Copiii nu sunt peşti în acvariu, iar casa nu va fi întotdeauna lună. Nici măcar la vizite

1 Comentariu
Copiii nu sunt peşti în acvariu, iar casa nu va fi întotdeauna lună. Nici măcar la vizite

Azi-dimineață au venit pe la mine două doamne care îmi urmăresc blogul, împreună cu copiii lor simpatici, să îmi lase haine şi jucării pentru o altă mamă cu patru copii. Săptămâna trecută am scris despre acest caz şi comunitatea din jurul blogului a fost atât de receptivă, că m-a înduioşat. Deja am primit câteva plase şi cutii, iar alte pachete sunt pe drum. 

Să vă spun că uitasem că trebuie să mă întâlnesc cu ele? Uitasem. Ieşisem flower power cu Luc pe afară, fără să mai strâng prin casă. Mă grăbisem să prind ce mai rămăsese din răcoarea dimineții, plănuind să fac ordine la întoarcere. Doar că, exact când am coborât în fața blocului, ne-am intersectat cu toții. Şi am mers la mine.

Încălțăminte împrăştiată prin hol, vase nespălate în chiuvetă, haine nescoase din maşina de spălat, cărți şi jucării în mijlocul livingului, pe covor, canapeaua cu perne aruncate, patul nefăcut în dormitor. Cam aşa arăta casa mea când i-am poftit pe toți înăuntru. Pe toți cinci. Două mame şi trei copii. Nu mă gândeam decât la mama mea, care – la cât de strictă e cu curățenia – m-ar fi dojenit ore întregi şi ar fi leşinat dacă ar fi fost în locul meu. Cum să primeşti musafiri în dezordine? mi-ar fi spus. 

Ei, iată că se mai întâmplă, fără să vrei, mai ales când uiți că trebuiau să vină. Iată că se poate ca, în multe alte dăți, să faci curățenie generală şi să nu te viziteze nici Papa de la Roma, iar când nu ai timp să faci, să îți vină oameni mici şi mari. Sigur că obrajii îmi ardeau de jenă, sigur că mi-ar fi plăcut să fi strâns măcar puțin înainte – cum o fac de atâtea ori – dar fix atunci, fix azi-dimineață, am preferat să mergem afară să ne jucăm. 

Însă toată presiune de la tâmple mi s-a scurs brusc după ce una dintre mame mi-a spus ceva magic:

-Stai liniştită, te înțeleg perfect, că aşa e şi la mine. Eu nu prea înțeleg pozele acelea de revistă, unde totul pare perfect.

Am înghițit uşurată, acel “te înțeleg perfect” era ca un balsam pentru urechi şi mi-am dat seama cât contează să empatizezi cu oamenii.

Însă nu am mai continuat să îi spun că eu înțeleg şi pozele de revistă, fiindcă multă vreme am fost obsedată de ordine. Ba chiar se mai întâmplă să am zile în care strâng după Luc la fiecare minut sau să mă doară capul – la propriu – când văd că e iar mizerie unde tocmai am aspirat. Să mă enervez. 

Dar, spre surprinderea mea, de ceva vreme, m-am mai relaxat. Uşor-uşor mi-am dat seama că un copil trebuie să scormonească în toate sertarele, trebuie să verse ciorba să găsească morcovul, să mâzgălească, să dea haine jos, ca să aibă ce pune la loc. Trebuie lăsat să exploreze şi se bucure de ce are în jur, că, până la urmă, e şi cuibuşorul lui. În limita siguranței, desigur. Iar cine vine în vizită, să nu se supere când e deranj nevoit 🙂

Le mulțumesc doamnelor că m-au înțeles şi că nu m-au făcut să mă simt mai prost decât mă simțeam deja. Înțelegerea asta dintre mame e ca un pansament pentru liniştea din lăuntrul tău şi le mai aştept şi într-o zi cu ordine. Ah, şi ca să le liniştesc: se putea şi mai rău :))

Oricum, cred că dacă aş fi vrut să am casa lună tot timpul, un peşte în acvariu ar fi fost potrivit. Dar eu, ca orice altă mamă, am ales să am un copil 🙂

Poza: arhivă personală, de zilele trecute. Azi-dimineață a fost un pic mai bine

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.