“Cum să stai acasă de Revelion?” Uite-așa!

2 Comentarii
“Cum să stai acasă de Revelion?” Uite-așa!

Recunosc fără nicio sfială că îmi plăcea tare mult să plecăm cu gașca departe, de Revelion. Când se putea. De obicei, în Bulgaria, la Bansko. Vreo patru-cinci ani la rând acolo am mers. Zăpadă, condiții bune și decente la buzunar. De când s-a născut Luc, nu am mai plecat. Nicăieri. La primul Revelion, nu am vrut să fim departe de el. La al doilea Revelion, exact la fel. Am mers, în schimb, câteva ore, la un restaurant, situat la un minut distanță de casă. Iar să plecăm cu el în vreo destinație exotică, nu ne-am încumetat.

Anul acesta nu va fi vreo excepție. Am prieteni care merg la Roma, la Viena sau în Singapore, dar noi o să stăm la bunici, la Voineasa. Nici măcar la un restaurant nu o să mergem, pentru că – odată cu achiziționarea casei de la București – avem alte priorități financiare. Cred că sunt niște lucruri normale, firești, de care nu ar trebui să ne fie jenă. Până când primești o întrebare cu o privire șocată:

“Cum să stai acasă de Revelion?” m-a întrebat dăunăzi cineva, pe un ton de catastrofă. De parcă acum, în floarea vârstei, îmi usuc seva tinereții și nu știu să mă bucur de viață. Inițial am avut un soi de rușine, un blocaj în gât și mi-a trecut abia după ce m-am fâstâcit și am înghițit nodul. “Uite-așa, bine”, i-am spus. “Nu ne-am făcut planuri, vrem să stăm mai liniștiți”.

Și mi-am dat seama că sunt perfect OK cu asta, în adevăratul sens al cuvântului. Nicidecum că strugurii ne sunt acri. Chiar nu am nevoie de o noapte de zbânțuaială ca să încep Anul Nou bine. Chiar nu am nevoie să fiu la un resort de 5 stele ca să simt că închei 2019 glorios. Nu am nevoie nici măcar de zăpadă ca să simt că e iarnă (bine, poate doar puțin!), nici de artificii pe cer care să îmi arate că e 00:00. Nu am nevoie de nimic special. Mă bucur pentru toți cei care aleg să se distreze altfel, m-am distrat și eu de atâtea ori. Știu doar cum e. 

Dar anul ăsta – vă spun cu mâna pe inimă – ne este tare bine acasă. Am nevoie doar de familia mea, de o mânuță vârâtă în sân și de un sac mare de iubire, înțelepciune și sănătate.

Astfel, o să mă trezesc în Noul An mai fericită decât oricând.

Poza: arhivă personală. Ieri, la schi, la Păltiniş

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

2 Comments

  • avatar

    Alexandra Cotroceanu

    01/01/2020

    Când și unde ați învățat să schiați? Vreau și eu să începem…dar toți 3….undeva decent că preț, de la anu’. Nu avem prieteni pasionați…și recomandările de pe internet nu sunt de mare ajutor. Va avea 2.4 luni…bănuiesc că nu e prea mic…dar noi, peste 30 de ani…suntem cumva prea mari?

    • avatar

      Alexandra

      02/01/2020

      Noi am învățat singuri, în facultate, la Straja. În 3 zile mi-am făcut fundul negru de la căzături, dar am reuşit. Soțului i-a fost mai uşor. Eu vă recomand pârtia noastră, desigur, Transalpina Ski Resort. Dar nu ştiu când se va deschide (deşi s-a lansat data de 15 ianuarie în spațiul public). Aştept să îl duc şi pe Luc acolo. Revin atunci cu impresii, că acum nu sunt foarte documentată🙈

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.