Browse category by Amintiri

Copiii înțeleg mult mai multe decât credem

0 Comentarii
Copiii înțeleg mult mai multe decât credem
Acum ceva timp, Luc mi-a demonstrat încă o dată că înțelege foarte bine ce îi explic. Înțelege că nu e bine să se urce în spatele televizorului şi să îl mişte, spre exemplu, dar o face intenționat şi mă cheamă să îl văd, să testeze limitele. Altfel nu îmi explic de ce doar când intru în cameră începe să îl zgâlțâie. Nu înainte, doar când îl văd. Înțelege că nu are voie să bage în gură

Când copiii se fac din ce în ce mai mari, iar noi…din ce în ce mai mici

0 Comentarii
Când copiii se fac din ce în ce mai mari, iar noi…din ce în ce mai mici
Nu ţin minte să fi stat mai mult de trei ore fără Luc până să mă apuc la începutul anului de şcoala de şoferi. De când a fost cât un dovleac, el nu a acceptat suzetă sau biberon, aşa că întotdeauna a trebuit să îi iau după mine. Dar de prin februarie, de când am început orele de condus, m-am trezit că am lipsit de acasă şi zece ore. Zece. Şi în condiţiile astea nu mai

Copilul meu râde şi cu fundul. Şi asta fac şi eu datorită lui

1 Comentariu
Copilul meu râde şi cu fundul. Şi asta fac şi eu datorită lui
Anul trecut, la nouă luni fără o zi, am fost amândoi cu Luc la pediatru, fiindcă am crezut că are autism (nu, nu are!). Și asta din cauza unui articol de pe internet, în care am citit simptomele condiției şi am asociat câteva dintre ele cu comportamentul lui,  printre care învârtitul mânuțelor (s-a dovedit a fi de fapt entuziasm) și datul cu capul de pereți (voia să pupe, de fapt, nişte abţibilduri de pe pereţi). Am

De ce îmi e teamă să îmi crească altcineva copilul

0 Comentarii
De ce îmi e teamă să îmi crească altcineva copilul
M-am decis şi m-am răzgândit să scriu acest text de cel puţin 123 de ori. Îl am pe suflet demult, îmi creşte ca o ciupercă pe piele tot de-atât. Mi-a fost teamă să scotocesc prin dulapul minții amintiri care poate dor, care poate mă fac de râs. Dar cred că dorinţa de a ajuta oamenii care mă citesc e mai mare decât ego-ul meu. E mai mare decât mine. Scriu, așadar, îndoit, cu speranța că pot

Cele mai interesante și ciudate lucruri pe care le-am întâlnit în Tokyo, Japonia (I)

0 Comentarii
Cele mai interesante și ciudate lucruri pe care le-am întâlnit în Tokyo, Japonia (I)
V-am mai spus că Japonia mi se pare scoasă din cărțile SF, că este atât de civilizată încât oamenii de la companiile feroviare își cer scuze dacă trenul întârzie și șapte secunde. Este atât de curată încât dacă ștergi o masă dintr-un parc oarecare, o să constați că șervețelul folosit este alb. Este atât de respectuoasă, încât angajații unui magazin se apleacă să te salute și când se duc în depozit, să mai aducă marfă. Este

Paradoxul unei mame: să te bucuri că-l vezi cum creşte, dar să suspini că nu mai e bebeluş

2 Comentarii
Paradoxul unei mame: să te bucuri că-l vezi cum creşte, dar să suspini că nu mai e bebeluş
Nu știu ce se întâmplă, dar odată cu al meu copil am devenit mult mai sensibilă, mult mai gânditoare și în sinea mea filozofez de îi întrec pe Platon și Aristotel. Iar cu emoția, cu ea stau prost. Rău de tot. Văd pe stradă o pisică mieunând și instantaneu mă gândesc sau mă întreb dacă are parte de iubire, afecțiune, hrană. Dacă are pe cineva. Și ca să îmi fie mie bine, mă gândesc că are.

Noi facem minuni

4 Comentarii
Noi facem minuni
Sigur v-ați întâlnit cu vechi amici pe stradă, care tocmai au venit din Bahamas. Care tocmai merg în club, care tocmai au terminat un serial, un curs sau o carte. Care vor să plece în weekend la pescuit sau la munte, dar nu s-au decis încă. Prieteni care îți povestesc cât de active sunt viețile lor sociale şi culturale, care se pot relaxa la un cocktail sau pot merge la teatru oricând. Când vor. Care îți

Ziua pe care nu ai cum să o uiți vreodată

2 Comentarii
Ziua pe care nu ai cum să o uiți vreodată
  -Ia-l, zise asistenta, punându-mi-l în brațe. -Gata? -Gata, mamă, poți să-l iei acasă. L-am spălat, l-am îmbrăcat cu hainele de mi le-ai dat, în afară de maioul ăsta alb. De acum, te descurci singură, spuse și îmi închise ușa în nas. Am rămas pentru câteva secunde înlemnită în fața salonului de alăptare cu Luc în brațe. O greutate ca o bilă de tun mi-a căzut din inimă în picioare. De acum, trebuia să mă “descurc