Iubirea de mamă, infinit divizibilă

0 Comentarii
Iubirea de mamă, infinit divizibilă

Eram afară la zăpadă și ne băteam cu bulgări, când soțul meu a început să discute cu părinții lui. Și nu despre cât de rece și moale e zăpada, ci dacă aceasta este infinit divizibilă sau nu. Concluzia lor a fost că nu, că dacă vorbești de materie în sine pui din start o limitare. Că totul se reduce la atom, la quark, deși și aici se nasc discuții. Creierașul meu îi înțelegea, dar inima cocea deja gânduri. Sufletul meu țipa mut, fără să îi întrerupă, că eu cunosc ceva ce este sigur, sigur infinit divizibil: iubirea față de copilul meu.

Pot să ridic privirea și să număr câte stele vreau eu de pe cer,

Pot să adun frunze din toți copacii lumii până îi las fără coroană,

Pot să umplu găleți întregi cu apă până seacă milioanele de izvoare,

Pot să îndes în saci lacrimile de le-am avut și le voi avea în viață,

Pot să culeg în mii de ranițe iarba din munți,

Pot să plantez pe pământ copaci până nu mai încape un picior de furnică,

Pot să împing plăcile tectonice până fac un continent,

Pot să suflu în iaurt până îl fac apă,

Pot să le fac pe toate, pe rând sau la un loc.

Pot să fac multe. Dar nu îmi pot măsura dragostea pe care o am față de copilul meu. Oricât aș încerca, închid ochii și mă pierd în imensitatea ei. Încerc să o tai cu o foarfecă în sute de petice, dar ele se măresc și mă acoperă cu totul, ca o plapumă din lână. Încerc să o împart în bucăți mici, mici, dar ele devin imense. Încerc să o divid, dar nu îi găsesc un capăt oricât aș respira. Oricât aș trăi, oricât m-aș chinui. Și partea cea mai frumoasă este că mă scufund din strat în strat, din iubire, în iubire, în iubire. Fiindcă dragostea, mai ales cea pentru copil, este infinit divizibilă și nu se va termina niciodată.

Poza: arhivă personală, de acum doi ani.

Cu prietenie,

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.