Să ne privim copiii și să învățam 7 lucruri esențiale de la ei

1 Comentariu
Să ne privim copiii și să învățam 7 lucruri esențiale de la ei

Copiii noştri cresc, adună zilnic experiențe, cunoștințe, sentimente, iar noi suntem oglinda lor. Suntem cel mai important exemplu şi model din universul lor mărginit. Rămânem cu maxilarul în şpagat de uimire când vedem cât de repede reușesc să ne copieze. Ne impresionează că duc telecomanda la gunoi, după ce aruncăm noi un dop. Ne impresionează că se tencuiesc cu iaurt pe față, după ce ne văd pe noi mâncând cu lingura. Nu ne vine să credem că spun “uadăfac-uadăfac” după ce noi înjurăm în engleză tocmai cu scopul de a nu ne înțelege.

Dar ne înțeleg, ne ascultă și procesează cu o repeziciune formidabilă. Copiii învață de la noi foarte uşor, dar am observat că noi de la ei – mai greu, deși cred că astfel putem deveni oameni mai buni și mai fericiți. Cred că putem aprecia viața mai tare. Poate nu ne dăm seama ce comoară avem pe genunchii noști. Ce dicționar de emoții, ce carte rară și vorbitoare, ce atlas de optimism și curaj avem în casele noatre. Dar cred că dacă stăm și îi privim cu atenție, o să fim uimiți. Desigur, și noi ne-am învelit în același sac când am fost ca ei, însă al nostru s-a mai rupt pe alocuri cu timpul. A mai căpătat găuri, petice, rupturi provocate de noi înșine sau de lumea din jur. Dar cred că îl putem cârpi și umple cu șapte lucruri de la copiii noștri.

  1. Iertare și uitare

Copiii iartă și uită mai repede decât Papa, de aceea sunt atât de fericți. Nu sunt vindicativi, nu țin ranchiună și nici nu vor să despice firul în unsprezece. Cel puțin, Luc mi-a arătat asta de pe la șapte-opt luni, când am început să îl forțez să facă ceva ce îi displăcea. Spre exemplu, un caz concret, ne luptam adesea când îi puneam scutecul. Îl lăsam în fundul gol o perioadă, dar deja când începuse să meargă de-a bușilea și împrăștia treburile prin casă, mă vedeam nevoită să îi acopăr fundulețul. Plângea, apoi tot la mine venea să îl consolez. Chiar așa să nu fie supărat pe mine deloc? Îmi venea să mor de vinovăția pe care o purtam și de iertarea pe care mi-o oferea fără măcar să îmi cer scuze. Ierta, uita și râdea din nou.

 

  1. Nu au prejudecăți

Copiii se împrietenesc cu oricine. Nu se uită dacă partenerii de joacă sunt desculți, au pielea colorată, au ochii alungiți sau nu vorbesc aceeași limbă. Sunt capabili să vadă și să scaneze interiorul frumos al oricărui copil. Tot ceea ce contează este să se distreze. În Japonia, când s-a împrietenit cu Yuta, un băiețel cu câteva luni mai mare decât el, s-au înțeles doar din sunete și priviri.

 

  1. Bucuria lucrurilor mărunte

Este incredibil cum se pot bucura chiar și de o picătură de ploaie. Este fascinant cum pot să râdă doar pentru că strănuți sau arunci haine și căciuli în pereți. Cred că noi luăm lumea din jur de-a gata, că ni se cuvine și uităm să apreciem lucrurile evidente, mărunte. Cred că ar trebui să ne bucurăm mai mult când e soare afară, când ne salută vecinul sau când auzim muzică pe stradă.  Totuși, de când sunt mamă, am descoperit o bucurie pe care nu o aveam înainte și nu știam că există: mersul la toaletă în liniște.

 

  1. Minimalismul

Copiii chiar nu au nevoie de foarte multe lucruri ca să crească frumos. Au nevoie de iubirea, timpul și răbdarea noastră, cum scriam mai demult, dar – pe lângă strictul necesar – se pot lipsi sau descotorosi de o grămadă de haine, obiecte, jucării pe care noi tindem să le cumpărăm. Cel puțin, Luc nu a apucat să poarte toată garderoba din dressing, nu a apucat să încalțe toți papucii de păpuși, fiindcă a crescut rapid. Și nici nu îi păsa că purta aceeași pereche de pantaloni trei zile la rând. Ba mai mult, a înlocuit multă vreme puzzle-ul cu capacele borcanelor sau pianul electronic cu oalele din bucătărie, spre exemplu. Iar când ne jucăm amândoi de-a v-ați ascunselea, când privim pisici pe geam sau citim, uită de tot sacul de jucării. Nimic nu mai contează și e cel mai fericit.

 

  1. Trăiesc în și pentru prezent

Copiii nu se încleștează sau nu țin cu dinții de ziua anterioară și nici nu așteaptă cu nerăbdare mâinele. Cel puțin, cei de vârsta lui Luc nu. Ei sunt cei care aplică maxima arhicunoscută carpe diem, ei se bucură de prezent, de secunda în care respiră, de momentul în care te îmbrățișează, de acum-ul în care îți zâmbesc că le zâmbești. Cred că o mai mare conștientizare și o mai adâncă apreciere a clipei în care existăm sunt necesare pentru a trăi viața deplin.

 

  1. Sinceritatea

Copiii, cel puțin cât sunt mici, nu știu să mintă. Nu știu să fie șireți, nu știu să ascundă acțiuni, gesturi și vorbe. Nu mint nici măcar cu gândul. Cu cât reușim și noi să fim la fel de sinceri cu ei, cu atât ne vom păstra relația onestă până în măduva omulețului din gât. Să fii sincer este o virtute.

 

  1. A fi, pur și simplu, copil

Ultima lecție este pe cât se poate de evidentă, pe atât de importantă. Dacă reușim să cumulăm punctele anterioare, reușim să punem baza fericirii de a fi copil. De a ne bucura de o joacă, o hârjoneală, de a ne pune întrebări și a explora viața cu mai mult entuziasm. De a încerca să fim mai buni și mai inocenți. Să fim copii din când în când nu poate decât să ne întinerească spiritul, mintea și trupul. Doar ne amintim cât de frumos era, nu?

 

Așadar, eu o să mă pun în fotoliu, am să îmi privesc copilul cu admirație și am să îi mulțumesc că -prin exemplul lui – încearcă să mă ajute să fiu un om mai bun. Mai fericit.

Poza: pexels.com

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.