Îţi mulţumesc pentru răbdare, iubitu

1 Comentariu
Îţi mulţumesc pentru răbdare, iubitu

-Copilul tău va fi întotdeauna pe primul plan, ascultă la mine. Apoi va fi soțul tău și abia apoi vom urma noi, părinții tăi, îmi spunea mama înainte să nasc.

 -Nu, nu, nu are cum. Andrei şi Luc vor fi la fel de importanți, o contraziceam.

Ce-i drept, în mintea mea, nu avea cum. Îmi era neînchipuit de greu să cred că voi da la o parte vreodată tot ce ştiam să iubesc mai mult până atunci. Că doar îl iubeam pe Andrei din copilărie, de când aveam 15 ani. Şi nu credeam că va putea să îi ia cineva locul, ci, cel mult, să se aşeze lângă el. Dar da, parțial, mama a avut dreptate.

De când s-a născut, Luc a atras asupra lui nu doar atenția, energia și sufletul meu, ci iubirea tuturor. A venit și ne-a arătat că viața noastră era prea simplă, era împăienjenită de griji prostești și responsabilități imaginare. Tot ce ni se părea important până atunci avea să pălească și să se strângă precum Mimoza pudica în fața lui, lăsându-ne ușor jenați de gândurile închipuite pe care le aveam odinioară. Nu mai conta că aveam mobila de bucătărie montată prost, nu mai conta că nu găseam culoarea galben murdar pentru nu-ştiu-ce lampadar, nu mai conta că greşisem funcţia unui manager într-un articol, nu mai conta că nu îmi răspundea vecinul la “salut” şi nu mai conta nici măcar că ne certam noi doi. În primele luni, principalele griji erau ca Luc să mănânce, să facă Marea Treabă și să doarmă. Atât.

Ei, şi la cât de preocupaţi eram cu noul statut de părinţi, l-am uitat o perioadă pe cel de soţ-soţie. Cel puţin eu. Absorbită doar de gânduri de alăptare, odihnă, schimbat scutece, somn, mică depresie, dureri de după naştere, Luc îmi acaparase noua realitate cu totul. L-a înghesuit pe Andrei până l-a împins pe o treaptă inferioară conştiinţei mele. Şi acum că mă gândesc, îmi dau seama că mi-am cam ignorat soţul, fără voie, multă vreme. Îl vedeam lângă noi şi era suficient.

Dar nu îl mai întrebam dacă îi e bine, dacă îl mai doare piciorul accidentat, dacă a apucat să mănânce (de gătit să gătesc eu nici nu se punea problema!), dacă a reuşit să finalizeze proiectele de la serviciu sau dacă are nevoie de sprijin sau afecţiune din partea mea. Nimic. Dar nu pentru că nu mă interesau neapărat cele scrise, ci pentru că mi se schimbaseră priorităţile. Toată vigoarea mea se consuma acum pe rolul de mamă şi pe puiul mic de om. Şi, oricum, la cât de dulce și de iubăreț este Luc, nu e de mirare că m-a răpit cu totul.

Dar într-o seară, când avea Luc vreo trei-patru luni, mă trezesc cu Andrei că se pune lângă mine şi mă întreabă încet:

-Iubita, mă mai iubeşti?

Şi vă mărturisesc că mai bine îmi dădea cu o farfurie peste ochi, că m-ar fi zdruncinat mai puțin. Că de durut, m-a durut. Dar în a doua secundă am realizat că poate nu mai mult decât pe el când s-a văzut dat la o parte. Când a văzut că nu mai eram o echipă, ci jucam individual. Ei, și uite aşa am realizat că Luc ajunsese într-adevăr pe primul loc, fără prea mult efort, chiar de când l-a scos medicul ginecolog în lume. Avea clar prioritate şi era mai important decât oricine, chiar și decât mine și Andrei la un loc. Și cred că așa va rămâne până se vor ofili toți brazii din Voineasa.

Dar de iubit, îi iubeam şi îi iubesc pe amândoi la fel. Pe cât de diferit, pe atât de la fel. Doar că, unuia îi arătam, iar celuilalt nu. Şi asta pentru că rolul nou de mamă m-a acaparat cu totul, astupându-l pe cel de iubită sau soţie. Dar odată ce am început să mă obişnuiesc, uşor-uşor balanţa a început să se îndrepte. Şi recunosc că mi-a luat mai mult de jumătate de an să ajung la un echilibru. Nu ştiu dacă e mult sau puţin, habar nu am. Dar ştiu că ăsta mi-a fost ritmul, iar Andrei m-a înţeles. Nu m-a grăbit, nu m-a împins de la spate, ci doar îmi mai amintea, din când în când, că mai e şi el cu noi. Că nu suntem singuri. Şi pentru o asemenea răbdare nu am cum să nu îi mulţumesc. Nu am cum.

 

Mulţumiri fotografului: Ionuţ Mircioagă

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.