Ne plângem că nu avem timp şi, când îl avem, plângem de dorul copilului

2 Comentarii
Ne plângem că nu avem timp şi, când îl avem, plângem de dorul copilului

Nu ştiu dacă este bine să fiu astăzi atât de deschisă, să îmi desfac pieptul şi să vă arăt ce am acum, acolo. Nu ştiu dacă e bine să vă arăt, mi-e frică să nu mă luaţi în derâdere. Mai ales voi, cei care călcaţi pentru prima oară aici. Dar mereu m-am gândit că cel puţin un om mă va înţelege. Sau cel puţin un om se va simţi înţeles. Şi, atunci, prefer să fiu sinceră până la capăt, aşa cum am fost până acum.

Astăzi, dacă mă uit la mine în oglindă, sub hainele-mi lălâi, chiar acolo unde sunt coastele, nu văd carne, nu văd piele, nu văd organe. Ci un gol. Un mare gol, cât craterul vulcanic cel fără de lavă, fără de vlagă, ce respiră parcă o tristeţe adunată de mii de ani. Şi am doar 29. Mă uit la imensitatea lui şi nu îmi vine a crede. Aşa de pustiu să îmi fie sufletul? Aşa de greu îi e unei mame să stea fără copilul ei? Când după aproape trei ani de mână-n mână, suntem acum unul într-o parte şi atul în alta? De ce e atât de grea dezlipirea, mai ales când vrei să creşteţi amândoi echilibrat?

De când e Luc la grădiniţă, de o lună cu totul, eu am stat fie cu el în clasă, fie în apropiere, la cafeneaua de lângă. Acolo mi-a amorţit fundul de la 9 dimineaţa până la 16:30. Înconjurată fiind permanent de oameni, nu am simţit ce simt acum. Ce mă înţeapă acum, în partea stângă. Dar azi, fiindcă mi-a fost rău, fiincă m-am aglomerat emoţional, am stat acasă. Şi nu mi-am găsit locul. Straniu tare să nu te bucuri de liniştea pe care ţi-o doreai.

Ne plângem de multe ori că nu mai avem timp de noi, de linişte, de o carte citită în living, sub o pătură de pluş. Ne plângem că nu am mai apucat să spălăm covorul din hol de la Crăciun, iar urma de bocanc tot acolo este. Ne plângem că facem duş atât de rapid, de parcă acum se opreşte apa, că uităm hainele ude în maşină, că trebuie să le mai clătim o dată, că trebuie să fim acolo, pe covor, cu maşinuța în mână, când poate nouă ne este rău. 

Ne plângem – şi pe bună dreptate – că ziua intră la apă, că orele sunt parcă nişte ciori în stol, ce aleagă fără să le putem prinde. Ne plângem că azi e doar o zi a săptămânii, fără să îi mai ştim numele. Ne rugăm, ne frustrăm, punem acatiste ca măcar câteva zile să nu mai auzim “Mamiiii, vino!”. Ca măcar câteva zile să îţi facă soţul masaj la tălpi, să uiți de rolul de mamă, să te bucuri de cel de femeie sau soție. Ne plângem, fiindcă e greu.

Dar nu ți-ai imaginat niciodată cât de greu e să nu mai auzi tălpile lipăind spre bucătărie, să strângi maşinuța aia în coş, că abia seara îşi va regăsi stăpânul, să ciuleşti urechile, că ți se pare că l-ai auzit, când era doar un copil de afară. Să toci legumele prea repede, să dai cu aspiratorul fără să îl împingă, să dai mesaje şi mailuri fără să mai trimiți “hshueuwja”, cum făceai când apăsa pe tastatură.

Da, e grea a naibii despărțirea, orice mi-ați spune, mai ales după ce ați stat atâta timp mână în mână. Şi tot ce poți face este să te adaptezi, să mergi mai departe, înspre bine. Să te înconjori de oameni, să mergi la serviciu, să rejoci toate rolurile societății, ca apoi să te duci acasă şi să fii – aşa cum vei fi mereu – mamă. Să te bucuri de cele ce vin, cum vin, când vin. Fiindcă, la un moment dat, unele dintre ele, nu vor mai veni deloc.

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

 

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

2 Comments

  • avatar

    Alexandra

    03/10/2019

    Mami simți pentru noi toate…și ne atingi sufletele in cuvinte…iubirea asta doare…uneori mă gândesc dacă vom supraviețui? Personal, nu am reușit să îl las singur, nici chiar cu tatăl său, o oră. Am amânat tot, tot ce presupunea sa stau departe de el…sunt egoistă și mă simt vinovată pentru asta. Mami, Luc e atât de norocos că te are…dar și noi, tot pentru că te avem.

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      04/10/2019

      Profitam de tot timpul asta vesnic, de cativa ani 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.