Luna: January,2019

Eşti frumos, puiul mamei! De ce cred că e mai bine să îmi complimentez copilul decât să nu

0 Comentarii
Eşti frumos, puiul mamei! De ce cred că e mai bine să îmi complimentez copilul decât să nu
Eram la cumnații noştri în vizită când ne-am întâlnit cu doi amici comuni, părinți de Aida, de nouă luni. Tatăl fetiței s-a apropiat de Luc şi a vrut să îl complimenteze, să îi spună că e frumos, dar soția sa l-a întrerupt. -Stai, vezi, poate Alexandra cu Andrei nu îi spun lui Luc că e frumos sau deştept. -Poftim? am întrebat uimită. -Da, am întâlnit părinți care nu îşi complimentează copilul. Ne-au atras atenția să nu

Nu te supăra, mama, că nu sunt ca alții! Bucură-te că sunt ca…mine

0 Comentarii
Nu te supăra, mama, că nu sunt ca alții! Bucură-te că sunt ca…mine
Când a fost Luc mai mititel şi am mers într-o zi în parcul din cartier, am dat peste o doamnă în vârstă, cu ochelari cu şnur de gât, ce îşi dădea nepoțica în balansoar. Din vorbă în vorbă, am aflat că mai avea o altă nepoțică acasă, surioara fetiței din leagăn, ce era cu câteva săptămâni mai mare decât Luc. Erau leat, cum s-ar spune pe la noi. S-a uitat la copilul meu şi i-a spus,

Dă-mi, mamă, timp, răbdare şi iubire

6 Comentarii
Dă-mi, mamă, timp, răbdare şi iubire
Spălam vasele în bucătărie şi m-am trezit cu copilul meu la picioare. S-a priponit de mobilă şi a început să mă tragă de pantalonii de pijama să îl iau în brațe. M-am supus şi am continuat să spăl cu o mână. Am frecat eu cum am frecat, dar apoi i-am dat o cutie goală, metalică, să îşi facă de lucru cu ea. Să se joace şi să îmi termin treaba. Oricum, brațul meu de Xena, cu

De ce iubesc să îmi adorm eu copilul

0 Comentarii
De ce iubesc să îmi adorm eu copilul
Iubesc să îmi adorm copilul. Fie dansând, fie în balansoar, fie citind, toate în timp ce îl alăptez. Ador să îi privesc cusăturile feței, să îi număr genele-ntoarse, să mă scufund în ochii lui pelin. Iubesc să îmi adorm copilul. Să mă uit ca oaia la vițel şi să mă minunez că nu înțeleg. Nu înțeleg cum de poate Luc să fie atât de frumos. Cu ce praf de lună s-a acoperit? De pe ce stea

Gelozie sau despre ziua când a vrut la tatăl lui

2 Comentarii
Gelozie sau despre ziua când a vrut la tatăl lui
Am ieşit ieri pe afară şi ne-am plimbat pe străzi. L-a luat Andrei de mână, iar apoi m-am aplecat şi eu. -Iubirea mea, îmi dai şi mie mânuța? -Niu. -Cum, mami? Că nu am auzit bine. -Niu. -Nu îmi dai? -Niu. -Nu îl mai întreba, că nu vrea, îmi spune Andrei mijind a victorie, cu ochii lucind ca girofarul. Era pentru prima dată când voia doar la el şi soțul meu jubila de fericire. Dar era

Nu, nu te plafonezi dacă stai acasă cu copilul

0 Comentarii
Nu, nu te plafonezi dacă stai acasă cu copilul
Știu cupluri care nu vor copii. Ba vor să copilărească și să călătorească etern, ba nu vor să aducă un omuleț în lumea asta confuză și copleșitoare, ba nu vor să participe la creșterea populației, ba chiar nu le plac prichindeii. Neam. Își asumă deciziile și îndrăznesc să afirme asta cu voce tare, deși primesc țspe mii de încruntări și sprâncene ridicate, mai ales din partea părinților. Li se spune adesea că nu știu ce pierd,

Promisiunea soțului meu

4 Comentarii
Promisiunea soțului meu
De când am rămas însărcinată, șoțul meu a lucrat foarte mult. Perioada în care Luc creştea la mine în lăuntru ca o brioşă în cuptor a coincis cu o ofertă profesională de-a dreptul fantastică pentru el, diferită de tot ceea ce făcuse până atunci. Inginer automatist la bază, el a trecut de la hardware la software. Odată cu noul job, Andrei a văzut lumea, a călătorit enorm pe aproape toate continentele. A vizitat în trei ani