“Încrederea te ajută să realizezi tot ce îți propui”

0 Comentarii
“Încrederea te ajută să realizezi tot ce îți propui”

Continuăm mărturisirile din cadrul rubricii #dePoveştiCuMamele cu Lorena Vlăduţu, un om luptător şi o mămică nemaipomenit de curajoasă a Sofiei (1 an si o lună), care are de împărtăşit istorisiri de viaţă uimitoare. Este singura supravieţuitoare dintr-un şir de sarcini nereuşite, mama ei având Rh negativ. A fost născută la nici şapte luni, a luptat pentru viaţă şi şi-a revenit miraculous din moarte clinică. Acum, mamă fiind la rându-i, ne arată cum încrederea în forţele proprii te poate ajuta să-ţi învingi temerile, pentru că nici ei nu i-a fost uşor în sarcină. Dar a avut încredere că totul va fi bine şi aşa a fost.

***

1. Lore, noi ne cunoaștem din liceu, dar, în ceea ce mă privește, m-am conectat cu tine prin facultate, când ne-am întâlnit într-o cursă cu autocarul Vâlcea-București. Citeam cartea ‘Adam și Eva’ de Rebreanu și ajunsesem la un pasaj în care eroul povestea cum mama lui pierduse multe sarcini, el fiind singurul supraviețuitor. Și, din vorbă în vorbă, aflu de la tine că și tu trăiai un scenariu similar. A fost o coincidență stranie, recunosc. Poveste-mi puțin despre cum ai venit tu pe lume şi cum i-ai fericit pe părinţii tăi.

Lorena: Este o poveste destul de “fantastică” venirea mea pe lume. Cu celelalte sarcini, mama a avut același vis de fiecare dată: se visa în pat, iar podeaua era plină de șerpi. Din păcate, având Rh negativ, toți cei 6 copii născuţi prematur au decedat, erau băieți. Cu mine însă, visul a fost altul. I-a apărut o câmpie plină de iarbă verde și din mijlocul ei a răsărit o Floarea-soarelui, care s-a înălțat frumos. Atunci mama a știut că eu voi trăi, deși medicii nu mi-au mai dat șanse și îi spuneau să se pregătească pentru ce era mai rău. Şi la mine a fost sarcina ţinută greu, cu cerclaj pe viu, abia reuşind să reziste până la aproape 7 luni.. Am fost născută cu 2.060 g, dar am scăzut la 1.200 g, pe lângă asta am intrat și în moarte clinică, iar 3 zile s-au luptat să mă țină în viață, cu multiple crize respiratorii. Și totuși, mama a crezut! Este eroina mea! Nici nu îmi pot imagina prin ce a trecut, fiindcă este teribil. Te marchează pe viaţă. Dar a încercat până a reuşit.

2. Cu un istoric ca al mamei tale, ai avut cumva temeri legate de a avea la rându-ţi copii?

L: Nu am avut temeri. De ce, nu știu, pentru că ar fi trebuit. Cred ca am știut mereu că cineva acolo Sus va avea grijă de mine. De cum am rămas însărcinată, am plănuit să fac toate analizele posibile, știind problema mamei.

“Din săptămâna 28, am făcut injecţii în burtică zilnic”

3. Iată că între timp am devenit amândouă mămici, eu cu Luc, tu cu minunăţia de Sofia, în acelaşi an şi în aceeaşi lună. Cred însă că ţie în sarcină ţi-a fost mult mai greu decât mie, din cauza trombofiliei, ce are risc de avort. Spune-mi, cum a început totul, ce presupune ea şi cum a decurs tratamentul?

L: Curios este faptul că între ei este doar o zi diferență, drăgălașii. Nu pot spune că mi-a fost greu în timpul sarcinii, exceptând perioada grețurilor care m-a ținut în pat vreo lună și jumătate. Am luat totul ca pe ceva ce așa trebuie să fie. Întâmplarea a făcut să mă întâlnesc în acea perioadă cu o colegă din generală. Avea 3 luni de sarcină și aceeași problemă, trombofilia, de care aveam să aflu mai târziu că există și la mine. Practic sângele meu era prea coagulat, iar pentru a evita riscul de formare a cheagurilor de sânge, trebuia urmat un tratament. M-a sfătuit să fac analiza de sânge. Totul a durat o săptămână. Eu eram oarecum convinsă că va fi pozitivă. Așa a și fost. Pasul următor a fost să merg la un medic hematolog, care a interpretat analiza și de aici a început întreg procesul. Până în săptămâna 28 de sarcină, am luat o pastilă de Aspenter, zilnic, iar din săptămâna 28, a trebuit să încep injecțiile în burtică, marea mea temere, tot zilnic, eu nefăcând vreo altă injecție vreodată, în afară de vaccinuri. Şi culmea, trebuia să mi le fac singură! Asta mă speria îngrozitor! În prima săptămână mi le-a făcut soțul, iar apoi mi-am făcut curaj și asa am ținut-o până am născut, plus 6 săptămâni după naștere.

4. Să faci injecţii în burtică zilnic mi se pare într-adevăr dificil, dar mai greu de suportat mi se pare stresul de a fi totul bine până la capăt, care îţi poate măcina nopţile. Ce sau cine te-a ajutat să îţi găseşti curajul de a continua?

L: Îmi făceam gânduri uneori, dar aveam încredere că totul va decurge normal. Curajul mi l-au dat fetița mea Sofia, soțul care a fost alături de mine mereu și familia.

5. Pe lângă cele de mai sus, cum a decurs sarcina? Ai avut multe pofte, te-ai simţit răsfăţată? Mie, recunosc, mi s-au făcut toate mofturile şi tare mi-a plăcut.

L: Haha, cred ca e cea mai plăcută parte a unei sarcini. Toată lumea te răsfață și este grijulie. Eu nu am avut pofte. Să fiu sinceră, nu cred că există poftele. Sunt doar în subconștientul nostru. Am fost răsfățată de toți și tare bine a fost!

6. Ştiu că ai pus 25 de kg pe tine, comparativ cu mine, care doar 12. Însă după un an, tu arăţi mult, mult mai bine decât mine. Ce ai făcut?

L: În primul rând, îți mulțumesc pentru compliment. Totul a început de dinainte de sarcină. De câțiva ani, mai exact de vreo 4, de când l-am cunoscut pe soțul meu, mi-am schimbat total stilul de viață. El făcea sport (mergea la sală). Ușurel am început să simt și eu gustul sălii, iar pe lângă asta, am schimbat și stilul alimentar. Am început să mănânc sănătos. După ce am aflat de sarcină, am început să fac antrenamente personale cu antrenoarea Roxana Nedeluș, care are studii in domeniul acesta privind femeile însărcinate, până în luna a 8-a. După ce am născut, am pierdut 7 kg (cam puțin). Am continuat cu alaptarea intensivă😂 și am mâncat normal (fără excese), până am ajuns să am chiar cu un kilogram mai puțin față de cât aveam înainte. De o lună și ceva m-am reapucat de sport, de antrenamentele personale (o data pe săptămână, pentru că mai mult nu am timp), iar marțea la 7 dimineața, merg la ore de cycling.

7. Sarcina a fost dificilă, dar Universul te-a ajutat totuşi să naşti frumos. Ești singura persoană pe care o cunosc a cărei naștere a fost, citez, “minunată”. Cum s-a putut acest lucru?

L: 😂Da, nici mie nu îmi vine să cred că a fost minunată. Planul meu inițial a fost să nasc natural. Operația de cezariană mă speria, total! Însă, tot Universul a vrut să fie altfel. Trombofilia, miopia forte și placenta poziționată mai jos de cât ar fi fost normal au făcut ca eu să nu pot naște natural și să fie necesară operația. Pe tot parcusul sarcinii, am petrecut ore întregi pe Youtube, vizualizând povestea a sute de fete care au trecut printr-o asemenea operație. Am vrut să știu fiecare pas care se face în acest caz. Am făcut asta ca să ma obișnuiesc eu cu gândul, în primul rând. Cum am spus, mă înspăimânta! Și uite așa a venit și momentul nașterii. Totul s-a întâmplat la clinica privată Polisano (Sibiu), unde am primit cele mai bune îngrijiri. Cred că a fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua cu soțul meu. Am avut și dureri după operație, dar nu atât de teribile precum mi le imaginasem eu , cred ca de aceea spun ca nașterea a fost minunată.

8. Ce i-ai spus Sofiei când ai ţinut-o prima oară şi cum a fost prima noaptea cu ea acasă? Noi am stat şi ne-am uitat tâmp cum doarme.

L: Cel mai frumos moment din viața mea, când am ținut-o în brațe! Cred că și tu poți spune același lucru. A fost de necrezut că am un copil. Repetam mereu “iubita mea”. Mai multe nu am putut să spun. Eram preocupată mai mult să reușesc să o alăptez. Prima noapte acasă a fost “cu griji”. Voiam să fie totul bine, să stea bine, să nu o deranjeze cumva ceva. Nu cred că am dormit nici noi prea mult. Eram mai mult cu urechea ciulită spre ea😂

9. Care au fost cele mai grele momente mamă-fiică?

L: Ah, cel mai greu moment cu ea a fost alăptarea. Dacă ar fi fost să aleg, aș mai fi făcut o dată operația. M-am chinuit o lună și jumătate cu ragade, dureri teribile 🙄 dar nu am renunțat, pentru că mi-am dorit mult să o alăptez. Am considerat că este cel mai bun lucru pe care l-aș putea face pentru ea și am reușit. Alăptez și în prezent. Yey!

10. Dar cea mai frumoasă dimineaţă cu ea?

L: Cred ca fiecare dimineață este frumoasă. Când mă trezesc, o văd și știu că este a mea.

11. Ştiu că vrei să mai aduci un omuleţ în viaţa voastră şi, din nou, te admir pentru curaj, pentru că trombofilia nu pleacă nicăieri. Cum crezi că va fi viaţa în patru?

L: Uneori cred că avem prea mult curaj 😂. În curând îl plănuim și pe al doilea bebe și mă gândesc cu puțină teamă la viața în patru. Va fi frumos, mai mult decât sigur, dar și greu. Cred că frumusețea și împlinirea pe care o simți atunci când ai copii bat greutatea. Altfel nu ar mai face nimeni copilași, nu?

12. Dacă ar fi să îţi pui o dorinţă şi să ţi se împinească acum, pe loc, care ar fi?

L: În momentul acesta, îmi doresc doar sănătate și ca viitoarea sarcină să decurgă la fel de bine. Şi să-mi revin la fel de ușor și repede.

13. Ce mesaj ai vrea să transmiţi mamelor care ne citesc?

L: În primul rând, le salut pe toate. Sunt niște eroine! Le doresc să aibă putere, răbdare (nu este ușor să crești un copil) și încredere în ele. Încrederea te scoate din multe și te ajută să realizezi tot ce îți propui.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.