Daruri de Crăciun. Cât, cum şi de unde putem să cumpărăm (P)

0 Comentarii
Daruri de Crăciun. Cât, cum şi de unde putem să cumpărăm (P)

Vine Crăciunul. Mai clipim de două ori, mai agăţăm o ghirlandă la uşă, mai pictăm câteva geamuri cu alb şi acum ne trezim că vine Moş Crăciun. Imediat. Iar părinţii umblă de colo colo cu aceleaşi frământări: ce să îi mai iau copilului meu anul acesta? Unii se rezumă la o jucărie, alţii la regula celor trei cadouri (ca mine), alţii au o listă întreagă. Jucăriile au rolul lor, fiindcă, prin joc, copiii învață să interpreteze lumea din jurul lor, sporind dezvoltarea abilităților lor cognitive, emoționale, sociale și fizice. Dar v-aţi întrebat vreodată dacă numărul jucăriilor pe care le primeşte un copil are vreun impact asupra lui? Ei bine, se pare că da.

Multe studii spun, sub o formă sau alta, cum copiii cu mai puţine jucării sunt mai fericiţi, petrec mai mult timp în aer liber şi se conectează mai mult părinţii.

Într-un studiu recent realizat la Universitatea din Toledo, Ohio, cercetătorii susţin că „o abundență de jucării a redus calitatea jocului copiilor mici, iar mai puține jucării vor fi benefice copiilor pe termen lung”. 

În studiu, 36 de copii mici s-au jucat timp de o jumătate de oră, fie cu patru jucării, fie cu 16 jucării. Copiii care au avut 16 jucării au petrecut mai puțin timp jucându-se cu fiecare jucărie, trecând de la o jucărie la alta mai des. Ceea ce mi se pare destul de evident. Dar ce e interesant e că cei care au avut doar patru jucării „s-au jucat cu fiecare de două ori mai mult, gândindu-se la mai multe utilizări pentru fiecare jucărie şi prelungind joaca, permițând astfel o mai bună concentrare pentru a explora și a se juca mai creativ – calități benefice pe termen lung”.

„În perioada copilăriei, copiii se dezvoltă, dar este posibil să nu fi stăpânit un control mare asupra atenției. Atenția lor și, prin urmare, jocul lor pot fi perturbate de diverşi factori care îi distrag. Rezultatele studiului sugerează că o abundență de jucării poate crea o astfel de distragere”, spune autorul principal al studiului, Dr. Carly Dauch, în revista “Comportamentul și dezvoltarea sugarului“.

Copiii învață să aibă mai mare grijă de lucruri şi să fie mai puţin egoişti

 În cartea sa, ClutterFree with Kids, autorul Joshua Becker punctează că unele dintre beneficiile de a avea mai puţine jucării sunt următoarele:

  • Copiii au abilități sociale mai bune, pentru că învață să-și dezvolte mai mult relațiile de prietenie cu copiii din jur
  • Copiii învață să aibă mai mare grijă de lucruri. Atunci când copiii au prea multe jucării, ei tind să le prețuiască mai puțin, întrucât există întotdeauna o alta în coșul de jucării.
  • Copiii petrec mai mult timp citind, scriind și creând artă. Mai puține jucării le oferă copiilor spațiul pentru a iubi cărțile și, în general, să-și descopere și să-și dezvolte talentele.
  • Copiii se ceartă mai puțin între ei. O jucărie nouă într-o relație este un alt motiv pentru a stabili un teritoriu între copii. Dar copiii cu mai puține jucării sunt obligați să împărtășească mai mult, să colaboreze și să coopereze.
  • Copiii devin mai puțin egoiști. Copiii care obțin tot ce își doresc cred că pot avea totul, stabilind tonul pentru dezvoltarea unui stil de viață mai nefericit și nesănătos.
  • Copiii ies mai mult afară. Copiii cu mai puține jucării petrec mai mult timp în aer liber și învață să aprecieze natura. Sunt astfel mai predispuși să facă exerciții fizice, rezultând în corpuri mai sănătoase.
Ce am ales eu de Crăciun? Puţin şi Bun. SMYK All for Kids

Chiar dacă specialiştii ne recomandă mai puţine jucării, este clar că nu pot lipsi de tot. Mai ales De Crăciun.

Eu şi Cami, consultant Smyk

În ceea ce mă priveşte, pentru copilul meu am ales să îi ofer anul acesta o jucărie, ceva de îmbrăcat şi o carte. Aşa că, fiind vorba de mai puţin şi bun, m-am dus pentru primele două articole la SMYK All For Kids, magazinul de la care luăm de când s-a născut Luc.

Pe lângă calitatea hainelor şi jucăriilor, un alt aspect bun e că tocmai şi-au lansat catalogul de Crăciun cu reduceri mari. Mi-au făcut atât de multe cu ochiul, că am ajuns să le aleg şi altor doi băieţei din familia noastră la fel: finuţului nostru David (6 luni) şi năşicului nostru Sasha (5 ani). Tot câte o jucărie şi articole vestimentare.

Am avut un buget de 500-550 lei pentru toţi cei trei băieţi şi, în nici zece minute, am plecat din magazin încărcată. De ce? Pentru că un consultant amabil m-a ajutat să găsesc tot. Vă va ajuta şi pe voi cu siguranţă. 

Priviţi videclipul de mai jos, să vedeți ce am ales şi daţi o fugă la magazin:

PS: indiferent de ce spun studiile, eu cred că cel mai bun cadou pe care îl putem face copiilor noştri este timpul petrecut cu ei.

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.