Interviu cu mamaie. Cum era să fii mamă acum 60 de ani (II)

0 Comentarii
Interviu cu mamaie. Cum era să fii mamă acum 60 de ani (II)

V-am spus că acum câţiva ani, înainte ca mamaia mea bună să moară, i-am luat un interviu şi mi-am propus să fac multe poveşti din el. Dar nu mă gândeam că îmi va fi atât de greu. Este lung, savuros, cu limbaj neaoş, în dezacorduri, pe care nu l-aş înlocui. Am încercat, dar nu îmi surâde. Dacă l-aş rescrie, s-ar citi mai uşor, dar prefer să îi păstrez autenticitatea farmecului de atunci. Aşa că, îl voi reda întocmai.

***

În prima parte, am relatat cum s-a cunoscut cu tataie la horă şi cum s-au căsătorit. Ea – la 21, el – la 18. Puteți citi aici.

Astăzi, în a doua parte a interviului, vă vorbesc despre cum era să fii mamă atunci. La țară. Ce însemna să fii gravidă şi să mergi în luna a noua la strâns de fân, ce însemna să naşti acasă şi să nu ai cu cine te sfătui.

Sofia şi Gheorghe Predescu, bunicii materni, au avut patru copii, trei fete și un băiat, mama mea, Florina, fiind ultima. Povestea lor, mai jos.

***

Eu: După ce te-ai căsătorit cu tataie, la cât timp ați făcut primul copil?

Mamaie: Păi ce, la u’ an, imediat. Am făcut-o pe tuş-ta Nuţi. Ne-am cununat la Biserică şi am făcut şi botezu’. Eram gravidă cu ea cân’ o iapă a sărit de cur în sus pân’ m-a dat jos. Da, am zâs c-acolo nasc, da’ tot m-am dus la adunat de afene, că, vezi, trebuia.

Da…şi am stat aci, în casa asta. Da’ ‘nainte nu era aşa ca acuma, aveam doar două cămeruţe. Era o casă veche, cu două cămeruţe şi mai era o bucătărie unde ne-am retras noi, am stat în ia până cân’ i-am făcut pă toţ’ copiii. În casa astalaltă, măi mare, stăteau ăi bătrâni cu mă-sa ăstuia (n.a.un vecin). Da, la 22 de ani am făcut-o pe Nuţi. I-am pus numele după mămica mea, Elena.

Şi cum a fost să ai primul copil?

Apăi, ce să…foarte greu mi-a fost cu Nuţi…foarte greu. Mi-a copt pieptu’…nu ştiam. Aicea dacă erai strein nu-ţi spunea niminea ce trebuia. Io dacă mă durea ţâţa, piepu’…că aveam lapte mult, îi dădeam numa’ p’ăsta, stângu’. Că p’ăsta drept ‘l-aveam ‘mpietrit. S-a-mpietrit curasta şi a spart. Atât de mare era…atât era plosca. A umblat ăsta, tac-to mare, pă tot de-a rându’ şi mi-a făcut plasture de in. Cu in, cu tot felu’ de elea, cu ceară. Și a dat îndărat.

La cât timp ai făcut al doilea copil?

La doi ani am făcut-o pe tuş-ta Luminiţa. Tac-to mare a plecat militar, că n-avea armata făcută. M-a lăsat cu copil mic, m-a lăsat cu burta la gură cu Luminiţa. Nuţi era măi mărişoară o ţârică, avea doi ani.

Cât timp a stat tataie în armată?

Păi u’ an. Mi-a dat statu’ ajutor că l-a luat în armată, că avea copii. Îm’ da ajutor mie acasă, că io cu ce era să trăiesc. Bani îmi dădea. Că al’ceva…Păi io mai aveam timp de al’ceva? Nici la sapă nu mă mai duceam. Aveam vite, vezi…

Al treilea copli când a venit?

Nuţi ie’n ‘57, Luminiţa ie’n ‘59, Gelu ie’n ‘65 şi mama ta în ‘67. Ei sânt amândoi la doi ani diferenţă. Patru copii. Îţi dai seama? Era greu…Era greu cu iei, că tac-to mare era la lucru. Şi io eram acasă.

Cu mama cum a fost? Ultimul vostru copil.

Era s-o nasc pă mă-ta după un prepelag (râde zgomotos). Nu ţ-am spus, vezi? Da, pă cuvânt. Eram colo, pă lunca lu’ Handăru’, unde are tuş-ta Ioana, deasupra drumului…acolo. Gelu (n.a.al treilea copil)  era mai mare, îl aveam lângă miei, tot acolo. Atunci ăla, Ion Iepure, i-a călcat un căţăl d’ăla mic, boldei. A vint copilu’ plângând. “Mama, zâce, nea’ Iepure ne-a omorât căţălu’”. “Cine l-a omărât mă?”, “Ăla cu maşina”. Da, era bascula lu’ Iepure. Săracu’ câne, l-a călcat pă cur. Şi io strângeam fân cân’ copilu’ plângea după câne.

Şi…eram gravidă, vezi, cu burta mare, da’ mie mi să părea că nu nasc atuncea. Şi n-aveam nimica. Din contră, dacă munceşti, naşti măi iute. Da’ ăsta, Gheorghe, tact-to mare, zâce: ”Vezi fă că naşti după prepelegi”. Io în ghenunchi trăgeam de greblă, în ghenunchi, că mă durea. Mă junghia p-ici, pă la brâu. “Vezi fă că naşti. ‘Ai că mă duc, zâce, să fac cu mâna”.

A făcut tac-to mare cu mâna la o maşină, care venea de la mică, unu’ Tănăsăscu. Venea cu mică, aducea mică dă la Cataracte (n.a.o zonă unde se exploata mică) şi am coborât în vale cu maşina aia. M-a suit tac-to mare-n maşină şi i-a spus asta, asta, asta, asta.

A bagat ăla o viteză de…A mânat săracu’ cu maşina…am vint acasă, m-a adus aci, şi aci am născut. Gheorghe s-a dus iute şi a anunţat pă moaşa asta d-icea. Și pân’ a venit moaşa, io am şi născut sângură. Am stat în ghenunchi şi mă-ta era pă sub pat. Aşa a fost de vicilentă. Aşa a fo’ de vigană, de…de…grasă, grasă, avea său pă spinare. Era durdulie.

M-am nimerit cu femeia asta aci şi a luat-o dă pă su’ pat. Că, vezi, cum de eu născusăm, nu mă puteam io să mă duc să o iau. Și a venit femeia asta şi a luat-o binişor.  Și mă-ta aşa era de vigană, cât era de, de, de…mică, c-a prins-o p’aia cu mânle, pă babă, de mânle iei. Şi a-mvălit-o repede, a-mvălit-o-n cârpe, în helea, helea. Am făcut focu’, am pus apă, i-a făcut baie, a spălat-o, a-mfăşiat-o bine. Trebuia să mă duc la Brezoi, la sptal, da’ nu mai m-am dus, că io aveam piept. I-am dat piept…mă sculam şi-o scăldam io. Doar mai scăldasăm trei. Io i-aveam pă-ştiălalţ’ mari şi de ea mi-era drag să-i dau, că-avea sclănină pă spinare. Mi-era drag să o trag. Nu mă loveam de oase.

Şi cum se înţelegeau când erau mici?

Să-nţălăgeau bine, fată. Nu să băteau, mamă. Copiii miei nu s-au bătut nu niminea, n-au pus mânle să fure. Era deştepţi. Mă mai chema şi pă min’ la şedinţă şi minţam ca să-i bag pă iei în frică. Minţam că uite-a zâs că cutare, că cutare. Şi iei să uitau lung unu’ la altu’.

Da’ mie nu-m’ spunea niciodată nimic. Ba da, ba da. De Nuţi. De Nuţi da, îmi mai spunea. Ea a fo’ mai calică. Nuţi a bătut şi pă dirigintă. I-a tras cu catalogu-n cap. Era bătăuşă de…Bătea la iei la şcoală nene…de-i zvânta. Şi pă băieţi şi pă fete. Nu ţânea cont.

Îi puneai la treabă?

Aaa, păi, da…să duceau cu vacile, cu oile, cu…mieii. La-nceput, Nuţi cu Lminiţa, apoi Florina cu Gelu. Îi pierdeau şi căutau toată zâua pân’ cărpeniş după iei. Iar mieii – la umbră. Mieii să băga su’ copac, dormeau grămadă şi iei căuta după iei nebuneşte.

Va continua.

Poza: Alin Ștefan

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.