Cinci locuri de vizitat în afara orașului Tokyo

0 Comentarii
Cinci locuri de vizitat în afara orașului Tokyo

Soțul meu a avut șase zile libere de la statul japonez, Golden Week, pentru că s-a scris istorie în fața ochilor noștri: împăratul Akihito, al 125-lea împărat al Japoniei, a abdicat după 30 de ani de domnie, invocând probleme de sănătate, aceasta fiind prima abdicare din ultimii 200 de ani. În locul lui a urcat pe tron Naruhito, fiul său cel mare, la 59 de ani. Ei, și pentru că începutul unei noi ere în Japonia, denumită Reiwa (beautiful harmony), a coincis și cu alte sărbători naționale, s-au strâns în total zece zile de vacanță, cu tot cu weekenduri, pentru noi. Așa că, am profitat și trei dintre ele le-am petrecut în afara oraşului Tokyo. Am făcut 3 excursii de câte o zi, ca seara să ne întoarcem acasă, la copilul nostru, rămas cu bunicii.

Ne-am cumpărat binecunoscutele Japan Rail Pass-uri, biletele de tren destinate turiștilor (pot fi achiziționate și din Japonia, nu doar din țara de proveniență, cum era până acum) și am testat trenurile lor de mare viteză, denumite Shinkansen, ce ating între 250 şi 300 km/h (au în testare şi trenuri cu 603 km/h, cu levitație magnetică).

Vă las mai jos unde am mers și ce ni s-a părut cel mai interesant.

  1. Parcul Jigokudani, prefectura Nagano, cu macacii japonezi

În prima zi, am fost în parcul Jigokudani, prefectura Nagano, în habitatul unor maimuțe interesante, macacii japonezi, unde le-am putut observa în toată splendoarea viețuirii lor. Parcul a fost fondat în 1964 și este acoperit cu zăpadă o treime din an. Maimuțelor li se mai spune și snow monkeys, îndurând frigul iernii cu ajutorul izvoarelor termale dimprejurul lor, în care se scaldă. Femelele nu își părăsesc niciodată grupul din care fac parte și au o legătură puternică cu puii lor. Masculii nu au nicio relație cu puii și, de-a lungul vieții, aderă și părăsesc multe grupuri.

 

  1. Parcul Nara, prefectura Nara, cu căprioare

În parcul Nara se plimbă sute de căprioare nestingherite, printre turiștii curioși și dornici de multe, multe, dar prea multe poze și selfie-uri pentru gustul meu. Căprioarele sunt blânde, stau să le mângâi și poți să le hrănești chiar din mână. Trăiesc acolo de mai bine de 1000 de ani. Mi-a plăcut să le văd în libertate, dar a fost foarte aglomerat și nu am stat mult. Nu am vizitat mai mult. Probabil Golden Week-ul a fost de vină.

 

  1. Kyoto

După două ore de petrecut în Nara, ne-au rămas șase pentru Kyoto. Fostă capitală a Japoniei, Kyoto îmi este tare drag pentru numeroasele temple budiste, grădini şi case tradiționale din lemn. Aici, am avut răgaz pentru mai multe obiective, dintre care trei mi-au plăcut mult:

  • Pădurea de bambus Arashiyama, chiar lângă templul Tenryu-ji

Templul Tenryu-ji

Pădurea de bambus Arashiyama

  • Gion, cartierul gheişelor

  • Yasaka Pagoda, una dintre cele mai importante clădiri culturale din zonă

  1. Castelul Odawara, Kanagawa Prefecture

Castelul Odawara este un simbol al orașului Odawara. A fost deținut de clanul Hojo, familia samurai care a guvernat regiunea Kanto timp de aproximativ un secol de la sfârșitul secolului al XV-lea. De atunci, a funcționat ca o piatră de temelie a apărării în regiune. Castelul a fost redeschis în mai 2016, după reînnoirea expoziției din interior și după modernizarea clădirii cu structuri rezistente la cutremure.

  1. Hakone și izvoarele termale

Un lucru interesant în Japonia este că, datorită originii vulcanice, are mii de izvoare termale, denumite onsen-uri, pe care japonezii le folosesc în scop public sau privat (hotelurile, în special). Dar un lucru straniu – pentru mine cel puțin – e că fac baie nud în astfel de onsen-uri. Costumul de baie este interzis. În mod tradițional, îmbăierea era mixtă, femei și bărbați deopotrivă, dar de două secole încoace s-a produs o separare a sexelor. În onsen-urile publice, femeile stau cu femeile, bărbații – cu bărbații, iar copiii (mai măricei) pot fi în orice parte. Toți dezbrăcați.

Ei, și pentru că noi suntem pudici, am ales varianta privată. Am mers într-o superbitate de resort, în mijlocul pădurii, Hakone Yurio. Până acolo  am făcut o jumătate de oră de la Odawara Station (punctul 4). Complexul are şi onsen-uri deschise, dar şi 19 camere private, cu onsen-ul propriu, unele fiind mai mari, altele mai mici. Noi am închiriat o cameră mică, timp de o oră, fiindcă ni s-a părut suficient. Apa avea 42 de grade.

 

Notă1: Punctele 2 și 3 le-am făcut în aceeași zi, pentru că sunt apropiate și noi nu am avut multe zile la dispoziție. Dar se recomandă separat pentru cei cu mult timp în bagaje 🙂

Notă2: Din nou din cauza timpului nostru limitat, punctele 4 și 5 le-am făcut în aceeași zi, dar vă spun că aș fi stat cel puțin două nopți în retreat-ul de la punctul 5.

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.