Ziua Lui. Copilul meu face trei ani…

2 Comentarii
Ziua Lui. Copilul meu face trei ani…

Ziua Lui. Da, azi este ziua Lui. Dumnezeul meu mic de pe pământ face trei ani, iar noi, ca părinți, tot atât

De multe ori poate mă plâng că fug zilele astea cu picioarele la spinare de parcă ar fi la maraton. De multe ori poate mă plâng că prea repede îi cresc degețelele, că prea repede îi cumpăr şosete noi, că body-urile îi rămân mici, că ghetuțele din toamnă abia îl mai încap, că ajunge singur la chiuvetă, după ce se urcă pe scăunel. Când, până acum, eu îi suflecam mânecile şi îl țineam în brațe să ajungă la robinet.

Dar azi nu mă plâng. Azi ştiu când, cum şi unde s-au dus cei trei ani. Sunt mai conştientă decât oricând.

S-au dus acolo, în obrazul acela rumen, pupat mai des decât clipesc.

S-au dus acolo în cunoaşterea din ochii lui, în glumele din cuvintele sale, în şotiile din acțiunile de zi de zi.

S-au dus în umerii semeți, în părul mătăsos, în palmele lui cât jumătatea palmei mele.

S-au dus acolo sub nas, în buzele lui mereu umede, în capul vârât sub brațul meu când dormim împreună, în încercări de a sta cât mai aproape, îndepărtându-ne treptat. Îndepărtându-se, de fapt.

Cei trei ani l-au tatuat cu zile atât de diferite, cu experiențe internaționale, cu încercări peste care a trecut victorios (când a făcut anestezie generală pentru o intervenție la dinți sau când a înghițit praf de cioburi), cu emoții puternice, uneori necontrolabile.

Cei trei ani s-au dus în amintiri, în seri cu poveşti, nostalgii de alăptare şi înțărcare, în momente doar de noi ştiute, doar de noi recunoscute.

S-au dus în inima lui, în inima mea, în ridurile de pe frunte mai proeminente, în vinovății, în tremurat de mâini, de voce, în şoapte, mângâieri şi urlete.

Da, s-au dus. Dar azi nu regret nimic, nu mă mai plâng. Ştiți de ce?

Pentru că anii ăştia trei n-au fugit în zări. Nu. S-au dus atât, dar atât de frumos chiar aici, aproape. În Noi.

La mulți ani, puiule!

Mama te iubeşte.

Poza: arhivă personală, a fost făcută chiar azi, la Mom O’Clock (nu, nu e reclamă plătită), o cafenea de mame de care m-am îndrăgostit şi unde mergem să ne conectăm în zilele când îl iau mai devreme de la grădiniță. O menționez ca să o țineți minte, fiindcă aici plănuiesc ceva curând. Foarte curând. Poate chiar ghiciți ce 🙂

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

2 Comments

  • avatar

    Alexandra Cotroceanu

    17/01/2020

    La mulți ani, copil iubit! La mulți ani, mama minunată!

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      17/01/2020

      Mulțumim mult de tot!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.