Prima zi de grădiniță…

0 Comentarii
Prima zi de grădiniță…

Mă ții strâns cu mânuța de decolteul rochiei, de frică parcă să nu mă ridic din pat şi să plec. De frică să nu te las să dormi singur, acum, la prânz. Îți place să îți înghesui nasul în pieptul meu, iar mie – doar ştii dintotdeauna –  îmi place să îți ascult respirația. Aşa că rămân, este un schimb perfect de iubire. Rămân, mă trag mai înspre tine să îți încălzesc tălpile şi mă apucă brusc un soi de panică străfundă, chiar aici, la inimă. Mă loveşte că mâine, prima zi de luni din septembrie, începi grădinița.

Grădinița, tu. 

Tu, care erai cât un bob de furnică pe care îl căram de zor şi din zori cu frică să nu te sfărâmi. Tu, care mai dăunăzi mergeai de-a buşilea de ziceai că ai dinamită în scutec şi mă chinuiam să mă țin după tine. Tu, care nu ştiai să bei cu paiul, suflând îl el în loc să tragi. Tu, care la patru luni te linişteai doar dacă te uitai la nişte găini cum ciugulesc iarbă. Tu, care abia făcuseși primii paşi şi deja voiai să te încălți cu pantofii mei galbeni. Tu, singurul pui de om dintre toți oamenii lumii ăsteia, care mi-a ascultat inima şi pe dinafară, şi pe dinăuntru.

Care a spus “mama” la şase luni, care nu voia să înceapă niciodată cu “unu”, ci doar să numere de la doi în sus, care a spus că “mama face muuu!”, care mi-a spus că mă iubeşte pe la doi ani, care mi-a vindecat toate cicatricile de pe suflet, unele ştiute, altele nu. Tu,copilul meu din mine, cel ce odată nu scotea decât nişte gângureli, chicoteli şi țipete.

Tu începi grădinița. Îmi e greu să scriu, darămite să o spun cu voce tare. Îmi e teamă să mă aud. Îmi e teamă, fiindcă nu va fi o simplă, oarecare zi din calendar. Oh, nu! Va fi mult mai mult de atât. Va fi prima zi în care nu voi şti dacă să plâng de tristețe sau de fericire, în care emoții, trăiri, cugete contradictorii mă vor plesni din stânga şi din dreapta. Va fi prima zi de luni, dintr-un septembrie cald, o zi pe care nu o voi uita niciodată. Pentru că, vezi tu, va fi ziua în care ai crescut. 

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.