Cel mai frumos cuvânt românesc există şi în japoneză

2 Comentarii
Cel mai frumos cuvânt românesc există şi în japoneză

Eram în unul dintre cele mai frumoase parcuri din Tokyo, Ueno, și admiram în sinea mea prichindeii japonezi, cu păr drept, negru întunecat, breton până la sprâncene și fața albă ca orezul. Și apoi îl priveam pe Luc, cu părul vâlvoi, pielea bronzată și vânjos cum încerca să le intre în grații și să îi imite. Îi striga pe limba lui, ei răspundeau pe limba lor și își zâmbeau complice unii altora de parcă înțeleseseră gluma. Mi se părea incredibil cum copiii îl acceptau fără rezerve, de parcă ar fi fost vechiul lor amic.
 
Și cum căscam ochii și gura ca nu cumva Luc să arunce cu nisip în vreun partener de joacă (a învățat să arunce cu mingea și de atunci cam vrea să arunce cu orice), aud un glas distinct de copil supărat, bolborosind răstit și apăsat cuvinte în șir, într-o japoneză pe care nu aveam cum să o pricep. Dar în scurt timp creierul a perceput un cuvânt cunoscut, atât de familiar încât am crezut că nu aud bine. Un cuvânt format din două silabe identice a câte două litere, un cuvânt care se aprinde ca o lumânare menită să mă topească ori de câte ori îl rostește Luc: “ma-ma”. Chiar așa! Copilul chiar își striga mama.
 
Știam că “mama” și “papa” sunt secvențe de sunete care corespund mamei și tatălui în multe limbi de pe mapamond, fiindcă sunt printre primele sunete pe care le scot bebelușii. Dar cine se gândea că și în Japonia e la fel?  Cine se gândea că limba română și limba japoneză -două limbi aflate la poli opuși- au un cuvânt comun? Și taman pe cel mai frumos dintre toate.
 
Luc a început să zică “ma-ma” pe la șase luni. Deși citisem că pe atunci bebelușii l-ar asocia cu mâncărica, tot am amuțit de emoție. Acum însă știe că sunt eu. Și  nu mă strigă foarte des, ci -ca șmecherul- doar când are nevoie, când e obosit și când vrea să doarmă la mine în brațe. Dar când o face, “ma-ma-ma-ma” mi se pare a fi cel mai frumos refren, menit să vindece tristeți. Menit să îmi activeze simțurile, să îmi aprindă inima și să pedaleze energie în vene oricât de obosită aș fi, ca să îi întâmpin nevoile. Când îmi spune “mama”, mă simt cel mai important om de pe Pământ. Copilul meu mă vrea pe mine și atât. Și când mă gândesc că îmi era frică de el…mă credeți?  
 
Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, eu abia după zece ani de relație am acceptat să mă căsătoresc, fiindcă eram pur și simplu îngrozită de gândul de a schimba statutul. De a deveni doamnă. Nu îmi plăcea deloc. Iar gândul de a deveni părinte, de a fi o “doamnă cu copil”, mi se părea și mai îndepărtat, dacă nu ireal. Atât de îndepărtat, încât mai degrabă credeam că o să ajung să mă plimb prin spațiu decât să nasc. Iar acum, de când cu copilul meu frumos, cu gene lungi, care mă strigă meliodios “mama”, nu pot decât să mă bucur că am rămas pe aici, pe Pământ.  
 

Sursa foto: Unsplash
 
Cu prietenie,

Alexandra

2 Comments

  • avatar

    Florina

    20/05/2018

    Să stii ca acest cuvant nu doar ca este cel mai minunat cand e rostit de puiul tau, dar are are puteri magice, sa-ti spun de ce: cand bebe nr.2 al meu avea doar 2 luni eu am avut o perioada mai grea, foarte grea (cred ca nici 2 luni nu avea implinite) si el, micutul, cand plangea, plangea cu sunetele astea “ma-ma-ma”, am crezut ca mi se pare, i-am chemat pe ceilalti membri ai familiei si, cum situatia s-a repetat, a fost o certitudine ca primul cuvant al lui bebe 2 a fost “mama” la doar 2 luni 🙂 si asta m-a ajutat sa depasesc mai repede situatia aia, imi dadeau lacrimile de fericire sa-l aud, iti dai seama. Cum am depasit situatia, lucrurile au revenit la normal si n-a mai vorbit pana la 5-6 luni cum spui si tu de Luc al tau 🙂 Acum ma striga mami 🙂

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      24/05/2018

      Waaaa, ce minunat! Chiar magic. Sa stii ca am un intreg articol in cap cu “mami”. Mi-e teama ca atunci cand va trece de la “mami” la “mama” va fi o schimbare majora…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.