Când orice altceva poate să aștepte…

0 Comentarii
Când orice altceva poate să aștepte…

Ai adormit în brațele mele îngreunate,  împreunate şi înghesuite, în timp ce ne legănam amândoi în balansoar. Erai cu genunchii la piept, ghemuit ca o omidă pe un lăstar, cu părul uşor transpirat. Îți clipoceau pleoapele frecvent, pesemne că visai. Poate te închipuiai bătând mingea și dând șuturi puternice, cum îți place ție. Poate te închipuiai modelând plastilină și fugind de mine ca să o bagi în guriță. Sau poate ne visai pe amândoi dându-ne pe o coadă de pisică precum în tobogan. Oricum ar fi fost, chipul tău limpede m-a ținut pe loc.

Te priveam și nu mă mai săturam. Nu reușeam să îmi stăpânesc dorința de a te băga în mine cât mai mult. Sau de a mă topi eu în inima ta, să îți gravez cu ceară data zilei de azi. Oh, nu, nu e sărbătoare, nu e vreo zi de naștere sau vreo zi internațională. Nu e nimic special pentru cei din jur, dar pentru mine este una dintre zilele cu tine, ca restul de 745. Este una din zilele în care realizez că fundulețul tău nu mai încape într-o palmă. Că nu mai ai mânuțele de odinioară, la fel de mititele precum degetul meu mic. Că nu mai cântărești cât un pepene galben, că nu mai ești atât de lung – sau scurt – precum o lingură de lemn.

Ai crescut, crești și – cum scriam mai demult – pe măsură ce tu te faci din ce în ce mai mare, eu mă fac din ce în ce mai mică. Uneori, accept cu bucurie toate schimbările de vin, dar alteori plâng ca tine când nu pot să îți dau o mărgea să o bagi în guriță. Și mă înec cu suspinele de vin. Dar astăzi, a fost un moment de mijloc. Un moment în care nu am mai bocit că ai talpa de două ori mai mare, dar nici nu m-am mai grăbit nicăieri. Timpul putea să plece oriunde avea el chef, dar eu nu m-am mai clintit din balansoar.

Puteam să te pun jos, ca de atâtea alte dăți, iar eu să mă duc să mănânc, că mă ronțăia stomacul. Puteam să te pun pe pat, ca de atâtea alte dăți, iar eu să mă duc să mă uit la un serial de comedie, să îmi mai destresez mintea. Puteam să te las jos din brațe, ca de atâtea alte dăți, ca să mă duc să scriu sau să stau lângă Andrei, în bucătărie. Puteam să fac orice altceva, dar eu am preferat să nu respir și să mă uit la tine.

Puteam să te pun jos, dar am preferat să te țin pe pieptul meu și să mă bucur doar de noi. Restul…să aştepte.

Poza: pexels.com

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.