguri de ulei
  • Pigmenţi naturali (eu am avut scorţişoară)

Modul de preparare este aici, aceasta este sursa pe care am primit-o şi mi se pare corect să o pun şi eu. Mulţumim pe această cale, chiar ne-am distrat.

      5. Acuarele şi folie alimentară

Sincer, nu mai ţin minte unde am văzut asta (se poate ca pe The Dad Lab), dar mi-a plăcut că nu face mizerie, iar copilul e foarte încântat să vadă cum împrăştie acuarelele. Am lipit o foaie albă de hârtie pe un carton, ca să fie o bază solidă, am pus diverse culori, am acoperit cu folie alimentară şi, de aici, copilul a făcut ce ştie cel mai bine: s-a distrat.

Dacă încercaţi ceva de aici, să îmi daţi de veste.

Poze: arhivă personală din autoizolare

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

5 Comments

  • avatar

    Teodora Stroe

    27/04/2020

    Buna
    Incerc de mult timp sa iti scriu pentru ca am si eu o poveste mai speciala si chiar am nevoie de o parere “din afara”
    Nu detin cont de facebook deoarece nu il mai consider necesar insa realizez ca tot mai putine pot face fara facebook 🙁
    Esti minunata si vreau sa te felicit pentru rabdarea pe care o ai. Te citesc de mult timp pe blog. Iti multumesc ca imi dai idei de joaca (chiar au functionat cele 5 idei ale tale 🙂 )si ma ajuti sa imi dezvolt autocontrolul. E mai greu cand ai doi pici dar incerc sa reusesc sa fiu o mama buna! Te imbratisez cu drag!

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      27/04/2020

      Teodora, ce bucurie să citesc ce îmi scrii. Sunt multe lucruri, postări pe care le pun doar pe Facebook, fiindcă sincer credeam că doar de acolo îmi vin cititori. Dar ce bucurie să aflu că nu. Oricând poți să îmi scrii, sunt aici. Îmbrățişări şi răbdare🤗

  • avatar

    Teodora

    02/05/2020

    Incarca-te cu putere si rabdare! Zambeste mult si imbratiseaza-l pe Luc acum… dupa ce vine al doilea vei avea tot mai putin timp… vei plange ca nu te poti imparti in doua si sufletul parca nu iti e de ajuns pt amandoi… va fi greu ….dar nu exista nimic mai frumos … a doua oara e de 1 milion de ori mai minunat… pana si nasterea e mai usoara (indiferent ca e naturala sau cezariana)
    Iti doresc o sarcina si o nastere usoara! Zambeste! Cineva Acolo Sus… Te iubeste!

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      02/05/2020

      Ce draguta esti! Poate te razgandesti cu FB, asa…am fi mai aproape 🙂

      • avatar

        Teodora

        02/05/2020

        In lumea asta rea… e tot mai greu sa am facebook… 🙂
        Dar am instagram pt cine vrea sa ma vada asa putin :’l si e-mail pentru cine vrea sa imi scrie asa mai mult 🙂
        Te imbratisez mama minunata!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.