Plecăm pentru patru luni în Japonia. Iar

0 Comentarii
Plecăm pentru patru luni în Japonia. Iar

La noapte avem zbor de 16 ore, fiindcă plecăm iar în Japonia, pentru aproape patru luni. Cu Luc. Spun din nou, pentru că am mai fost de două ori, anul trecut, vreo 12 săptămâni. Andrei lucrează, iar noi ne învârtim prin parcuri și pe străzi. Sau printre cireșii înfloriți, cum o să fie cazul acum. Nu ştiu dacă ați observat, dar sunt mai comodă de fel. Nu îmi place să călătoresc des şi să fiu mai tot timpul pe fugă de când îmi port copilul pe șold. Îmi place să călătoresc mai rar, dar mai îndelung. Long-stay travel, dacă vreți. Nici între Voineasa şi Bucureşti nu fac ping-pong des. Abia după ce stau trei-patru săptămâni într-un loc mă hotărăsc să plec în celălalt. Așa și acum.

Oricum, eu chiar m-aș muta în Japonia dacă nu ar fi atât de departe. Atât de mult îmi place. Aş sta toată viața într-un loc unde politețea este enervant de exagerată, unde toată lumea poartă măşti la răceli, unde se merge doar pe partea stângă, unde se stă la coadă în cele mai aglomerate ore, unde toaletele din parc par nişte căbănuțe din munți, cu muzică şi sunete de apă, unde peste tot sunt piste – nu doar pentru biciclete – ci pentru oameni nevăzători, unde bacşişul este o ofensă, iar deşeurile sunt reciclate pe 12 (12!) categorii. Iar dacă nu îl reciclezi cum trebuie, te faci de râs în cartier, iar onoarea îți este îngenunchiată.

Da, m-aş muta şi mâine, dacă nu ar fi inima asta a mea atrasă mereu de acasă, de părinți, de prieteni. De aerul tipic voineşar, pe care îl simți de la 30 km depărtare. Dar pentru câteva luni, am spus “Da!” din nou. Anul trecut, zborul de 16 ore cu un copil de un an şi ceva a fost neaşteptat de uşor şi sper că şi acum va fi la fel (puteți citi aici cum a fost prima oară, iar aici ce am avut la bagajul de mână). Emoții mari nu am în privința asta acum. Nici măcar în privința mâncării pentru Luc, fiindcă mă car de aici cu făină, mălai, griş, cous-cous, condimente. Nu pentru că nu ar avea ei, ci pentru că sunt foarte greu de dibuit. Data trecută, am luat de zece ori zahăr în loc de sare, am luat de multe ori tofu în loc de brânză, trei margarine până să nimerim untul şi vreo cinci-şase sortimente de iaurt până să îl nimerim pe cel bun. Ehe, distracție.

Singurul gând este că ne izolăm nițel de restul lumii, dar sper să primim vizite cât de curând 🙂

Una peste alta, ştiu că nu o să fie uşor, ştiu că nu o să mai am timp să scriu cât aș vrea, dar e mai bine să fim împreună. Oriunde, dar împreună. Chiar şi la capătul pământului, în Japonia.

Poza: arhivă personală.

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.