Jocurile copilăriei mele

0 Comentarii
Jocurile copilăriei mele

E lesne de înţeles că, de un timp de vreme, în special de când copilul meu a început să meargă, încep să mă socotesc și eu copil. Prin ochii lui Luc, mă văd cum zburdam și eu prin curtea bunicilor, printre păsări și animale, cum mă cățăram prin toți copacii ca maimuța și mâncam flori de salcâm sau zarzăre verzi și acre (noi le spunem zarzăne!) precum caprele, dar care îmi plăceau la nebunie. Făceam cort din pături puse peste scaune,  făceam cazemate în pădure din mușchi, ferigi și crengi de brad, aveam palete de badminton din lemn sau sticle de plastic și telefoane mobile din cărămizi. Inventam sau preluam tot felul de jocuri cu verișorii sau prietenii mei, pe care abia aștept să i le arăt și lui Luc. Abia aștept să ne jucăm împreună, până când va fi prea mare să se mai joace cu mami.  

Și pentru articolul de faţă m-am gândit să fac o listă cu unele dintre jocurile mele preferate, care mi-au rămas pe suflet și pe care, poate, le-ați jucat și voi. Sigur, în alte zone poate au alte denumiri sau poate chiar alte reguli.

1. Statuile  

Descriere: Este un joc amuzant, care nu necesită mare efort fizic și nici instrumente speciale.

Număr jucători: cel puțin patru.

Reguli: Acest joc haios are un principiu simplu: un jucător (vânzătorul) își oferă statuile (cel puțin două) spre vânzare unui unui alt jucător (cumpărătorul). Vânzătorul își așază statuile în diferite poziții, învârtind jucătorii de o mână și spunând următoarele concomitent: “mamaligă cu mălai, cum te pun așa să stai!”. Astfel, statuile își vor menține poziția în care rămân până la sfârșitul jocului.  În continuare, vânzătorul le va da statuilor, șoptind la ureche, diverse roluri de îndeplinit, plăcute sau neplăcute, care îl vizează direct pe cumpărător (fie să îi vorbească tare, fie să îl lovească, fie să îi facă masaj etc.) și se vor activa în momentul în care le va atinge cumpărătorul. Dacă acesta din urmă este mulțumit de ce îi va face statuia, o va cumpăra. Dacă nu, o va dezactiva prin atingere și va încerca o alta. Ori de câte ori este cumpărată o statuie, celelalte primesc noi roluri. Jocul se încheie când sunt achiziționate toate statuile.

2. Nouă pietre  

Descriere: Este un joc de echipă, distractiv, dar foarte solicitant din punct de vedere fizic, deoarece se aleargă mult. Avem nevoie de o minge mică de tenis de câmp și de nouă pietre mai subțirele și late.

Număr jucători: cel puțin șase.

Reguli: Pentru început, se vor forma două echipe din participanţi și o cetate din cele 9 pietre, dispuse unele peste altele, ca o piramidă. Jucătorii echipelor vor încerca, pe rând, să dărâme cetatea, aruncând cu mingea în pietre de la o anumită distanță. Echipa a cărui membru va reuși să doboare cetatea va fi echipa vânată și va trebui să fugă, să se ferească sau să se ascundă, fără a părăsi perimetrul de joacă, de membrii echipei adverse, care devin vânători.  Echipă care este vânată are ca scop refacerea cetății, prin punerea pietrelor la loc, iar echipa care vânează are ca scop eliminarea tuturor membrilor echipei adverse. Cum? Trebuie să îi atingă cu mingea. Iar pentru a îngreuna situația, jucătorii vânători (inclusiv cel care are mingea) își pot ascunde mâinile sub bluze sau tricouri, pentru a fi imposibil de depistat cine este cel care deţine mingea de tenis. Mingea se pasează de la unul la altul.

Echipa vânată – va câștiga dacă reușește să reclădească cetatea, înainte să fie toți eliminați din joc.

Echipa vânător – va câștiga dacă va reuși să elimine toți adversarii, atingându-i cu mingea.

3. Elasticul

Descriere: Cred că toată lumea își amintește “Elasticul”, un joc tare competitiv și creator de dependenţă. Cel puțin în cazul meu. Am avut o perioadă lungă în care mă jucam și singură, numai să exersez, legând elasticul prin casă de te-miri-ce nimeream. Avem nevoie, așadar, de un elastic gros, de vreo 5-6 m, legat la capete.

Număr jucători: în mod normal, cel puțin trei.

Reguli: doi jucători țin elasticul în dreptul gleznelor, iar un al treilea sare sau calcă elasticul sub diferite forme. După ce reușeai să sari în toate modurile fără să te încurci, se ridica dificultatea jocului prin ridicarea elasticului pe picioare. De-a lungul timpului au existat multe variante de “Elastic”, în funcţie de zone, dar parcă în ziua de astăzi este mai dificil şi mai anevoios decât acum 20 de ani (am văzut copii jucându-se). Sau am îmbătrânit eu tare. În sfârşit, eu vă prezint “Numerele” sau o parte din ele, pe care le jucam când eram eu mititică:

  • 0: săritul cu ambele picioare peste elastic, lateral
  • 1: o săritură peste elastic, cu ambele picioare de-o parte şi de alta a elasticului (elasticul între picioare, cum ar veni)
  • 2: călcat elasticul o dată pe o bandă şi o dată pe cealaltă
  • 3: mişcările 2+1
  • 4: călcat elasticul de două ori pe o bandă, de alte două ori pe cealaltă
  • 5: mişcările 4+1
  • 6: cu un picior sub elastic și unul deasupra
  • 7: mişcările 6+1
  • 8: călcat elasticul de patru ori pe o bandă, de alte două ori pe cealaltă
  • 9: mişcările 8+1
 4. Țările

Descriere: un joc de atenție și reacție. Avem nevoie de o minge.

Număr jucători: cel puțin trei.

Reguli: Fiecare participant alege să reprezinte o țară, iar cine alege România începe jocul. Copilul ia mingea în mână, cu intenția de a o arunca deasupra capului său, strigând apoi numele unei alte țări. Dar înainte de a arunca efectiv mingea, poate tergiversa momentul prin diferite artificii, cel mai cunoscut mod fiind rostirea sintagmei “să tragă mâţa de coadă şi şoarecii de urechi ţara cu numele de…” şi nominalizează un alt jucător. Ţara nominalizată se grăbeşte să prindă mingea, timp în care ceilalţi participanţi fug de ea. După ce a prins mingea, jucătorul spune “stop”, iar ceilalţi se opresc. Jucătorul nominalizat trebuie să arunce cu mingea într-un alt participant, în care vrea el, şi are voie să facă trei paşi înspre acesta, pentru a fi mai aproape. Dacă nimereşte, jucătorului lovit i se va pune o poreclă haioasă cu care va juca până la final şi va lua rolul celui care aruncă. Dacă nu nimereşte, va primi el o poreclă haioasă şi va arunca din nou. Câştigă cine rămâne fără poreclă.

5. 9, 10, Gardiana, Stop!

Descriere: Este un joc care te epuizează fizic, fiindcă se aleargă încontinuu într-un spațiu mic. Nu ai nevoie de nimic special, doar de forță în picioare.

Număr jucători: cel puțin trei.

Reguli: Se alege un spațiu mic de alergat din care nu ai voie să ieși. Prin tragere la sorți (de tipul “nu sunt”), se stabilește cine este Gardianul (nu știu de ce jocul e Gardiana!), care trebuie să prindă unul dintre ceilalți jucători. Dacă reușește să îl țină până spune “9,10, Gardiana, Stop!”, jucătorul prins devine Gardianul și îi revine sarcina de a-i prinde pe ceilalți. Dacă jucătorul se smucește și scapă, Gardianul continuă să alerge până reușește. Cine depășește spațiul de joacă, devine Gardianul.

6. Maţele-ncurcate

Descriere: Râsete, multe râsete şi perspicacitate.

Număr jucători: cel puţin patru, dar cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.

Reguli: toţi jucătorii, mai puţin unul care se va întoarce cu spatele, se vor prinde de mâini şi vor forma un cerc. Apoi, cu creativitate, se vor încurca rău: vor traversa cu picioarele peste strânsoarea mâinilor, se vor răsuci în voie, în toate părţile, timp în care nu vor da drumul mâinilor niciodată. Când consideră că sunt suficint de încâlciţi, vor striga jucătorul întors cu spatele să vină să îi descurce. Acesta trebuie să îi aducă în poziţia iniţială de cerc. Nu reuşeşte, mai încearcă o dată. Reuşeşte, pasează rolul lui altcuiva.

7. Telefonul fără fir

Descriere: comic de situaţie şi limbaj.

Număr jucători: minimum trei-patru, dar cu cât mai mulţi, cu atât mai amuzant.

Reguli: jucătorii se aşază unii lângă alţii, pe o bancă fiind cel mai indicat. Jucătorul de la un capăt şopteşte la ureche un cuvânt participantului cel mai apropiat de el, care la rându-i va face acelaşi lucru cu următorul. Cuvântul va trece şoptit pe la urechile tuturor, iar ultimul jucător (celalalt capăt) îl va rosti cu voce tare, pentru a vedea ce s-a înţeles. Cu cât este mai stâlcit cuvântul faţă de varianta iniţială, cu atât e mai amuzant. Când cuvântul este înţeles de ultimul jucător, cel care l-a pus se mută la coadă.

8. Venim dintr-o ţară

Descriere: testare cunoştinţe generale.

Număr jucători: cel puţin patru.

Reguli: doi jucători se gândesc la un cuvânt, pe care ceilalţi vor trebui să îl ghicească. Cei care pun cuvântul îi vor face o descriere corectă şi îi vor spune prima literă,  prin asocierea cu o ţară care începe cu aceeaşi consoană sau vocală. Spre exemplu, dacă jucătorii se gândesc la ‘banană’, vor spune că “Venim din Bulgaria şi aducem un fruct care începe cu b”. Cel care ghiceşte îşi va alege unul dintre cei doi jucători cu care va începe un alt joc, cu un alt cuvânt. Cum va alege? Cei care puseseră cuvântul îşi vor pune unul altuia porecle şi i le vor prezinta celui care a ghicit fără să specifice cine este cine. Spre exemplu, dacă unul este “Tarzan în chloţi de tablă”, iar celălalt “Săpunel”, cel care a ghicit va trebui să aleagă doar pe baza poreclelor. Dacă nu îi convin, are dreptul la trei refuzuri, timp în care jucătorii îşi schimbă poreclele.

9. Floare, floare, deschide-te!

Descriere: testează atenţia distributivă.

Număr jucători: cel puţin trei.

Reguli: jucătorii se aşază sub formă de cerc şi pun vârful unui picior în centrul său (dispuşi sub forma unor petale de floare, dacă vreţi). Se strigă în cor “Floare, floare, deschide-te la soare!” şi sar toţi  un pas în spate, exceptând un singur jucător ales prin tragere la sorţi (de obicei, prin jocul “Din Oceanul Pacific/ A ieşit un peşte mic/ Şi pe coada lui scria/ Ieşi afară dumneata!”). Acesta va trebui să calce unul din ceilalţi participanţi, nominalizând apoi un alt participant care va trebui să facă acelaşi lucru: să calce şi să nominalizeze mai departe.  Dar cine trebuie să calce poate fi viclean: se poate uita la un jucător, dorind să calce de fapt un altul. Trebuie atenţie maximă. Cine este călcat iese afară şi câştigă cine rămâne ultimul necălcat.

10. Mima

Descriere: coordonarea între gânduri şi mimică.

Număr jucători: minimum patru.

Reguli: Un jucător (oricine vrea) dă unui alt participant un cuvânt de mimat, pe care ceilalţi vor trebui să îl ghicească. Nu are voie să scoată sunete. Cine ghiceşte, mimează un alt cuvânt dat de un alt jucător. Se poate juca şi în echipe să fie mai competitiv.

***

Mai sunt multe jocuri care merită a fi enumerate, spre exemplu Şotronul, Săptămâna, Ciocănelele, Balega, Pâinile, Bâza sau Ţomapan(t), dar am vrut să le subliniez mai mult pe cele dragi sufletului meu. Au fost totuşi şi câteva jocuri de care nu eram îndrăgostită, dar, de dragul prietenilor, m-am conformat. Eu însă nu le recomand, de aceea nici nu o să le scriu regulile, pentru că sunt ușor violente.

  • Ali – primeai foarte multe șuturi puternice în fund (și acum mă doare șezutul când îmi amintesc câte am primit eu);
  • Lapte gros și smântânos – săreai pe spatele copiilor, iar dacă mai erai și pispirel ca mine, te îndoiai de tot;
  • Țară, țară, vrem ostași! – alergi și încerci să desfaci cu forța o strânsoare de mâini. Mi-a plăcut tare mult, până când am alergat și am intrat cu gâtul în lanțul de mâini. Am rămas fără aer.

Acestea fiind spuse, vă urez distracţie plăcută 🙂

Surse foto:

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.