Dar de noi, mamele, cine are grijă?

0 Comentarii
Dar de noi, mamele, cine are grijă?

Ştiu că aşa cum nu există două degete identice, aşa nu există familii care să coincidă întru totul. Sunt familii în care tatăl este implicat, sunt familii în care tatăl este prezent doar cu numele, iar în rest lipseşte cu desăvârşire, sunt familii monoparentale sau – în cel mai fericit caz – familii în care bunicii participă activ şi vin în ajutorul copiilor şi nepoţilor. Când sunt rugaţi. Dar indiferent de situaţie, mama tot mamă rămâne.

Mama este cea care se trezeşte noaptea să îşi acopere cu o pătură copilul dezvelit. Mama este cea care îi dă copilului şniţelul făcut astăzi, iar ea îl mănâncă pe cel de ieri. Mama este cea care îi pregăteşte hainele de seara şi le curăţă de scame, care îi verifică temele, care îşi face mii de probleme dacă nu a mâncat cât ar fi vrut ea la prânz.

Mama este cea care aleargă prima când îi cade copilul, care plânge când e el bolnav, care stă şi în picioare, doar să îl alăpteze. Tot ea se uită în bocanc să se asigure că nu e vreo piatră, are grijă să îi tragă şosetele bine, să nu îl glodească în vârf, are grijă să bea copilul suficientă apă sau are grijă să nu îi rămână mâneca suflecată până la cot, când îi dă geacă pe deasupra.

Mama este cea care are grijă mereu şi mereu de toate micile detalii pe care alţii nu le văd. Dar de ea cine are grijă? Cine are grijă să îi spună să mănânce la ore fixe sau măcar să mănânce şi altceva în afară de Almette pe pâine? Cine are grijă de ea, când se îmbolnăveşte şi nu se mai poate da jos din pat, nici măcar să îşi facă un ceai? Cine o mângâie să îi spună că toate vor fi bine, cine îi şterge lacrimile după ce copilul i-a spus că e o “mamă rea”, cine îi ascultă îngrijorările din vene? Cine?

În cazurile fericite, soţul sau părinţii. Dar de multe ori se întâmplă să fie singură, cu copilul acasă. Şi atunci, ca să prindă putere, ca să îşi odihnescă gândurile, ca să îşi înalte simţurile căzute la pământ şi să capete speranţă că mâine va fi mai bine, face tot ce poate ea mai bine: îşi ia copilul în braţe, închide ochii şi îl ţine strâns la piept.

PS: Prin acest articol, vreau să vă încurajez să avem grijă de noi. Pentru că, doar aşa, putem avea în continuare grijă de ei.

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.