Paradoxul unei mame: să te bucuri că-l vezi cum creşte, dar să suspini că nu mai e bebeluş

2 Comentarii
Paradoxul unei mame: să te bucuri că-l vezi cum creşte, dar să suspini că nu mai e bebeluş

Nu știu ce se întâmplă, dar odată cu al meu copil am devenit mult mai sensibilă, mult mai gânditoare și în sinea mea filozofez de îi întrec pe Platon și Aristotel. Iar cu emoția, cu ea stau prost. Rău de tot. Văd pe stradă o pisică mieunând și instantaneu mă gândesc sau mă întreb dacă are parte de iubire, afecțiune, hrană. Dacă are pe cineva. Și ca să îmi fie mie bine, mă gândesc că are.

Nu știu dacă este normal, dacă alte mămici au simțit această transpunere simpatetică, dar eu parcă am desfiletat un canal emotiv din care se scurg tristeți. Oriunde mă uit, nu pot să nu îmi pun întrebări existențiale și să nu mă afund în dezbateri monologice fără câștig de cauză. Eu versus mine este un Blitzkrieg continuu, care durează doar o secundă, dar îl simt câteva ore până reușesc să îmi distrag atenția. Dar nu pentru mult timp. Și totuși, dacă pisica aia nu are pe nimeni?

Ei bine, cu copilul meu e și mai grav de atât. Cu copilul meu, totul a devenit un paradox, care mă bântuie şi care va persista ca jnepenii pe munte. Un paradox de lacrimi. Şi bune, şi rele. Nu e zi să nu mi se umezească ochii de mândrie că învaţă ceva nou. Că mângâie cochilia unui melc, că prinde şi el ţânţari, că dă cu şutul în minge de zici că e cel puţin Maradona. Nu e zi să nu mă înalţ pe vârfuri de fericire că mă îngână când îl strig, că mă copiază când mă învârt, că ascultă cu mai multă atenţie decât aş fi crezut atunci când îi cer înţelegere. Nu e zi să nu mă bucur când îl văd cum creşte. Creşte din palma mea. Dar, în enormitatea absurdităţii, tocmai acest fapt mă face să îmi ud orajii şi să văd în ceaţă. Plâng când mă gândesc că va veni vremea când voi fi ca mama, fără copil de un an şi nouă luni, care să mă iubească fără motiv și să mă ia de-a gata. Să creadă că i se cuvine să mă aibă. Fără să mă critice, să își pună întrebări sau să își împartă minutele cu alții. Să mă adore pur și simplu.

Iar astăzi starea a excelat. M-am trezit plângând în timp ce se răsucea și se împingea în mine. În timp ce își înfigea unghiuţele -pe care am uitat să i le tai- în obraz. În timp ce îmi zâmbea ca o broscuță să îl alăptez. În timp ce îşi gudura nasul de nasul meu. Mi-au curs lacrimi pentru că mi-am dat seama că el o să uite aceste momente tandre, iar eu nu. Din această relație simt că ies în pierdere, fiindcă nu își va mai aminti cum se ține cu mâna de degetul mare de la picior când suge. Nu va ști că apropierea asta e atât de magică, încât mi-aş dori să o păstrez în borcan şi o iau cu mine când închid ochii de tot.

Eu nu am amintiri cu mama să o mușc de sân, să o țin trează nopțile, să o trag de păr până rămân cu fire în mână, dar mai mult decât sigur că așa s-a întâmplat. Ea ține minte, eu – nu. Dar jur, tare mult aș fi vrut să fi memorat măcar o noapte. Să fi știut prin ce trăiri am trecut amândouă. Nu pot să nu mă întreb dacă așa aș fi apreciat-o mai mult decât o apreciez acum? Dar copilul meu pe mine?

V-am spus, filozofii tardive la miezul nopţii. Să mă bucur că îl văd cum creşte sau să suspin că nu mai e bebeluş…Amândouă în acelaşi timp şi fiecare într-un alt gând. În orice caz, nu pot decât să îmi șterg nasul, să îmi strâng copilul în brațe și să îl miros până îl las fără mireasmă. Să profit de timpul de azi, care este al nostru și numai al nostru pentru o vecie de câțiva ani…

Poza: Derek Thomson, Unsplash

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

2 Comments

  • avatar

    Mira

    21/11/2018

    What a plasruee to find someone who thinks through the issues

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      21/11/2018

      A pleasure having u here 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.