Aseară am fost pe la tataie al meu și m-am dus să-i iau apă. Deși are opt decenii și niște bătături în picior de nu îl lasă să meargă, e mereu vâj. Taie lemne, hrănește animalele, duce vaca zilnic la păscut și o mai și ia. Se mai priponește de un toiag când respiră mai greu, fiindcă acum obosește mai des și nu se ascunde. Comentează, se vaită, înjură, dar continuă. Eu îi tot spun să mai stea și locului să se odihnească, dar îmi îmi întoarce cuvintele pe dos și mă face să mă simt și prost: păi ce, să mă învăț cu lenea?, mă întreabă repezit.

Dar aseară, când m-am oferit să mă duc să iau eu apă de la fântână, care e la câțiva pași de casă, a ridicat sprâncenele fericit. “Iei tu apă din aia rece?”, m-a întrebat. “Da, tataie, din aia rece iau”. Ei, și de cum o vedeți așa mândră și obosită, fântâna asta are cel puțin 100 de ani, pe numele ei Pietroiasa. A fost o confidentă a copilăriei mele, a celor de dinaintea mea și a celor de dinaintea lor. Și îmi amintesc cu nostalgie cum, pe la șase-șapte ani, nu reușeam nici în ruptul capului să aduc singură o găletușă plină. Eram schiloadă tare și, dacă primeam un cot, salutam pământul. Dar încercam.

Fugeam cu ea goală la fântână, o umpleam cu o cană atârnată-n cui, apoi făceam câțiva pași și mă opream de durere de degete. Pielea mi se strivea de toarta de lemn sau de tablă. Iar la cum mă dezechilibram ca Hopa-Mitică, riscam să o vărs pe toată până în casă. Așa că, îmi chemam fratele sau verișorii cu care am crescut să mă ajute, ne prindeam cu toții cum apucam de găleată și reușeam. Apoi, puneam găletușa pe banca din fața casei și beam din apa aia dumnezeiască. Și nu oricum. Și nici cu cana. Ci, ne țuguiam buzele și băgam capul în găleată. Vă spun, apa avea alt gust, cât zece izvoare la un loc.

Iar aseară a fost la fel, doar cu un strop de dor în plus.

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Articole

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.