Cea mai mare grijă a mea e să am un copil fericit

0 Comentarii
Cea mai mare grijă a mea e să am un copil fericit

Înainte să îl am pe Prințul Luc din Bebelonia, credeam că am griji adevărate. Mã durea capul zile întregi dacă greşeam ceva prin vreun articol la revista la care lucram, mă mai bosumflam când nu aveam bani de excursii şi mergeam numai pe munți cu cortul, plângeam dacă mă certam cu cineva drag, mă stresam dacă luam notă mică la examene, mă întristam chiar când nu găseam o perdea care să se potrivească (sic!) cu nu ştiu ce tablou. Şi dacă stau să mă gândesc, chiar le consideram lucruri importante, raportate la contextul în care mã aflam.

Dar de când am copil, perspectiva s-a schimbat 180 de grade. Toate lucrurile care mă consumau înainte, toate ce nu țin de Luc mi se par acum uşor puerile sau pe un loc secund. Acum, cea mai mare grijă a mea, dintre toate pe care le-am avut, este să am un copil fericit. De departe!

Când doarme, am grijă să nu îi strice nimeni somnul. Când mănâncă, am grijă să mănânce sănătos şi să nu se constipe, fiindcă am avut probleme şi sunt în alertă. Când aleargă, am grijă să nu îşi ia trânte grave, când vorbește, am grijă să îl ascult, iar când plânge, am grijă să îl consolez. Când e bolnav, am grijă să îi fie bine, iar când e fericit, am grijă să fiu şi eu, să nu îi stric bucuria. Fiindcă aşa îl vreau mereu.

Şi abia acum realizez că, emoțiile prin care trec, mai ales în cazurile de sănătate, nu cumulează nici cât 100 de examene cu note mici, nici cât o mie de greşeli în articole. Sunt cele mai dure şi adevărate griji pe care l-am avut vreodată.

Şi aş vrea să vă dau un exemplu pentru comicul de situație, să fac o paralelă între griji. Între persoane cu griji. Una dintre problemele cu care ne confruntăm de ceva timp, din păcate, este apariția cariilor pe dinții din față. Nu de la zahăr, că nu i-am dat, nu de la suc de fructe, că nu i-am dat, ci de la lăpticul matern pe care îl suge noaptea. Un pediatru şi un pedodont ne-au sfătuit să întrerupem alăptatul noaptea, pentru a evita să se formeze placa bacteriană. Şi cum ne frământam noi săptămânile trecute ce să facem, că încă nu suntem pregătiți, dar nici nu am vrea să avanseze problema, îi auzim pe cumnații noştri vorbind apăsat, vădit supărați.

-Ce aveți, dragilor?, i-am întrebat îngrijorată.

-Nu găsim o măsuță de cafea care să meargă cu fotoliul nostru extensibil. Trebuie să fie suficient de înaltă încât să putem să punem uşor un pahar pe ea. Dar nici prea înaltă să…

I-am întrerupt, când am început să râd teribil şi să mă minunez cum poate fi acest lucru o grijă. Noi ne luptam cu cariile, ei cu o măsuță. Pentru mine, grija mea era mult mai importantă. Dar apoi mi-am amintit că aşa am făcut şi eu, şi soțul meu, aşa facem toți: ne cântărim grijile în contextul în care ne aflăm. Grijile proprii sunt cele mai importante, indiferent că, obiectiv privind, unele sunt mai profunde, altele mai superficiale.

Dar vă spun, nu mă supăram dacă mi-ar fi spus cineva acum câțiva ani să nu mă mai consum pentru o perdea sau o notă şi m-ar fi atenționat că, odată cu un copil, grijile cresc exponențial. Nu mă deranja dacă mă ruga cineva să îmi păstrez energia pentru acum. Cel puțin, pentru mine, grija să am un copil fericit este atât de profundă, încât a perforat Pământul până la centru. Le bate pe toate. Şi cred că asta e grija tuturor părinților din Bebelonia mea. Aşa că, ce putem face pentru ne-părinți, când au griji superficiale (evident, nu vorbesc de cele grave, ci de cele gen perdea sau măsuță!), este să le spunem să le ignore, să se bucure de viață, că grijile adevărate încă nu au început.

Sursa foto: Unsplash

Cu drag,

Alexandra

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.