În Noul An, să fim mai buni pentru copiii noştri

0 Comentarii
În Noul An, să fim mai buni pentru copiii noştri

Anul 2019 a fost pentru mine un an tumultuos, dar frumos. Am primit şuturi în dos ce s-au dovedit a fi aripi înălțătoare, am înghițit dezamăgiri, ca să înțeleg cât de frumoase sunt alinările, unii prieteni s-au triat, alții au apărut în viața mea exact când am avut nevoie. Am mai scos o cărticică pentru copii, am terminat volumul de poezii pentru părinți, blogul mi s-a dublat, soțul meu şi-a ținut promisiunea de la începutul anului şi ne-a pus pe noi pe primul plan în detrimentul jobului. Iar copilul meu…copilul meu a fost vibrația constantă a inimii mele. A crescut şi creşte, pe cât de armonios, pe atât de repede, că uneori mi se pare că eu nu țin pasul cu el. 

Anul 2019 a fost tumultuos, dar bun. Însă mi-ar plăcea ca 2020 să aducă şi mai multă pace, empatie, înțelegere, comuniune, bunătate. Nu doar mie, tuturor. Cum? Fiind noi mai buni. Eu, tu, voi, noi, împreună.

Să ținem uşa deschisă pentru cine vine în urma noastră şi să aşteptăm frumos la coadă, fără a da coate-n burți.

Să oferim îmbrățişări celor ce au nevoie de iubire.

Să nu râdem de oamenii mai amărâți decât noi, ci să-i ajutăm cât şi cum putem.

Să ne vizităm părinții şi bunicii cât mai sunt în viaţă şi să le mulțumim pentru copilărie.

Să intervenim cu discernământ – nu să ignorăm – când un părinte îşi loveşte copilul, rugându-l să nu mai dea. Copilul nu se poate apăra şi îl doare, iar părintele are sigur traumele lui din copilărie.

Să admirăm persoanele care fac lucruri fantastice, nu să invidiem.

Să ne uităm în oglindă şi să adimrăm chipurile din fața noastră.

Să zâmbim oamenilor posaci şi arțăgoşi, poate sunt un pic de Ove, personajul din cartea lui Fredrik Backman, cu un trecut deloc uşor.

Să nu mai comentăm şi să nu mai judecăm când o mamă alăptează în public, când copilul îi țipă pe scara blocului sau când o vedem în papuci şi pijamale în magazin.

Să mai aducem câte un buchet de flori mamelor noastre şi să le spunem că, în sfârşit, le înțelegem. 

Când vedem o bătrânică sau un bătrânel cărând sacoşe grele, să ajutăm măcar până ni se despart drumurile.

Când vrem să aruncăm un ambalaj pe stradă şi nu găsim un coş de gunoi, să îl punem în buzunar până găsim unul.

Când asistăm la discuţii bârfitoare şi care nu aduc decât jigniri la adresa unor persoane care nu sunt de faţă, să încercăm să spunem că nimeni nu este perfect.

Noi vom fi mai buni între noi, copiii noştri vor fi mai buni între ei şi, astfel, lumea toată va fi cel puțin un pic mai bună cu copiii noştri. 

La mulți ani,

Alexandra

Poza: arhivă personală

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.