Îţi mulţumesc, puiul meu, că datorită ţie am parte de cel mai duios alint de pe pământ: Mama… (P)

2 Comentarii
Îţi mulţumesc, puiul meu, că datorită ţie am parte de cel mai duios alint de pe pământ: Mama… (P)

Am primit o provocare tare frumoasă zilele trecute, de la Centrul Comercial Auchan Drumul Taberelorprin care mă invitau să mă gândesc cui i-aş putea spune un “cel mai mare MULŢUMESC”. De cum am citit provocarea, creierul meu s-a dus imediat la textul de mai jos. Desigur că lui, copilului meu.

***

Îți mulțumesc, puiul meu, că mi-ai deschis larg inima ca nimeni altul şi ai lăsat toată dragostea să picure în ea, din zi până în zori.

Îți mulțumesc că mi-ai arătat cât de insignifiante erau grijile mele de altădată, cât nu contează de am o masă galbenă sau verde în sufragerie, de am un lampadar scund sau înalt pe hol, de am un apartament cu un dormitor sau o casă cu etaj.

Îți mulțumesc că mi-ai arătat că un zâmbet al tău valorează cât tot cerul cu stele, că fericirea noastră poate sta în lucruri atât, dar atât de mărunte, că râsul cu poftă vine şi când ne punem nisip în chiloți sau în păr.

Îți mulțumesc că mă trezeşti, după ce răsare soarele, cu mânuțe calde, cu priviri înduioșătoare, cu ochi senini, sinceri şi molipsitori.

Îți mulțumesc că, deşi nu merit, uneori te uiți la mine de parcă aş fi o pictură impresionistă de Monet. Mă faci să roşesc şi să mă fâstâcesc ca o pupăză ori de câte ori îmi spui că sunt “fumoasă”. Doamne, chiar îmi vine să te cred!

Îți mulțumesc că prin tine m-am redescoperit, că m-ai învățat ce înseamnă cu adevărat răbdarea, iertarea şi bunătatea şi că o mângâiere de-ale tale poate fi cea mai bună pastilă de cap şi suflet.

Îți mulțumesc că mă iubeşti şi mă ierţi când greşesc, când îți greşesc, când te mai fac să plângi şi tot tu vii la mine să ne împăcăm.

Îţi mulţumesc ţie pentru ceea ce sunt azi, pentru tot drumul pe care mă aflu înspre îmbunătăţire şi pentru că am înţeles, prin tine, că timpul trebuie preţuit acum.

Îţi mulţumesc pentru zilele în care te-ai pitit de lume în braţele mele, pentru nopţile în care ai dormit şi cu fundul pe capul meu, pentru ceasurile acelea în care am stat doar noi doi, lipiţi, pentru atâtea amintiri ce îmi vor ţine de urât mai târziu.

Îţi mulţumesc că mi-ai arătat că într-o căsnicie e nevoie de mult mai multă comunicare, blândeţe şi înţelegere decât aş fi crezut. Că ne-ai testat de multe ori şi că am reuşit să trecem de fiecare dată.

Îţi mulţumesc că mă faci mai puternică, îţi mulţumesc că am şansa de a înţelege dorul, dragostea şi liniştea la un alt nivel.

Îți mulțumesc, puiul meu, pentru toate. Dar mai ales îți mulțumesc că am parte de cel mai duios alint de pe pământ: Mama

PS: un mare mulţumesc şi tuturor mamelor de îşi rup din timpul lor de somn să mă citească pe mine. La mulţi ani de 8 Martie!

PPS: articolul face parte din campania #teprovoclamulţumesc, derulată de Centrul Comercial Auchan Drumul Taberelor, prin care, timp de două luni, vom fi invitaţi să fim recunoscători şi să mulţumim persoanelor importante din jurul nostru. Pentru că, uneori, uităm. Priviţi videoclipul emoţionant de mai jos, vă rog, videoclip care m-a făcut să mă alătur campaniei numaidecât. Să îmi spuneţi voi dacă nu vi se face pielea de găină: Tu cui i-ai spune cel mai mare ”Mulțumesc”?

 

Poza deschidere: Cristina Jilavu, de la Event Portrait

Cu drag,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

2 Comments

  • avatar

    conde

    07/04/2020

    Foarte emotionant!

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      07/04/2020

      Mulțumesc, parcă apreciez mai tare venind din partea unui domn 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.