O mamă pentru copilul ei: prefer să n-am nimic, dar să te am pe tine…

0 Comentarii
O mamă pentru copilul ei: prefer să n-am nimic, dar să te am pe tine…

E greu să îmi adun gândurile zilele acestea, e greu să nu mă scurg în abis. Îmi e greu să nu îmi fie ciudă că noi stăm închişi în casă şi alții nici cu armata pe străzi nu ar sta.

Sunt mai îngrijorată decât de obicei. Zâmbesc parcă mai rar decât acum câteva săptămâni. Fiindcă mă gândesc doar la ce spun mulți: suntem pe urmele Italiei şi ne încăpăţânăm să nu vedem realitatea. Şi mi-e ciudă. Mi-e ciudă, fiindcă speram, cu toată inima, să fim mai înțelepți înainte să ne pălească uraganul.

Dar chiar şi aşa, mi-am dat seama că situația va dăinui mult timp de acum înainte şi, cu toată tensiunea, prefer să mă mai întorc şi spre lucrurile bune.

Să mă uit în jur şi să fiu recunoscătoare.

Sunt recunoscătoare că suntem toţi trei împreună şi că suntem sănătoşi.

Sunt recunoscătoare pentru timpul pe care îl avem acum, pe care nu l-am fi avut altfel.

Sunt recunoscătoare că mi-am văzut copilul crescând, că i-am fost sprijin la primul pas, că i-am fost calmant în nopţi nedormite.

Sunt recunoscătoare pentru mânuţa aceea de pe ureche, în fiecare dimineaţă, ce vibrează în mine până la talpă.

Sunt recunoscătoare pentru mesele în linişte, în care îl privesc cu coada ochiului cum mănâncă singur.

Pentru fiecare “te rog”, “mulţumesc” şi “te iubesc”, pe care le aruncă din senin.

Pentru fiecare îmbrăţişare de soare şi zâmbet de elefant.

Pentru fiecare buburuză pe care o găseşte pe scări şi pe care o aruncă afară, la mama ei.

Pentru fiecare moment în care îmi găsesc răbdarea, puterea, voinţa de a fi o mamă mai bună.

Sunt recunoscătoare că facem plastilină din făină, sare, apă şi ulei, că ne uităm după insecte sau pânze de păianjeni prin colţurile casei.

Sincer, prefer să nu mai am aer, să nu mă mai plimb pe străzi, să nu mai alerg pe scările de la metrou, să nu mai merg în vacanţe, prefer să nu mai am nimic. Dar să îl am pe el.

Recunoscătoare sunt, Doamne, că mi L-ai dat.

Poza: arhivă personală. Luc, în grădină, desculț.

Cu recunoştinţă,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.