Luna: February,2020

Prima vacanță în doi, după trei ani de când am devenit părinți. Unde am mers?

0 Comentarii
Prima vacanță în doi, după trei ani de când am devenit părinți. Unde am mers?
Vă scriu mai puțin zilele acestea, fiindcă nu prea am internet, dar vreau să vă țin la curent cu ultimele noutăți, pe scurt. Ca un jurnal: ●Am plecat pentru o săptămână la schi, cu soțul meu, în Bulgaria, la Bansko. Este prima noastră excursie în doi, de o săptămână, de când am devenit părinți. Spun “în doi”, în sensul că Luc a rămas acasă, cu bunicii, la Voineasa. Dar suntem şi cu alți prieteni. ●Noi doi

Strângeţi-vă copiii la piept cât mai mult, cât mai profund, cât mai puteţi!

0 Comentarii
Strângeţi-vă copiii la piept cât mai mult, cât mai profund, cât mai puteţi!
-Mami, mă doale butica, mi-a spus ieri. Veau în baţe… L-am ridicat, l-am pus cu capul lângă sânul stâng, chiar acolo unde bate inima la tobe ori de câte ori e aproape şi, în câteva secunde, îmi spune iar: -Nu mă mai doale, gata! *** Am dat zilele trecute peste un articol bine structurat, prin care sunt evidenţiate şapte beneficii ale îmbăţişărilor dintre părinţi şi copii. Avantajele de a-ţi ţine copilul în braţe, prezentate în materialul