Nu, nu vreau să mă țină minte doar în bucătărie (P)

0 Comentarii
Nu, nu vreau să mă țină minte doar în bucătărie (P)

Nu ştiu cum era viața la oraş acum mai bine de două, trei decenii, dar la țară femeile erau, în mare parte, casnice. Bărbații mergeau, de regulă, la pădure, iar femeile aveau grijă de copii, de porci, de păsări, de oi, de vaci, de rațe, de găini, de buruieni, de mâncare şi vase. Aşa a fost mamaia mea toată viața, aşa a fost şi mama o bună perioadă. Şi să fi fost casnic atunci era mult mai greu decât acum. Încălzeai apa la sobă, iar hainele, scutecele, lenjeriile, prosoapele le spălai cu leşie, cu mâna. Frecai de îți luai şi pielea de pe degete. Apoi mergeai la râu şi clăteai rufele în apă rece, rece, de nu ți le mai simțeai deloc.

Mi-o amintesc perfect pe mamaie, cu baticul ei înflorat şi şorțul-cărămidă, cum se apleca să clătească sau să “linciurească”, aşa cum spunea ea, linguri, castroane, găleți sau triftorul mov, pe care îl folosea când strecura laptele. Ea nu stătea ciuci, ci pur şi simplu, din picioare, se apleca până în pământ, de se arcuia precum un curcubeu. Fie vară, fie iarnă, ea tot cu mâinile în apă rece stătea. Mama a fost ceva mai norocoasă, fiindcă – după ce ne-a avut pe mine şi pe frate-meu – s-a mutat la bloc. În acelaşi sat, dar la bloc. Maşină de spălat haine, apă caldă, reşou, calorifere, lux față de cum se obişnuise.

Dar chiar şi aşa, parcă tot numai în bucătărie stătea. Acolo se găsea mereu câte ceva de făcut. Acolo îşi invita prietenele la cafea, acolo curăța cartofii şi tăia ceapa pentru tocăniță, acolo ne făcea clătite, acolo mă chema şi mă învăța cum se şterge bine, prin locuri ascunse, un aragaz. Tot în bucătărie, pe masă, ne călca hainele. Le împacheta şi le aşeza unele peste altele. Iar cea mai clară amintire cu ea este spălând vasele. Într-un capot negru, fără mâneci, prins cu un cordon în mijloc, spălând vasele. Chiar am întrebat-o zilele trecute, când am fost acasă, dacă se juca vreodată cu noi.

-Cum să nu mă joc, fată? Săream şotronul şi vă făceam păpuşi din linguri de lemn. Nu îți mai aminteşti? m-a întrebat vădit supărată.

– Nu, chiar nu. Mi te amintesc mai mereu făcând treabă. Probabil dacă te-ai jucat a fost de puține ori…

A plecat capul, şi-a lăsat muşchii feței să se descrețească şi şi-a dres glasul:

-Mereu era ceva de făcut. Ba o sapă, ba un fân, ba o mâncare. Cine să le facă, dacă nu eu?

Înțeleg că acelea erau vremurile. Dar toate treburile ăstea gospodărești ne-au răpit timp petrecut cu ea. Şi ei, timp petrecut cu noi. Fiindcă văd cum încearcă acum să recupereze cu Luc, cu nepotul ei.

Dar eu nu aş vrea ca el, copilul meu, să mă țină minte doar în bucătărie. Chiar nu. În schimb, vreau să îşi amintească hârjonelile noastre zilnice de ne dureau şi pieile burții de la râs, vreau să țină minte exact cum punea el capul pe umărul meu când obosea şi eu i-l mângâiam duios. Vreau să țină minte cum îi spuneam în fiecare zi că îl iubesc şi că am să continuu să fac asta şi după ce nu voi mai clipi. Vreau să râdă de cum mă chinuiam să îi construiesc şine de tren doar ca el să le dărâme sau de cum îmi puneam pampers în cap şi mă prefăceam că strănut. Vreau să îşi aducă aminte de locul în care se ascundea când jucam pituluşu, de cărțile pe care le frunzăream împreună, de jucăriile pe care mi le azvârlea-n cap. Vreau, atunci când va fi înconjurat de familia lui, să se inspire din bucuriile noastre, să le ia cu o pensetă şi să le planteze, cu grijă, şi la el.

Şi cred că se poate, pentru că ne permit vremurile. Pentru că acum mai putem face rost de timp. Mai putem comanda mâncare gătită din când în când, mai putem ieşi la restaurant sau mai putem găti în casă cu copiii, la aparate eficiente. Şi, în plus, ne putem folosi de maşina de spălat vase. Atât la oraş, cât şi la țară.

Eu mi-am dat seama că aş avea nevoie de ajutor la vase la vreo două-trei luni după ce a început copilul diversificarea. După ce a început să mănânce mai serios. Eram la Voineasa, la ai mei, şi am început să încropesc tot felul de rețete de budinci cu mei, tapioca sau ovăz, tocănițe cu pui şi măr, prăjituri şi checuri cu pară ascunsă. Mie îmi păreau lucruri fistichii, mai ales că abia ştiam să bat un ou. Dar pentru Luc m-am încăpățânat să le fac eu, cu mâna mea. Nu o lăsam pe mama să mă ajute. Şi, evident, unele îmi ieşeau, iar altele se lăsau cu oale pârlite.

De la atâtea încercări, fără să exagerez, vasele păreau uneori un turn în chiuvetă. Să nu credeți că mă deranja să le spăl. Nu, nu. Pur şi simplu mă deranja că îmi lua mult timp. Îmi lua din timpul nostru. Iar când ai un copil mic, vrei să stai cu el în brațe, nu cu pahare şi farfurii.

Dacă aş pune o medie de zece minute pentru spălatul de vase manual, de trei ori pe zi, gândiți-vă că pierdeam cel puțin o jumătate de oră în fața robinetului. În medie, 15 ore pe lună. Şi când nu eram la Voineasa, eram în Japonia, unde se petrecea acelaşi lucru.

Dar de trei luni, de când ne-am întors la Bucureşti, de când ne-am stabilit într-un loc, am început să folosim maşina de spălat vase regulat, iar timpul pierdut s-a redus cel puțin la jumătate. Ba chiar, când mă ajută şi copilul, se reduce de tot. Şi ce credeți? Între timp, şi-au luat şi ai mei la Voineasa 🙂

Menționez toate acestea fiindcă eu nu credeam neapărat în maşinile de spălat vase. Eram sceptică. Nu credeam că pot salva timp, nu credeam că pot spăla mai bine decât mine. Dar am testat şi am văzut că, într-adevăr, te ajută să economiseşti minute prețioase. Nici nu mai stăm să clătim vasele în prealabil, ci le punem fix aşa murdare cum sunt, golindu-le însă de resturi.

Și pentru că vreau să vă bucurați și voi de mai mult timp cu cei mici, ca să nu-și aducă aminte de voi doar în bucătărie, vă las o platformă educativă de la Beko, un soi de abecedar al mașinilor de spălat vase, unde puteți afla totul despre aceste produse: beneficii, instalare, mentenanță, funcții și tehnologii.

Mie una mi-au demontat toate miturile și mă bucur că acum vă pot ajuta și pe voi.

Pentru că, vă spun, chiar mi se par utile la casa omului. Mai ales de când sunt părinte şi de când mi-am dat seama că orice minut salvat contează. Îl inveştești în tine, în soț sau în copil. Nu în statul în bucătărie.

Şi acum, în lumina acestor noi experiențe, chiar stau şi mă întreb: cum ar fi fost să fi avut şi mamaie maşină de spălat vase?

Poza: Simona Andreea Bădoiu

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.