O floare de Nu-mă-uita

0 Comentarii
O floare de Nu-mă-uita
Mă uitam azi-dimineață la copilul meu cum se hârjonea cu taică-su. Stătea pe spate, pe canapea, cu picioarele în sus, iar Andrei îl amentința că îl va prinde ursulețul nostru mare, de pluş. Când pufoşenia chiar i se apropia de nas, îl pufnea distracția. Râdea cu o poftă de te făcea şi pe tine să crezi că eşti gâdilat. Să râzi la fel. În acel ceas, mintea mea iar a colindat punctele cardinale şi s-a aşezat

Înțărcarea pe timp de noapte sau despre cum schimbările pot fi şi bune

6 Comentarii
Înțărcarea pe timp de noapte sau despre cum schimbările pot fi şi bune
Inițial, ziceam că nu o să vă povestesc nimic. Că nu o să vă povestesc cum am plâns în ultimele nopți, alături de copilul meu, fiindcă nu îl mai alăptez după ce adoarme. Nu mai avem voie, are dințișorii de sus tociți, demineralizați, iar ca să evităm o infecție şi să mai salvăm ce a rămas din ei, nu mai poate bea decât apă pe timpul nopții. Dacă vă întrebați, nu laptele matern a fost problema,

Cea mai preţioasă putere a unei mame

0 Comentarii
Cea mai preţioasă putere a unei mame
Scriam în articolul trecut că e bine să ne consolăm copiii când se lovesc şi să nu îi dojenim cu vorbe precum “ţi-am spus eu că te lovești” sau, mai rău, “aşa îţi trebuie dacă nu mă asculţi”. Dar abia azi, gândindu-mă din senin la text, mi-am dat seama că pierdusem din vedere exact chintesența lui. Pierdusem din vedere puterea preţioasă a unei mame. O putere ce izvorăşte din cea mai pură iubire, din cea mai

Să ne consolăm copiii când se lovesc şi plâng cu vorbe bune, nu cu “ţi-am spus eu!”

1 Comentariu
Să ne consolăm copiii când se lovesc şi plâng cu vorbe bune, nu cu “ţi-am spus eu!”
Nu ştiu dacă vouă vi s-a întâmplat, dar încă de pe vremea când copilul meu începuse să meargă de-a buşilea şi să se împiedice până şi de propriile-i mâini, îmi intrase în reflex să îl iau în braţe, să îl mângâi, dar să îl dojenesc totodată: “Măi, mami, măi, nu ţi-am spus eu că te loveşti? De ce nu vrei să mă asculţi?” Era la mintea găinii că nu primeam nicio reacție, nici măcar o privire,

De ce îmi e teamă să îmi crească altcineva copilul

0 Comentarii
De ce îmi e teamă să îmi crească altcineva copilul
M-am decis şi m-am răzgândit să scriu acest text de cel puţin 123 de ori. Îl am pe suflet demult, îmi creşte ca o ciupercă pe piele tot de-atât. Mi-a fost teamă să scotocesc prin dulapul minții amintiri care poate dor, care poate mă fac de râs. Dar cred că dorinţa de a ajuta oamenii care mă citesc e mai mare decât ego-ul meu. E mai mare decât mine. Scriu, așadar, îndoit, cu speranța că pot

Cele mai interesante și ciudate lucruri pe care le-am întâlnit în Tokyo, Japonia (I)

0 Comentarii
Cele mai interesante și ciudate lucruri pe care le-am întâlnit în Tokyo, Japonia (I)
V-am mai spus că Japonia mi se pare scoasă din cărțile SF, că este atât de civilizată încât oamenii de la companiile feroviare își cer scuze dacă trenul întârzie și șapte secunde. Este atât de curată încât dacă ștergi o masă dintr-un parc oarecare, o să constați că șervețelul folosit este alb. Este atât de respectuoasă, încât angajații unui magazin se apleacă să te salute și când se duc în depozit, să mai aducă marfă. Este

Paradoxul unei mame: să te bucuri că-l vezi cum creşte, dar să suspini că nu mai e bebeluş

2 Comentarii
Paradoxul unei mame: să te bucuri că-l vezi cum creşte, dar să suspini că nu mai e bebeluş
Nu știu ce se întâmplă, dar odată cu al meu copil am devenit mult mai sensibilă, mult mai gânditoare și în sinea mea filozofez de îi întrec pe Platon și Aristotel. Iar cu emoția, cu ea stau prost. Rău de tot. Văd pe stradă o pisică mieunând și instantaneu mă gândesc sau mă întreb dacă are parte de iubire, afecțiune, hrană. Dacă are pe cineva. Și ca să îmi fie mie bine, mă gândesc că are.

Noi facem minuni

4 Comentarii
Noi facem minuni
Sigur v-ați întâlnit cu vechi amici pe stradă, care tocmai au venit din Bahamas. Care tocmai merg în club, care tocmai au terminat un serial, un curs sau o carte. Care vor să plece în weekend la pescuit sau la munte, dar nu s-au decis încă. Prieteni care îți povestesc cât de active sunt viețile lor sociale şi culturale, care se pot relaxa la un cocktail sau pot merge la teatru oricând. Când vor. Care îți

Ziua pe care nu ai cum să o uiți vreodată

2 Comentarii
Ziua pe care nu ai cum să o uiți vreodată
  -Ia-l, zise asistenta, punându-mi-l în brațe. -Gata? -Gata, mamă, poți să-l iei acasă. L-am spălat, l-am îmbrăcat cu hainele de mi le-ai dat, în afară de maioul ăsta alb. De acum, te descurci singură, spuse și îmi închise ușa în nas. Am rămas pentru câteva secunde înlemnită în fața salonului de alăptare cu Luc în brațe. O greutate ca o bilă de tun mi-a căzut din inimă în picioare. De acum, trebuia să mă “descurc

Când pentru restul lumii nu înseamnă nimic, dar pentru noi – totul

0 Comentarii
Când pentru restul lumii nu înseamnă nimic, dar pentru noi – totul
La începutul lui Septembrie, doi prieteni din România au venit la noi, în Tokyo, pentru două săptămâni. Deşi aveam niscaiva emoții pentru ambele tabere, pe de o parte că Luc a început să se ruşineze (chiar sperie uneori!) de adulți, iar pe de alta că amicii mei nu au copii şi nu au mai petrecut niciodată atât de mult timp lângă un puşti de nici doi ani, activ precum un bondar, totul a mers ca uns